Lettera Pastorale nella Gloriosa e Luminosa Solennità
della Resurrezione del Signore dell’Anno della Redenzione2021
Pasqua del Signore - ritorno alla vita secondo Dio
† SILUAN
Per grazia di Dio, Vescovo della Eletta da Dio Diocesi Ortodossa Romena d'Italia,
Piissimo Ordine Monastico,
Reverendissimo Clero, e tutti coloro che ascoltano o leggono questa Lettera Pastorale,
Grazia a voi, pace e gioia da Cristo il Risorto dai morti,
E da noi, paterna benedizione, assieme all’antichissimo saluto:
CRISTO È RISORTO!
Nel brusio di un mondo molestato, da più di un anno, da un nemico che per quanto piccolo, per quanto spaventoso, nell’ansiosa attesa di un nuovo inizio, nel rumore assordante delle macchine e degli strumenti industriali che riprendono l’attività, risuona, anche quest’anno, il lieto annuncio dei cristiani ortodossi: „Cristo è risorto! È veramente risorto!”.
Anche se non possiamo celebrare nelle dovute condizioni, tuttavia, è doveroso dare gloria e ringraziare Dio che ci ha concesso di radunarci in chiesa e compiere quanto è doveroso nella Solennità della Resurrezione del nostro Redentore Cristo Gesù.
Anche se in questi giorni il pensiero del mondo è fisso più sul recuperare le abitudini di vita prima della pandemia, il pensiero del cristiano si torna verso il mistero della passione, la morte e la resurrezione del Figlio di Dio, il quale, per amore degli uomini, è divenuto (anche) Figlio dell’Uomo, per noi e per la nostra salvezza, ed è venuto perché avessimo la vita e l’avessimo in abbondanza (cf. Gv. 10, 10). Ma questo mondo sembra rallegrarsi del suo specifico modo di vivere e non cerca e non riesce ad immaginare un altro modo di vita oltre quella che conosce: correre, lavoro per nutrirsi e il pallido salario per qualche giorno di ferie all’anno… e poi, riprende da capo… Il mondo sembra voglia ignorare la sofferenza e soprattutto la morte che cerca di camuffare e dissimulare il più possibile.
Il cristiano è però cosciente del fatto che, come a causa di un solo uomo il peccato è entrato nel mondo e, con il peccato, la morte, e così in tutti gli uomini si è propagata la morte, poiché tutti hanno peccato (Rom. 5, 12). Lui sa pure che, come per la caduta di uno solo si è riversata su tutti gli uomini la condanna, così anche per l’opera giusta di Uno solo – Gesù Cristo- si riversa su tutti gli uomini la giustificazione, che dà vita. Infatti, come per la disobbedienza di un solo uomo tutti sono stati costituiti peccatori, così anche per l’obbedienza di uno solo tutti saranno costituiti giusti (Rom. 5, 15; 17-19).
La strada attraverso la quale l’uomo si distacca dalle illusioni di questo mondo e del suo ciarlatano ed abbraccia la vera vita è il sacramento del Battesimo. Perciò, ci dice l’Apostolo san Paolo: O non sapete che quanti in Cristo ci siamo battezzati, nella Sua morte ci siamo battezzati? Dunque, siamo stati sepolti con Lui, nella morte, per mezzo del battesimo, affinché, come Cristo è risorto dai morti, per la gloria del Padre, così camminiamo anche noi in novità di vita (Rom. 6, 3-4). Per questo cantiamo al Mattutino di Pasqua:
Ieri sono stato sepolto insieme a Te, o Cristo; oggi risorgo con Te, il Risorto. Crocifisso con Te ieri; Tu stesso glorificami assieme a Te, o Redentore nel Tuo regno(Canone della Resurrezione, Canto III).
Se c’è qualcuno in Cristo, è una nuova creatura; le cose vecchie sono passate, ecco tutte sono diventate nuove (2 Cor. 5, 17), ci ricorda l’Apostolo. E così che la vita interiore del cristiano si orienta, in modo mistico, verso altri orizzonti – e l’orizzontale – di questo mondo, seguendo quanto ci suggerisce lo stesso Apostolo: Se dunque siete risorti con Cristo, cercate le cose di lassù, dove si trova Cristo assiso alla destra di Dio; pensate alle cose di lassù, non a quelle della terra. Voi, infatti, siete morti e la vostra vita è ormai nascosta con Cristo in Dio!(Col. 3, 1-3).
L’opera rinnovatrice della grazia di Dio in noi non si realizza in modo automatico ma presuppone la partecipazione della nostra volontà, sacrificio e lotta paziente, per liberarci dalle abitudini e dalle cattive inclinazioni ereditate dai nostri avi e da noi coltivate, con o senza la nostra volontà. Da noi dipende cosa cerchiamo in questa vita: cerchiamo le cose che soddisfano il corpo – “le cose infime” – o quelle dell’anima – cioè “quelle di lassù”? Per questo, ci dice san Paolo, mortificate dunque quella parte di voi che appartiene alla terra: fornicazione, impurità,passioni, desideri cattivi e quella avarizia insaziabile che è idolatria, cose tutte che attirano l'ira di Dio su coloro che disobbediscono (…) Ora invece deponete anche voi tutte queste cose: ira, passione, malizia, maldicenze e parole oscene dalla vostra bocca(Col. 3, 5-6; 8). Questa è quello che dobbiamo fare noi. Il Signore, però, è Colui che porta a buon fine il nostro cercare.
Molte persone, specie i giovani, cercano la libertà, la desiderano, si battono per essa, ma dimenticano che chiunque commette il peccato è schiavo del peccato(Gv. 8, 34). Per questo, la ricerca delle libertà spesso può portare l’uomo dei nostri giorni, paradossalmente, alla schiavitù e, in fine, alla disperazione e persino alla morte. Or, dunque, è conveniente prendere lezione dalla caduta di Adamo, colui che ha scambiato l’obbedienza al suo Creatore con l’obbedienza all’impostore. Facciamo attenzione a cosa ci dice ancora l’Apostolo: Non sapete voi che, se vi mettete a servizio di qualcuno come schiavi per obbedirgli, siete schiavi di colui al quale servite: sia del peccato che porta alla morte, sia dell'obbedienza che conduce alla giustizia?(Rom. 6, 16).Non regni più dunque il peccato nel vostro corpo mortale, sì da sottomettervi ai suoi desideri; non offrite le vostre membra come strumenti di ingiustizia al peccato, ma offrite voi stessi a Dio come vivi tornati dai morti e le vostre membra come strumenti di giustizia per Dio (Rom. 6, 12-13).
Per mezzo della Sua morte e resurrezione, Cristo Redentore ci pone dinnanzi a delle scelte: iniziare una nuova vita, fondata sulla Sua Parola e che succhia linfa vitale dai Santi Misteri (sacramenti), oppure continuare in uno stile di vita mondano, fondato sui “calcoli” e le “promesse” umane e nella ricerca e la cura delle passioni e dei piaceri. In colui che sceglie la vita nuova, Cristo stesso agisce con la Sua grazia, patisce con lui e, secondo l’intensità del suo ardore interiore e la fiducia che costui gli dà, lo rende partecipe dei frutti spirituali della Sua morte e resurrezione. In Cristo nessuno è più solo! Cristo condivide con lui ogni aspetto della sua esistenza, ogni dolore e gioia che vive, eccetto il peccato. E così come, con la Sua morte, ha vinto nel Suo corpo il peccato e la morte, Cristo vince, per mezzo della grazia, il peccato e la morte in ognuno di coloro che lo accolgono e credono nel Suo Nome (cf. Gv. 1, 12), rendendoli partecipi della Sua vita senza fine.
Il cuore di colui che si abbevera alla vita nuova in Cristo con-patisce con chi accoglie la Solennità della Resurrezione nel letto della sofferenza e con coloro che lo accudiscono e lo curano; si sente vicino a quanti poveri o affranti dalla vita e che non riescono ad uscire dal punto di morte nel quale sono giunti… Egli, il cuore, porta in preghiera e con affetto tutti quelli che sono lontani ed anche quanti hanno già lasciato questo mondo, rallegrandosi con essi della Resurrezione del Sovrano, speranza degli estremi confini della terra e di quanti sono sul mare, lontani, dei vivi e degli addormentati.
O, Pasqua Grande e santissima, o Cristo; o Sapienza e Parola di Dio e Potenza, donaci di essere uniti a Te, più chiaramente, nel giorno senza tramonto del Tuo Regno!(Canone di Pasqua, Ode IX).
Con ferma speranza nell’amorevolezza di Dio per ciascuno di noi e con un paterno abbraccio – senza obbligo di distanziamento – in Cristo Risorto,
†Vescovo Siluan
Della Diocesi Ortodossa Romena d’Italia.
Dalla nostra Residenza episcopio della benedetta città di Roma, nella luminosa Solennità della Resurrezione del nostro Salvatore Gesù Cristo, il 2 maggio, anno della redenzione 2021, e dalla fondazione del mondo, 7529.
Paștile Domnului – întoarcerea la viețuirea cea după Dumnezeu
† SILUAN
Prin mila lui Dumnezeu, Episcopul de-Dumnezeu-păzitei Episcopii Ortodoxe Române a Italiei,
Preacuviosului Cin Monahal, Preacucernicului Cler,
și tuturor Credincioșilor drept-slăvitori
care ascultă sau citesc această Epistolă Pastorală,
Har vouă, pace și bucurie de la Hristos Cel înviat din morți,
iar de la noi, părintești binecuvântări,
dimpreună cu străvechiul salut:
HRISTOS A ÎNVIAT!
În freamătul lumii hărțuite, de mai bine de un an de zile, de un vrăjmaș pe cât de mic, pe atât de înspăimântător, în forfota așteptării unor noi începuturi, în larma asurzitoare a vehiculelor și utilajelor ce-și reiau activitatea, răzbate, și în acest an, buna-vestire a creștinilor drept-slăvitori: „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”.
Deși nu putem încă să slujim în deplinătatea condițiilor obișnuite, totuși, se cuvine să dăm slavă și să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru că ne-a îngăduit să putem să ne adunăm la biserică și să împlinim cele ce se cuvin Praznicului Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Dacă, în aceste zile, gândul lumii acesteia este ațintit mai mult asupra regăsirii obiceiurilor vieții de dinainte de începerea pandemiei, gândul creștinului se adâncește în taina pătimirii, morții și învierii Fiului lui Dumnezeu, care, din iubire de oameni, a devenit (și) Fiul Omului, pentru noi și a noastră mântuire, și a venit ca viață să avem și din belșug să avem (cf. In. 10, 10). Dar lumea aceasta pare a se mulțumi cu propriu-i fel de viețuire și nu caută și nu-și închipuie o altfel de „viață” decât cea pe care o cunoaște: alergare, muncă pentru a se hrăni și palida răsplată a câtorva zile de concediu pe an... Și apoi, de la capăt... Lumea pare a voi să ignore suferința și, mai ales, moartea pe care caută să o camufleze și să o cosmetizeze cât mai bine cu putință.
Creștinul e însă conștient de faptul că, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el (Rom. 5, 12).El știe și aceea că, precum prin greşeala unuia a venit osânda pentru toţi oamenii, aşa şi prin îndreptarea adusă de Unul – Iisus Hristos– a venit, pentru toţi oamenii, îndreptarea care dă viaţă;căci precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulţi, tot aşa prin ascultarea Unuia se vor face drepţi cei mulţi(Rom. 5, 15; 17-19).
Calea prin care omul se leapădă de înșelarea lumii acesteia și de înșelătorul ei și îmbrățișează viața cea adevărată este Taina Sfântului Botez. De aceea, ne spune Sfântul Apostol Pavel: Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat?Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii (Rom. 6, 3-4).De aceea, cântăm la Utrenia Paștilor:
Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase; astăzi înviez împreună cu Tine, Cel ce ai înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine; Însuți împreună mă preaslăvește, Mântuitorule, întru Împărăția Ta.(Canonul Învierii, Cântarea a 3-a)
Dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi (2 Cor. 5, 17), ne amintește Apostolul. Așa se face că viața lăuntrică a creștinului este orientată, în chip tainic, către alte zări decât orizontul – și orizontala – acestei lumi, urmând îndemnul aceluiași Apostol: dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu;cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ, căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu(Col. 3, 1-3).
Lucrarea înnoitoare a harului lui Dumnezeu în noi nu se întâmplă însă în mod automat, ci ea presupune implicarea voinței noastre, osteneală și luptă îndelung-răbdătoare, pentru a ne elibera de năravurile și înclinațiile rele moștenite de la înaintași și cultivate de noi, cu voia sau fără voia noastră. De noi depinde ce căutăm în această viață: le căutăm pe cele ale trupului – adică pe „cele de jos” – sau pe cele ale sufletului – adică pe „cele de sus”?Drept aceea, ne spune Apostolul,omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta cea rea şi lăcomia care este închinare la idoli, pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării (...); deci lepădați și voi toate acestea: mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră.(Col. 3, 5-6; 8). Aceasta e partea noastră. Domnul e Cel care duce la împlinire buna noastră căutare.
Toți oamenii, dar mai ales tinerii caută libertatea, o doresc și, adesea, se luptă pentru ea, dar uită că oricine săvârșește păcatul rob este păcatului (In. 8, 34). De aceea, căutarea libertății îl poate duce, de multe ori, pe omul de azi, în mod paradoxal, la robie și, în cele din urmă, la disperare și chiar la moarte. Așadar, este bine să tragem învățătură din căderea lui Adam – cel care a schimbat ascultarea față de Ziditorul lui, cu ascultarea față de „cel viclean”.Să luăm aminte la ceea ce ne spune, iarăși, Apostolul: Au nu ştiţi că celui ce vă daţi robi, spre ascultare, robi sunteţi, ai celui pe care-l ascultați: fie ai păcatului spre moarte, fie ai ascultării spre dreptate? (Rom. 6, 16)Deci să nu împărăţească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneţi poftelor lui;nici să nu puneţi mădularele voastre ca arme ale nedreptăţii în slujba păcatului, ci, înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu, ca vii, sculaţi din morţi, şi mădularele voastre ca arme ale dreptăţii lui Dumnezeu.(Rom. 6, 12-13)
Prin moartea și învierea Sa, Hristos Mântuitorul ne pune în fața unei alegeri: de a începe o viață nouă, întemeiată pe poruncile Sale și care-și trage seva din Sfintele Sale Taine, sau de a continua felul de viață pe care o trăiește lumea, întemeiat pe „estimări” și „promisiuni” omenești și pe stimularea și cultivarea patimilor și plăcerilor. În cel care alege viața cea nouă, Hristos Însuși lucrează, prin harul Său, împreună-pătimește cu el și, la măsura râvnei aceluia și a încrederii pe care acela I-o arată, Îl face părtaș roadelor duhovnicești ale morții și învierii Sale. În Hristos, nimeni nu mai este singur! Hristos împărtășește cu el toate trăirile sale, toate durerile și bucuriile pe care le trăiește, în afară de păcat. Și precum, prin propria Sa moarte, a biruit în trupul Său păcatul și moartea, Hristos biruiește, prin har, păcatul și moartea, și în fiecare dintre cei care-L primesc și cred întru Numele Lui (cf. In. 1, 12), făcându-i părtași la viața Lui cea nesfârșită.
Inima celui ce se adapă la viața cea nouă în Hristos împreună-pătimește cu cei care întâmpină Praznicul Învierii de pe patul suferinței și cu cei ce-i slujesc și-i îngrijesc; se simte apropiată de cei lipsiți sau înfrânți de viață și care nu mai văd nici o ieșire din punctul mort în care au ajuns... Ea îi poartă în rugăciune și în drag pe toți cei care sunt departe și pe cei care mai înainte au ieșit din această lume, bucurându-se împreună cu ei de Învierea Stăpânului – nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor de pe mare, departe, a celor vii și a celor adormiți.
O, Paștile Cel mare și preasfințit, Hristoase; o Înțelepciunea și Cuvântul lui Dumnezeu și Puterea, dă nouă să ne împărtășim cu Tine, mai cu adevărat, în ziua cea neînserată a Împărăției Tale! (Canonul Paștilor, Cântarea a 9-a).
Cu neclintită nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de fiecare dintre noi și cu ne-distanțată îmbrățișare întru Hristos Cel Înviat,
†Episcopul Siluan
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
De la Reședința noastră episcopală din binecuvântata cetate a Romei, la luminosul Praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, în a 2-a zi a lunii mai, la anul mântuirii 2021, iar de la facerea lumii, 7529.
