Atelier de pictură pe sticlă în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Ravenna I Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Ravenna I s-a desfășurat, în perioada noiembrie 2024 – aprilie 2025, un Atelier de pictură a icoanelor pe sticlă, adresat copiilor și organizat cu scopul de a cultiva credința prin artă sacră. Activitatea a debutat în prima duminică a lunii noiembrie și s-a încheiat în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), fiind coordonată cu profesionalism, răbdare și dăruire de doamna Camelia...
ICOANA, fereastră deschisă spre Lumina Învierii Cu ajutorul lui Dumnezeu, pe parcursul a trei duminici, copiii grupei de cateheză “Sfântul Nectarie” a parohiei Înălțarea Sfintei Cruci - Torino, au participat la atelierul de pictură a icoanelor pe sticlă. Prin linii, culori, strădanie și rugăciune, fiecare copil a îmbrățișat ICOANA, ea fiind fereastra deschisă spre Împărăția Cerurilor în Lumina Învierii . Slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale.
Articol atelier încondeiat ouă parohia Ivrea „Hristos a venit mijlocitor pentru tine, pentru a te chema pe tine cel pierdut şi rănit ca să-ţi întoarcă chipul cel neprihănit al lui Adam” - Sf. Macarie al Egiptului. Atȃt e necesar şi nimic mai mult pentru a înțelege taina întoarcerii celui pierdut ce s-a aflat, prin puterea transformatoare a Iubirii. Căci, nimic nu reușește să opereze mai adânc şi cu mai multă precizie în structura celulară a sufletului decât jertfa supremă a lui Hristos prin bisturiul iubirii Sale de oameni. Apropierea Învierii Domnului prilej...
Atelier de încondeiat ouă - Milano I Duminică, 13 aprilie, o parte din copiii școlii parohiale "Sfântul Stelian - ocrotitorul copiilor" din cadrul parohiei "Pogorârea Duhului Sfânt", Milano I au avut bucuria de a participa la Atelierul de încondeiat ouă. Domnul Ciprian Ilie Zancu, artist plastic, i-a condus pe copii, cu multă răbdare și blândețe, pe drumul acestei frumoase tradiții. Astfel, sărbătoarea Floriilor, a fost împletită cu obiceiul românesc de a înfrumuseța ouăle în așteptarea marei sărbători a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. De la mic la mar...
Cafea Nepsis cu strângere de fonduri pentru „Casa Sfânta Anastasia” De slăvitul praznic al Intrării Domnului în Ierusalim tinerii Nepsis ai parohiei "Sfânta Cuvioasă Muceniță Fevronia" din Lugo și Bagnacavallo au oferit credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie o cafea însoțită de un zâmbet și o bombonică în schimbul unei oferte libere. Gândul tinerilor s-a îndreptat în primul rând spre Dumnezeu ca mulțumire pentru darurile primite dar și spre cei de vârstă apropiată de a lor care sunt bolnavi și în suferință. Suma care s-a realizat în urma gestului ...
Caravana colindelor de Florii la Catania "Osana dintru’nălțime Că Hristos Împărat vine O minune! O minune!" De obicei iarna, în preajma sărbătorii Naşterii Domnului părintele paroh Mihai Gabriel Ichim coordonează serbările "Caravana Colindul sfânt și bun", în orașele unde organizează slujbe și cateheze. În această primăvară, în cinstea sărbătorii pascale a realizat și "Caravana colindelor de Florii". Astfel, în provincia Catania, preoteasa Geta Ichim a pregătit serbările închinate Patimilor Domnului în mai multe orașe : Grammichele, Giarre, Randa...
Duminica Floriilor în parohiile Episcopiei Italiei Duminica Floriilor în parohiile Episcopiei Italiei - Fotografii Centrul Eparhial Legnago Santa Marinella Monselice Lonato Forli Fotografii L'Aquila Fotografii Settimo Torinese Fotografii Mănăstirea Spilimbergo Fotografii Massa Fotografii Canelli Fotografii Cento Fotografii Venaria Reale Video
Duminica Floriilor la Centrul Eparhial de la Roma Duminică, 13 aprilie 2025, Paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, de pe lângă Centrul Eparhial de la Roma, s-a arătat a fi neîncăpător pentru credincioșii veniți în număr mare la slujba din Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (a Floriilor). Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia diaconul Daniel Mangilovschi a fost hirotonit preot, pe seama Parohiei „Sfinții 40 de Mucenic...
Bucuria Serbării Triodului în parohia Santa Marinella În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, copii din parohia Santa Marinella ne-au prezentat cu bucurie serbarea Triodului, unde au fost prezentate Duminicile rânduite de Biserică în urcușul creșterii duhovnicești pe drumul cel al Învierii. Învățăturile scripturistice recitate și cântările copiilor au copleșit inimile tuturor celor prezenți spre întărirea credinței și bucuria praznicului. Slăvă Ție Doamne Slavă Ție.
Vizită pastorală în parohia din San Bonifacio După conferința preoțească a clericilor din Nord-Estul Italiei, organizată în cadrul Parohiei Sfântul Mucenic Bonifatie, în data de 11 aprilie, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan dimpreună cu preotul paroh Daniel Stîngă au vizitat terenul și edificiul achiziționat de către parohie, la sfârșitul anului 2024, cu sprijinul credincioșilor parohiei și prin acordarea unei finanțări nerambursabile din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. De asemenea, preotul paroh a prezentat chiriarhului și c...
Vizita Preasfințitului Episcop Siluan la șantierul bisericii parohiale din Legnago Vineri, 11 aprilie 2025, comunitatea ortodoxă română din Legnago a avut bucuria de a primi vizita Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în mijlocul lucrărilor aflate în desfășurare la noua biserică parohială ridicată în cinstea SF. SF. Mc. Haralambie. În cadrul vizitei, Preasfințitul Siluan a fost întâmpinat de preotul paroh împreună cu echipa de meșteri. Cu această ocazie, i-a fost prezentat stadiul actual al lucrărilor, care includ ridicar...
Conferință semestrială cu preoții din zona de nord-est a Italiei Vineri, 11 aprilie 2025, a avut loc, la Parohia „Sfântul Mucenic Bonifatie” din localitatea San Bonifacio, Conferința Semestrială de primăvară în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, la care au participat preoții și diaconii din protopopiatele din zona de nord-est a Italiei. După rostirea rugăciunii și a binecuvântării, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a adresat un cuvânt de întâmpinare preoților și diaconilor participanți. În contextul „Anului o...