Bucurie duhovnicească și sărbătoare aniversară în Parohia „Sfântul Apostol Toma” din Bergamo 30 de ani de la prima Sfântă Liturghie În data de 25 aprilie 1995, acum 30 de ani, se săvârșea prima Sfântă Liturghie ortodoxă pentru credincioșii români din Bergamo și din împrejurimi, în biserica parohiei catolice San Tommaso de Calvi’ din Bergamo, de către părintele Traian Valdman, paroh al Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Milano, prima parohie ortodoxă română din Italia, înființată în data de 1 octombrie 1975. Comunitatea ortodoxă română din B...
INIMI APROAPE - 24-27 aprilie 2025 - Vicenza Mini-tabără de înfrățire a tinerilor din parohiile „Înălțarea Sfintei Cruci” Roma Tuscolano și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Vicenza Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, grupul tinerilor Nepsis al celor două parohii și-au dat întâlnire în orașul Vicenza pentru a încununa o prietenie și a deschide o nouă pagină în istoria propriei existențe, dar și a comunității din care fac parte. Acest proiect coordonat de doamnele preotese Simona Baltag și Lina Ionașcu și-a propus ca obiectiv-cheie cunoaș...
Participarea Domnului Consul General Marian Popescu la sărbătoarea Parohiei Vetralla Duminică, 27 aprilie 2025, cu prilejul Duminicii a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma), Domnul Consul General Marian Popescu a participat la Sfânta Liturghie oficiată în Parohia Vetralla, care și-a sărbătorit în mod solemn ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Evenimentul a reunit numeroși membri ai comunității parohiale, într-o atmosferă de sărbătoare și comuniune. În cadrul acestei vizite, Domnul Consul General s-a alăturat credincioșilor prezenți, marcând import...
Slujire arhierească și hirotonie în Duminica a doua după Paști, în Parohia Pavona În Duminica a 2-a după Paști, numită și Duminica Sfântului Apostol Toma, 27 aprilie 2025, credincioșii Parohiei din Pavona (Protopopiatul Lazio III) s-au bucurat de prezența și slujirea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Dumnezeiasca Liturghie Arhierească a fost săvârșită în biserica parohială, cu hramul Sfântul Mucenic și Arhidiacon Laurențiu, într-o atmosferă de rugăciune și comuniune, specifică acestei perioade pascale. Parohia e...
„Hristos, Mirele sufletelor noastre” – Întâlnire a tinerilor ortodocși în Săptămâna Luminată, la Lugo Bagnacavallo Sâmbătă, 26 aprilie 2025, în Săptămâna Luminată, Parohia „Sfânta Cuvioasă Muceniță Fevronia” din Lugo Bagnacavallo a fost gazda unei întâlniri de suflet a tinerilor din Protopopiatul Emilia-Romagna II, marcând astfel un moment de comuniune și mărturisire a credinței. Evenimentul a debutat cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată în limba italiană de un sobor de preoți și diaconi din protopopiat, în cadrul căreia tinerii au dat ...
„Lumina lui Hristos luminează tuturor!” – Paștile deținuților din Penitenciarul Rebibbia din Roma, 2025 În a doua zi a Sfintelor Paști, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos a pătruns adânc în inimile celor aflați în Penitenciarul Rebibbia din Roma. Coordonatorul acestui moment profund emoționant al bucuriei pascale a fost preotul capelan Bogdan Petre, care a organizat evenimentul împreună cu o echipă dedicată și plină de entuziasm: p...
Paștile celor fără adăpost – O sărbătoare a iubirii și solidarității la Monterotondo, 2025 Luni, 21 aprilie 2025, orașul Monterotondo și-a deschis brațele pentru a primi cu dragoste și solidaritate pe cei aflați în dificultate, organizând o sărbătoare aparte: „Paștile celor nevoiași”, cu participarea activă și generoasă a unor familii din comunitatea parohială Monterotondo. Evenimentul, binecuvântat prin prezența preoților Bogdan Petre, Andrei Sfredel și Ioan Birsan, s-a transformat într-o adevărată sărbătoare de familie, marc...
Hristos a murit (și a înviat pentru noi) când noi eram încă păcătoși „Căci Hristos, încă fiind noi neputincioși, la timpul hotărât a murit pentru cei necredincioși. Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăște cineva să moară. Dar Dumnezeu Își arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoși.” Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel Înțelegând taina harului lui Dumnezeu care ne ajută și fără de care nu am putea să facem bine, ne-am străduit ca ...
Ecoul Învierii dincolo de gratii: preoți din Piemonte I și III la Lorusso e Cutugno În a treia zi luminată de Paști, când ecoul Învierii încă răsună puternic în inimile credincioșilor, un grup de preoți români din Protopopiatele Piemonte I și III a dus lumina Învierii acolo unde speranța pare adesea umbrită – în penitenciarul „Lorusso e Cutugno” din Torino. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost slujită cu inimă deschisă de către părinții Paul Porcescu (Setimo Torinese), Ioan Haba (Cirié), Vasile David (Giaveno), Eugen Bînzari (Orbassano), Gabriel Burc...
Învierea Domnului în parohiile episcopiei noastre - 2025 Fotografii Centrul Eparhial Verona 1 Torino II Verbania Saluzzo Settimo Torinese Cerignola Centrul Pastoral din San Martino in Pensilis
ÎNVIEREA DOMNULUI LA CENTRUL EPARHIAL DE LA ROMA – 20 aprilie 2025
O Zi de Speranță: rugăciune şi binecuvântare pentru copiii din Spitalul Bambino Gesù Pe data de 15 Aprilie, 2025 Asociația San Lorenzo dei Romeni împreună cu voluntarii s-a adunat cu inimi pline de dragoste și compasiune pentru a sprijini copiii care își petrec zilele în spital. Activitatea organizată a fost mai mult decât un simplu eveniment; a fost o adevărată sărbătoare a iubirii creștine, o oportunitate de a aduce zâmbete pe fețele celor care au cea mai mare nevoie de ele. Mai multe parohii, s-au alăturat inițiativei noastre, creând o atmosferă de încur...