În perioada 8-13 iunie 2025, într-un peisaj superb de munte, la 1700m din zona Cesana Torinese, Piemonte, a avut loc tabăra parohiilor: "Înălțarea Sfintei Cruci", Torino 2, "Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia" din Moncalieri și "Sfântul Ioan de la Râșca și Secu" din Settimo Torinese.
Înconjurați de munții care vestesc măreția lui Dumnezeu, motto-ul tinerilor Neptici "Ascultă. Iubește. Roagă-te." ne-a ajutat să ne înălțăm inimile și să ne apropiem și mai mult de Dumnezeu.
Pe parcursul acestor zile, cei 40 de copii și adolescenți care au fost însoțiți de preoții și preotesele parohiilor participante, au trăit împreună bucuria comuniunii, rugăciunii și a prieteniei.
Tabăra a început cu slujba de Te Deum, urmată de sfințirea camerelor prin binecuvântarea și stropirea cu Aghiazmă.
Încă din prima zi, copiii și adolescenții au fost antrenați prin concursul „Cea mai curată cameră!”, un fel de "joc" cu premii care a avut mult succes și care a îmbinat responsabilitatea cu bucuria de a trăi ordonat și în comuniune.
Un moment special l-a reprezentat jocul „Îngerul Păzitor”, în care fiecare participant a primit un bilețel secret cu numele unui alt coleg, având misiunea de a-i fi sprijin, bucurie și susținere pe parcursul întregii tabere, fără a fi descoperit. Acest joc este de fapt un exercițiu de iubire discretă și slujire frățească care nu ar trebui să lipsească din nici o tabără.
La sărbătoarea Sfintei Treimi, copiii și adolescenții au participat și s-au împărtășit în cadrul Sfintei Liturghii, trăind un moment de comuniune deplină cu Dumnezeu. Rugăciunile de dimineață și de seară au fost nelipsite, fiind citite rar și cu multă atenție atât de copii cât și de adolescenți.
Tabăra a fost animată de campionate sportive organizate pe echipe: fotbal, baschet, volei și ping pong, sub supravegherea și grija Părintelui Paul Porcescu de la Parohia din Settimo Torinese.
De asemenea nu au lipsit celebrele Jocuri Olimpice, unde buna dispoziție a dominat probele: mersul cu cercurile, mersul cu oul în lingură, săritul cu coarda, aruncatul cercurilor pe conuri și altele.
Jocuri și campionate la care toți copiii au primit medalii și pachețele cu dulciuri și mici jucării.
De asemenea, în fiecare zi mișcarea fizică a fost susținută prin înviorare cu muzică și voie bună.
Un moment mult așteptat a fost Seara Talentelor, în care copiii și tinerii au cântat și au dansat, exprimându-și liber darurile cu care sunt înzestrați.
În fiecare zi, au avut loc ateliere creative, precum Atelierul de bricolaj susținut de Părintele Daniel Mangilovschi de la parohia din Moncalieri, în care toți copiii și adolescenții au făcut icoane cu Sfinții ocrotitori ai taberei: Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sfântul Apostol Andrei.
"Scărița cuvintelor" – un atelier, o introspecție sinceră în care emoțiile și trăirile pozitive ale taberei au fost concentrate în câteva cuvinte, ce au fost scrise pe această scăriță, cuvinte care pentru fiecare în parte au descris cel mai bine această tabără, precum: RUGĂCIUNE, DUMNEZEU, IUBIRE, PRIETENIE, PARCO AVVENTURA, VOLEI PE NISIP, etc.
O altă activitate apreciată de cei mici și de cei mari sunt Dansurile populare, care au fost coordonate de domnișoara Rebecca Mangilovschi de la parohia din Moncalieri, împreună cu tinerii Nicolae Roșu și David Burcescu de la Parohia Torino 2.
O zi de neuitat a fost drumeția la Parco Avventura Chaberton, unde toți copiii, adolescenții și chiar însoțitorii s-au urcat pe traseele suspendate prin copaci, fiind bine ancorați, trecând peste multe obstacole, trăind adrenalina unor trasee cu diferite grade de dificultate, într-un peisaj de poveste în mijlocul naturii.
Seara, copiii s-au bucurat de karaoke, jocuri libere, timp de socializare și seară de film cu popcorn.
În paralel cu activitățile de lucru a avut loc cateheza tematică îmbinată cu Atelierul „Întreabă preotul”, în care Părintele Vasile Istina a vorbit cu copiii despre viața Sfinților Ocrotitori ai taberei menționați mai sus.
În penultima zi, jocul Vânătoarea de comori a încununat spiritul de echipă și entuziasmul copiilor. Probele au fost diverse, iar la final, „comoara” compusă din multe surprize pentru copii dar mai ales din multe muffin-uri care au fost aranjate astfel încât să formeze cuvântul „COMOARA” – a fost descoperită cu mare bucurie.
O altă bucurie a fost când Părintele Protopop Marius Floricu s-a alăturat taberei și a participat împreună cu copiii și adolescenții la desfășurarea programului.
În ultima seară, în jurul focului de tabără, copiii s-au jucat, au dansat, au cântat, au mâncat grătar și marshmallow pe frigărui, au petrecut o seară cu multe amintiri.
La Festivitatea de încheiere a taberei, copiilor și organizatorilor li s-au înmânat diploma de participare și un alt pachețel cu dulciuri, fiind urmat de momentul Dansului Popular al Copiilor și Adolescenților, urmat de cel împreună cu părinții, care au fost invitați să se prindă în joc cu ei, un moment emoționant mai ales pentru părinții copiilor.
Tabăra Bucuriei și a Prieteniei nu a fost doar o tabără. A fost un timp de calitate petrecut împreună în care s-a încercat, și unii chiar au reușit, să se apropie mai mult de ceilalți și mai ales de Dumnezeu.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările Sale!
A consemnat Preoteasa Nicoleta Istina







