Vizita elevilor seminariști catolici la parohia Verona 1. În seara zilei de 24 ianuarie, în cadrul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor, parohia Verona 1 a primit vizita elevilor seminariști de la Seminarul Diecezan catolic din Verona, împreună cu directorul acestuia. Cu această ocazie, părintele Protopop Gabor Codrea a făcut o scurta prezentare a Teologiei Ortodoxe, oprindu-se în mod special asupra spiritualității iconografice. Întâlnirea s-a încheiat cu un colocviu, în cadrul căruia gazda a ...
NEPSIS Settimo Torinese - Retrospectivă - Săptămâna a XVI-a On-Line a Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râşca și Secu" Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Părintelui Paul, în Parohia din Settimo Torinese, cursurile Școlii Parohiale, au continuat în variantă On-Line. Săptămana de activități a fost dedicată Zilei Unirii Principatelor Române, din 24 ianuarie 1859. Tinerii NEPSIS, alături de coordonatorii, Valentin și Mădălina, au comemorat evenimentul istoric, pri...
Părintele Ioan Tobă a fost condus pe ultimul drum | PS Atanasie de Bogdania a săvârșit slujba înmormântării Marți, 25 ianuarie 2022, Preacucernicul Părinte Ioan Tobă, de la Parohia „Sf. Apostol Bartolomeu”, din Fabriano, a fost condus pe ultimul drum, în prezența Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Slujba prohodirii a ...
PS Atanasie de Bogdania a instalat noul stareț al Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” – Spilimbergo În duminica a XXXI-a după Rusalii, 23 ianuarie 2022, când Biserica a rânduit să se citească pericopa evanghelică despre Vindecarea orbului din Ierihon, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a slujit la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” – Spilimbergo. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a sfințit iconostasul bisericii mănăstirii, a binecuvântat lucrările de înfrumusețare a lăcașu...
Omagierea poetului Mihai Eminescu și comemorarea Unirea Principatelor Române, la Salerno Duminică, 23 ianuarie 2022, copiii Școlii Parohiale a Parohiei Ortodoxe Române “Sfântul Apostol și Evanghelist Matei“ din Salerno au participat la un moment dedicat “Luceafărului poeziei românești“, după cum l-a numit prima dată patriarhul Miron Cristea, și Unirii Principatelor Române din 24 ianuarie 1859. Poeziile lui Eminescu ne-au reamintit de frumusețea plaiurilor românești, de “codrii de aramă“ și de &...
Pomenirea Sfântului Apostol Timotei - Termoli Sâmbătă, 22 ianuarie, Paraclisul Sfântul Apostol Timotei din Termoli a îmbrăcat haină de sărbătoare. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, arhiereul vicar al Episcopiei, preoți și credincioși au adus rugăciuni la racla Sfântului Apostol Timotei care se află în Catedrala din Termoli (Italia), aducând mulțumire Domnului pentru această deosebită bucurie. În prim...
Eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale în Republica Malta Vineri, 21.01.2022, Parohia Ortodoxă Română ,, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul" - Valletta, Malta a fost co-organizatoare, împreună cu Ambasada Maltei în România, reprezentată de către Excelența Sa, prof. Lino Bianco și împreună cu Ambasada României în Italia, Malta și San Marino la un eveniment cultural dedicat festivalului ,,Dor de Eminescu" desfășurat de către Episcopia Italiei! Evenimentul, din cauza restricțiilor pandemice s-a desfășurat pentru prima dată în regim online, la eveniment fiind ...
CONCURSUL NAȚIONAL CATEHETIC AL PATRIARHIEI ROMÂNE 2022 Rugăciunea în viața mea Între manifestările culturale și educaționale, programate cu prilejul anului omagial 2022, Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului, Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației, organizează Concursul Național Catehetic Rugăciunea în viața mea, ce se va desfășura și în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, în perioada 15 noiembrie 2021 &n...
PS Atanasie de Bogdania a săvârșit slujba Vecerniei la Basilica San Paolo Fuori le Mura din Roma Marți, 18 ianuarie 2022, la ceas de seară, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit slujba Vecerniei, în limba italiană, la Basilica San Paolo Fuori le Mura din Roma, alături de Preacucernicul Părinte Vicar Eparhial Gheorghe Militaru, responsabilul organizării acestui moment, și de un sobor de 14 preoți din zona Lazio. Răspunsurile la strană au fost date de către Grupul Psaltic...
NEPSIS Settimo Torinese - Retrospectivă - Săptămâna a XV-a On-Line a Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râşca și Secu" Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Părintelui Paul, în Parohia din Settimo Torinese, cursurile Școlii Parohiale, au continuat în variantă On-Line. Săptămana de activități a fost dedicată Zilei Naționale a Culturii, ce are ca scop promovarea artei și a efortului academic. Ziua de 15 ianuarie a fost aleasă special pentru această sărb...
Președintele Comisiei pentru cultură și media, în vizită la Catania, de ZIUA CULTURII NAȚIONALE Sâmbătă 15 ianuarie, românii de pretutindeni au sărbătorit poetul național Mihail Eminescu! Această zi coincide cu Ziua Culturii naționale din anul 2011. Ca în fiecare an la mijlocul lunii ianuarie, românilor "li se face dor de Eminescu", oriunde ar trăi: la Iași, Botoșani, Paris, Londra sau ... Roma. Și în provincia Catania din Sicilia, românii ce lucrează în fabrici, spitale, livezi, în seră s...
Slujba Parastasului la un an de la mutarea la cele veșnice a Părintelui Sorin Istrătescu de la L`Aquila Învierea Domnului dă nădejde vieții noastre, dă sens și ne învață să primim toate cu înțelegere, știind că Dumnezeul nostru este Dumnezeu al vieții și al morții. Sfânta Liturghie de ieri, 16.01, am săvârșit-o ca mulțumire adusă Lui pentru darul vieții, dar a fost o Duminică aparte pentru că am oficiat Slujba Parastasului pentru pomenirea fratelui nostru, Pr. Sorin Constantin Istratesc...