Liturghie baptismală în Parohia „Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul” – Rivarolo În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 27 februarie 2022, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul – Rivarolo. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Dumnezeias...
Târgul de mărțișoare - Verona 1 În cadrul proiectului “La mijlocul cerului”, cu care parohia Verona 1 va participa la Concursul Național Catehetic “Rugăciunea în viața mea”, în ultimele trei săptămâni, copiii Școlii Duminicale a parohiei Verona 1, ajutați de mame și de doamnele profesoare, au confecționat mărțișoare pe care le-au prezentat într-o expoziție cu vânzare, fondurile strânse urmând a fi destinate unor proiecte didactice. Dată fiind tragedia pe care o trăiesc copiii din Ucr...
Atelier de creație: Mărțișorul - vestitorul primăverii Când soarele și-arată fața biruitor și prietenos, iar ghioceii plăpânzi își scot căpșorul alb de sub zăpadă, firicele verzi de iarbă nasc pretutindeni și albăstrelele umplu câmpiile, iar păsările se-ntrec de zor în graiurile lor, nici cucul nu se lasă... și când cireșii dau in floare - e semn că primăvara bate la ușă. Iar o primăvară fără mărțișor nu s-a mai pomenit... Alb și roșu - doua fire împletite în ar...
Slujire arhierească și adunare de protopopiat în Lazio II Vineri 25 februarie, anul curent , a avut loc în localitatea Rieti la Parohia Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, slujirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, ocazie cu care a avut loc și prima întâlnire din anul 2022, al protopopiatului Lazio II. În cuvântul de învățătură al ierarhului de la sfârșitul liturghiei, a subliniat importanța pocăinței personale în contextul păcii din &ic...
Prima Vecernie arhierească în Parohia “Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia” Collegno Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, s-a aflat în ajunul Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, în mijlocul credincioşilor adunați în biserica parohiei “Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia” din Collegno, unde, alături de părintele protopop Marius Floricu, părintele Marian Preda, părintele Gabriel Burcescu și părintele paroh Valeriu Andrei Grosu, a oficiat &n...
Cateheză la Vercelli Grupul de copii al parohiei Sfântul Arhidiacon Stefan din orașul Vercelli, organizează săptămânal 2 ore de catehism. În cadrul acestor întâlniri accentul se pune pe formarea duhovniceasca a copiilor.
Sfânta și Dumnezeiasca liturghie în cadrul protopopiatului Abruzzo-Molise Joi 24 Februarie, în ziua de prăznuire a Primei și a Doua Aflări a Capului Sfântului, Cinstitului, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan, la Parohia Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel din localitatea Vasto, a avut loc a doua întâlnire din acest an a preoților din Protopopiatul Abruzzo-Molize. Citește mai departe >>>
Venaria Reale- Desaga Milosteniei Astăzi, 25.02.2022, cu mila Domnului, cu Binecuvântarea Preasfințitului Părintelui nostru Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, prin programul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei “Desaga Milosteniei”, au fost preluate pentru a pleca spre România, ajutoarele pe care oamenii din parohia noastră “Sf. Cuvios Ilarion cel Mare” din Venaria Reale, din gândul bun spre Dumnezeu, le-au pus deoparte pentru cei în nevoi. Aceste ajutoare vor ajunge la...
Prima Adunare Protopopială din Calabria pe 2022 Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și cu buna rânduială a Preasfințitului Părinte Episcop Atanasie de Bogdania, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în ziua de 24 februarie s-a ținut prima Adunare Protopopială din Calabria. Întâlnirea a avut loc la Mănăstirea "Sfântul Ioan Secerătorul" din Bivongi, (RC) care a început în seara zi...
Întâlnirea Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania cu Grupul „Sfânta Nona”, al preoteselor din Diaspora și România Grupul preoteselor din Diaspora și România, ocrotit de Maica Domnului şi de Sfânta Nona, s-a întâlnit în seara de 23 februarie 2022 pentru o convorbire cu Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Tema propusă a fost „Viaţa duhovnicească a preotesei, în strânsă legătură cu familia şi enoriaşii din parohi...
NEPSIS Settimo Torinese - Retrospectivă - Săptămâna a XX-a On-Line a Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râşca și Secu" Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Părintelui Paul, în Parohia din Settimo Torinese, cursurile Școlii Parohiale, au continuat în variantă On-Line. În cadrul Atelierelor au fost abordate noi valențe care să îmbogățească armonia comunicării cu Dumnezeu, Tinerilor "neptici" fiindu-le aduse de către coordonatorii, Valentin și ...
Prima slujire arhierească în Parohia „Sf. Policarp al Smirnei” din Cisterna di Latina | PS Atanasie a săvârșit slujba Vecerniei Mari și a sfințit noul iconostas al bisericii parohiale În seara zilei de 22 februarie 2022, hramul Parohiei „Sfântul Sf. Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei” din Cisterna di Latina a debutat cu slujba Vecerniei Mari cu Litie, săvârșită de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, alături de un sobor de preoți și diaconi...