Seleziona la tua lingua

Cerca

PS Atanasie de Bogdania a instalat noul stareț al Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” – Spilimbergo

În duminica a XXXI-a după Rusalii, 23 ianuarie 2022, când Biserica a rânduit să se citească pericopa evanghelică despre Vindecarea orbului din Ierihon, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a slujit la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” – Spilimbergo.

​Cu acest prilej, Preasfinția Sa a sfințit iconostasul bisericii mănăstirii, a binecuvântat lucrările de înfrumusețare a lăcașului de cult și a instalat noul stareț.

​În cadrul Sfintei Liturghii, după Sfânta Evanghelie, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură și a evidențiat taina cea mare care se regăsește în pericopa evanghelică citită, aceea că „orbul din Ierihon a simțit că Iisus este Mântuitorul, din seminția lui David, deoarece, când a auzit că trece un alai mare și, când a întrebat ce se întâmplă și i s-a spus că trece Iisus Nazarineanul, el l-a strigat: „Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!” Cuvântul „Nazoreos”, în limba ebraică, înseamnă „vlăstar” sau „mlădiță”, după cum aflăm la Prorocul Isaia, în capitolul 11, când Domnul vorbește de mlădița care va răsări din rădăcina lui Iesei. Deci orbul strigă ceea ce ar fi trebuit să știe toți cei care erau prezenți, că Iisus era din seminția lui David. Cel nevăzător cu trupul, vede sufletește. Pentru aceasta, cu neclintită dragoste, Domnul face minunea și îl vindecă pe orb, îi deschide ochii trupului, deoarece văzuse că i s-au deschis mai întâi ochii sufletului. Cel ce căuta să vadă pe Mântuitorul cu vedere trupească, se învrednicește și de vederea duhovnicească”.

​La momentul rânduit, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a hirotonit întru preot, pe diaconul Pavel David, pe seama Parohiei „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna - Mitropolitul Transilvaniei”  din Romano di Lombardia.

​La final, din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Antonie (Pința) a fost instalat în demnitatea de stareț al Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” – Spilimbergo. Preacuvioșia sa a adresat Preasfințitului Atanasie un cuvânt de mulțumire, dar și un gând de început în noua ascultare încredințată, în care Domnul să rânduiască toate cele spre folos de mântuire credincioșilor care vor vizita și se vor ruga în nou-înființata mănăstire.

 

*****

 

​Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” – Spilimbergo a fost înființată în luna septembrie a anului 2021, prin aprobarea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.

​Mai multe detalii puteți găsi aici: Spilimbergo (episcopia-italiei.it)