Epistola Pastorală la Slăvitul și Luminosul Praznic

al Învierii Domnului din Anul Mântuirii 2018

Taina lui Hristos Cel înviat – călăuzA NOASTRĂ PRIN ÎNTUNERICUL ACESTEI LUMI

 

† SILUAN

Prin mila lui Dumnezeu, Episcopul de-Dumnezeu-păzitei

Episcopii Ortodoxe Române a Italiei,

Preacuviosului Cin Monahal, Preacucernicului Cler,

și tuturor Credincioșilor drept-slăvitori

 care ascultă sau citesc această Epistolă Pastorală,

Har vouă, pace și bucurie de la Hristos Cel înviat din morți,

iar de la noi, arhierești binecuvântări,

dimpreună cu străvechiul salut:

HRISTOS A ÎNVIAT!

 

În noaptea întunecoasă a acestei lumi, se ivește iarăși o licărire de lumină, iar de la ea, mulțime de alte luminițe se răspândesc și se înmulțesc, făcând pământul să devină asemenea cerului, înstelat. Și, odată cu lumina ce risipește întunericul nopții, răsună din nou vestirea: Hristos a înviat!, la care tot sufletul creștinesc și de Hristos iubitor răspunde într-un glas: Adevărat a înviat!

 

Dar Hristos Domnul a înviat nu „pentru Sine”, ci pentru noi, căci nu „pentru Sine” avea nevoie să guste pătimirea, suferința și moartea, El fiind fără de păcat, ci pentru noi și pentru a noastră mântuire le-a gustat, după cum și mărturisim în Crez. Și aceasta înseamnă că moartea și învierea Domnului ne privesc pe noi, pe fiecare, în mod direct și personal; ele privesc propria noastră moarte și înviere. Tot așa, și pătimirea și suferința Domnului privesc pătimirea și suferința noastră. Căci, prin pătimirea și suferința Domnului, El ia asupră-Și patimile și suferințele noastre, prefăcându-le în rai, iar în Rai nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit. Prin moartea lui Hristos, se omoară păcatul și moartea din om și, prin învierea Lui, i se redă, omului stricăcios și muritor, nestricăciunea și viața veșnică.

 

Odată cu întruparea și cu înomenirea Fiului Celui veșnic al Tatălui Ceresc (și al nostru), toată plinătatea dumnezeirii sălășluiește trupește[1] în unul dintre oameni – Iisus Hristos, plinătate ce înseamnă, de fapt, deplina unire dintre firea Sa (ființarea) dumnezeiască și firea noastră omenească, în mod neîmpărțit, nedespărțit, neamestecat și neschimbat[2]. Iar pentru a ne putea face părtași cu toții la această plinătate, Fiul Cel veșnic al Tatălui Ceresc a binevoit să-Și însușească toate cele proprii omului, afară de păcat[3]: S-a deșertat (golit) pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor și, la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce[4], pentru ca,celor care Îl primesc și cred în Numele Lui, să le dăruiască puterea de a deveni (și ei) fii ai lui Dumnezeu[5].

 

Hristos Cel răstignit și omorât pentru păcatele noastre învie, punând astfel un nou început ființării noastre și redându-i sensul prevăzut de Dumnezeu încă de la început, sens ale cărui împliniri sunt fericirea cea veșnică și mântuirea.

 

Hristos Cel înviat devine, pentru tot omul care-L primește și crede în Numele Lui, Noul Adam din care Se ridică fiii lui Dumnezeu, prin Botez. Noi toți cei botezați am gustat moartea, împreună cu Hristos, prin afundarea în apa Botezului, și am înviat, împreună cu El, spre viață nouă. Și fiecare Dumnezeiască Liturghie ne face părtași, în mod concentrat și real, la toată lucrarea cea mântuitoare împlinită de Hristos Domnul pentru noi, la toate cele pentru noi făcute, inimă curată zidind întru noi și Duh drept înnoind întru cele dinlăuntru ale noastre[6]. Deci, cu atât mai mult, Liturghia ce prăznuiește Învierea Domnului Hristos, înnoiește întreaga noastră fire, extinzând această înnoire, prin Harul lui Dumnezeu, la întreaga făptură (creație), la întregul Cosmos.

 

Dar cum se face, atunci, că ceea ce predomină în viața noastră și, cu atât mai mult, în lumea înconjurătoare, este suferința, violența și moartea? Cum se face că, în lume, predomină urâtul, răutatea și ura? Oare Dumnezeu e neputincios să stăvilească răul și moartea? Oare răul și moartea sunt mai puternice decât Dumnezeu și L-au biruit? Cel ce privește „din afară” ar putea să creadă acest lucru…

 

Dar oare Crucea nu ar putea părea unei priviri lumești ca fiind „eșecul binelui”? Oare Hristos Cel răstignit nu avea puterea să Se coboare de pe cruce la cei care-L huleau[7]? Nu este oare „mort” pentru lumea aceasta Iisus Nazarineanul? Și pentru Ana, Caiafa sau Pilat, Iisus Cel condamnat de către ei la răstignire nu a fost oare furat de către ucenicii Săi[8] din mormânt?...  Hristos Cel înviat din morți nu putea oare să Se arate și celor care l-au condamnat la moarte, și să-i mustre pentru ce au făcut?

 

Dacă Domul nu a făcut toate acestea, de bună seamă este un rost ascuns înțelegerii noastre omenești. Este vorba de Taina lui Dumnezeu[9] Care Și-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să-i rușineze pe cei înțelepți (…); le-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să-i rușineze pe cei tari[10]; Care nu a biruit lumea[11] cerând Tatălui Său douăsprezece legiuni de îngeri[12], ci a biruit-o cu blândețea și cu smerenia Sa[13].

 

Dumnezeul nostru ne-a arătat, chiar de la căderea în păcat a lui Adam și a Evei, că nu se impune în fața omului pe care l-a creat după Chipul Său și după asemănare; El nu-l înfruntă, de pildă, pe Adam, care Îi răspunsese cu obrăznicie și-L acuzase că El i-a dat femeia care l-a dus la păcat[14]. Dumnezeu se smerește în fața lui Adam. El nu-Și reneagă propriul Chip în om, respectând, în fiecare persoană, trăsătura cea mai importantă a acestuia: libertatea. Astfel, Dumnezeu caută să intre El în „voia omului” și în „bunăvoirea” lui, pentru a-l readuce la a dori și a căuta, la rândul lui, voia lui Dumnezeu și la a se încrede în El.

 

Întâlnirea voii lui Dumnezeu cu bunăvoirea omului au făcut-o pe Fecioara Maria să devină Noua Evă, din care s-a născut Noul Adam, Mântuitorul nostru; prin ea, Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută, celor de pe pământ s-aarătat[15]. Astfel, Maica Domnului ni se face tuturor pildă (model) de deplină încredere în Dumnezeu și de ascultare, virtuți de neapărată necesitate pentru ca Taina mântuirii să se poată lucra în noi și cu noi. Aceste virtuți au făcut din Noe, din Avraam, Isaac și Iacov, din Moise, din Ilie sau din Iov, oameni drepți înaintea lui Dumnezeu, oameni care au fost primitori și purtători ai Tainei lui Dumnezeu și a voii Sale[16]. Aceste virtuți i-au făcut pe Sfinții Apostoli vrednici de a cunoaște Taina Împărăției lui Dumnezeu[17] și de a se face vestitori ai Tainei lui Hristos[18], purtători ai Tainei Evangheliei[19]. De aceea, Sfântul Apostol Pavel ne spune că mare este Taina dreptei (bunei) credințe[20], ce cuprinde în ea toată lucrarea cea mântuitoare a lui Dumnezeu cu omul, de la arătarea Sa în trup și până la înălțarea Sa întru slavă. Și tot el îndeamnă ca Taina credinței să fie păstrată[21] în cuget curat[22].

 

Dar tot Sfântul Apostol Pavel ne vorbește și despre taina fărădelegii, care deja lucrează[23]. Aceasta lucrează în lume, încă de la căderea din Rai a lui Adam și a Evei, ducând la vărsare de sânge și la uciderea lui Abel de către fratele său, Cain. Ea s-a amplificat, de atunci, și s-a răspândit în lume, ducând până la vinderea Mântuitorului de către Iuda și la răstignirea Sa. Taina fărădelegii continuă să lucreze în lume și în oameni, și în ziua de astăzi, prin faptele trupului, care sunt, cum ne spune același apostol: adulter, desfrânare, necurăție, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, erezii, pizmuiri, ucideri, beții, chefuri și cele asemenea acestora[24].

 

E bine de observat că toate fărădelegile pomenite mai sus și altele nepomenite, ale căror nume nici nu se cuvine a se rosti, nu numai că nu se mai săvârșesc astăzi „în taină”, ci se împlinesc și se promovează în chip vădit, căutând să se impună cu nerușinare, până și copiilor de grădiniță, în totală contradicție cu principiul de respectare a libertății persoanei, pe care până și Dumnezeu îl respectă, neimpunând nimănui nici măcar propria-I iubire sau sfințenie. De aceea, Sfântul Apostol Pavel ne spune foarte limpede că: cei ce fac unele ca acestea nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu[25].

 

E vremea, așadar, să deschidem ochii și să vedem mai limpede cine vrea să ne robească și Cine vrea să ne mântuiască. Cine vrea să reducă libertatea tinerilor noștri, Dumnezeu sau duhul lumii acesteia? Cine vrea să-i dezbine pe soți, Dumnezeu sau „dezbinătorul”? Cine îi îndeamnă pe copii la neascultare și la necinstirea părinților, Duhul lui Dumnezeu sau „duhul neascultării”, ce stăpânește peste lumea în care trăim? Dar e vremea să ne întrebăm și cu privire la noi înșine: fiii cărui duh vrem noi să fim? Dar copiii și finii noștri, fiii cărui duh vrem să fie? Ai Duhului lui Dumnezeu sau ai duhului celui viclean?

 

E vremea să ne punem întrebarea: cui vrem să ne asemănăm - noi și cei pe care îi naștem și îi botezăm în număr atât de mare? Adamului celui vechi, despărțit de Dumnezeu și schimonosit de ruperea de Izvorul vieții sau Adamului celui Nou, Care a binevoit, din iubire de oameni, să unească Dumnezeirea Sa cea desăvârșită cu firea noastră omenească cea desfigurată de păcat și de suferință, transfigurând-o și înnoind-o?!?

 

Iar dacă ne-am lepădat de Satana și de toate lucrările lui, și de toată slujirea lui, și de toți slujitorii lui, și de toată trufia („pompa”) lui; și dacă ne-am unit cu Hristos și credem Lui ca unui Împărat și Dumnezeu, cum am mărturisit la Botez, atunci e vremea să trăim nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți, răscumpărând vremea, că zilele viclene (rele) sunt (…), înțelegând care este voia lui Dumnezeu[26]. Și voia lui Dumnezeu aceasta este: ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoașterea adevărului să vină[27]. Iar pentru noi, cei care ne-am unit cu Hristos la Botez, adevărul nu mai este un enunț sau o idee sau o teorie, ci este o persoană - Însuși Hristos[28], Care ne făgăduiește, zicând: Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face liberi[29], adică numai cunoscându-L pe Hristos-Adevărul ne vom putea elibera din robia minciunii și a înșelării, ce stăpânește peste fiii lumii acesteia.

 

Dacă taina fărădelegii se vădește și se strigă, cu nerușinare, de pe acoperișuri, dacă cel ce nedreptățește nu se sfiește să nedreptățească și mai mult, și dacă cel ce se spurcă, nu se rușinează să se spurce și mai mult[30] și să-i mai spurce și pe ceilalți, atunci, de bună seamă, vremea este ca nici cel drept să nu se sfiască să facă dreptate și mai mult, și nici cel sfânt să nu se rușineze (de lumea aceasta ipocrită și grabnică la a judeca și a osândi) să se sfințească și mai mult[31]. Că, iată, Domnul ne făgăduiește că va veni curând, să dea fiecăruia după cum este lucrarea lui[32].

 

Vremea este, frați și surori întru Domnul, a căuta să plăcem mai mult lui Dumnezeu decât oamenilor și lumii, și a îmbrățișa mai degrabă calea evlaviei, a smereniei și a fricii lui Dumnezeu, decât a ne potrivi cu acest veac[33] și cu năravurile și obiceiurile lui pustiitoare și stricătoare de suflet, știind că, în măsura în care dorim după cele de Sus, Hristos Cel Înviat ia chip în noi[34] și, în măsura plinirii poruncilor iubirii Lui, vom deveni fiii Celui Preaînalt[35]. Astfel, Chipul lui Hristos Cel înviat va străluci pe chipurile noastre, și întreaga noastră ființă și viața noastră se vor umple de Harul Său și se vor înnoi nu doar la Paști, ci la fiecare Dumnezeiască Liturghie la care ne împărtășim cu Sfântul Lui Trup și cu Scumpul Său Sânge, spre iertarea păcatelor și spre tămăduirea trupurilor și a sufletelor noastre. Trăind în acest fel, vom deveni cu toții fii ai luminii, fii ai zilei[36], fii ai Învierii[37].

 

În acest An Omagial al unității de credință și de neam și An Comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918, este esențial să ne reconsiderăm credința și să-L repunem pe Dumnezeu în centrul propriei vieți, pentru a reîntregi știrbirea adusă identității noastre de neam prin „detronarea”, „întemnițarea” și „exilarea” lui Dumnezeu de către „materialismul dialectic”, și „substituirea”, „schimonosirea” și „comercializarea” Lui de către „materialismul practic” din ultimii 28 de ani. Să-L reașezăm pe Dumnezeu și credința în El acolo unde nu am știut să le așezăm în 1989, după redobândirea libertății, și să ne punem nădejdea mai mult în ce poate Dumnezeu decât în ce poate omul, că omul și-a dovedit neputința, cu vârf și îndesat, în a „putea” face ceva pentru binele cel aducător de fericire… Și să ne rugăm, cu toții, de la cei mici până la cei vârstnici, pentru poporul nostru răspândit în toată lumea și pentru patria noastră, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate peste noi în cei o sută de ani de la Marea Unire și cerându-I iertare pentru tot ce I-am greșit. Să ne rugăm să ne izbăvească Dumnezeu țara și neamul și să ne vindece de dezbinare, de minciună și de îngâmfarea nebunească, ce stăpânesc peste noi.

 

Să ne rugăm și pentru înaintașii noștri, făuritori ai Marii Uniri din 1918, ca Domnul Dumnezeu să le facă parte de bucuria unirii cu El în veșnicie. Și să ne rugăm și pentru țara ce ne găzduiește, pentru poporul ei și pentru lumea întreagă aflată într-o căutare disperată a propriei „Stele Polare” și a propriului sens, cerând ca mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu să ne acopere pe toți, să ne întoarcă inimile, cu iubire, spre El și să ne întoarcă unii spre alții, întru bunăvoire, pentru ca tot Omul, cu o gură și cu o inimă, să slăvească preacinstitul și de-mare-cuviință Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

HRISTOS A ÎNVIAT!

 

Cu părintească îmbrățișare întru Hristos Cel înviat și cu arhierească binecuvântare fiecăruia dintre voi, al vostru, pentru tot binele rugător și de mântuire doritor,

 

 

† Episcopul SILUAN

 

al Episcopie Ortodoxe Române a Italiei

 

 

Dată la Reședința noastră de la Roma, la Luminatul Praznic al Învierii Domnului,

în Anul Mântuirii 2018, luna Aprilie, ziua a opta.



[1]Cf. Col. 2, 9.

[2]Cf. definiției dogmatice a Sinodului 4 Ecumenic, de la Calcedon (451).

[3]Cf. Evr. 4, 15.

[4]Cf. Filip.. 2, 7-8.

[5]Cf. In. 1, 12.

[6]Cf. Ps. 50, 11.

[7]Cf. Mt. 27, 40.

[8]Cf. Mt. 28, 13.

[9]Cf. 1 Cor. 2, 1.

[10]1 Cor. 1, 27.

[11]Cf. In. 16, 33.

[12]Cf. Mt. 26, 53.

[13]Cf. Mt. 11, 29.

[14]Cf. Fac. 3, 12.

[15]Cum cântăm la Troparul Nașterii Domnului, de la glasul 4.

[16]Cf. Efes. 1, 9.

[17]Cf. Mc. 4, 11.

[18]Cf. Col. 4, 3.

[19]Cf. Efes. 6, 19.

[20]Cf. 1. Tim. 3, 16.

[21]În text, cu referire specifică la diaconii Bisericii și, prin extensie, la tot creștinul.

[22]Cf. 1 Tim. 3, 9. „Cuget curat” ar corespunde literal la „conștiință curată”.

[23]Cf. 2 Tes. 2, 7.

[24]Gal. 5, 19-21.

[25]Idem 5, 21.

[26]Cf. Efes. 5, 15-17.

[27]Cf. 1 Tim. 2, 4.

[28]Cf. In. 14, 6.

[29]In. 8, 32.

[30]Cf. Apoc. 22, 11.

[31]Idem.

[32]Cf. Apoc. 22, 12.

[33]Cf. Rom. 12, 2.

[34]Cf. Gal. 4, 19.

[35]Cf. Lc. 6, 35.

[36]Cf. 1 Tes. 5, 5.

[37]Cf. Lc 20, 36.

Căutare

Instagram

    5 X 1000

    Reportaje EORI

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Vă Recomandăm

    Numărul total de vizitatori

    10617807