Mesaj de condoleanțe cu ocazia decesului mamei Părintelui Protopop Paul Cârlan (Cagliari/Nuoro)
Preacucernice Părinte Protopop Paul,
Cucernică Doamnă Preoteasă,
Îndurerată familie,
Am aflat, cu întristare, de trecerea la Domnul a roabei lui Dumnezeu Elena, mama părintelui Paul, soție, bunică și rudă a voastră.
Uniți în rugăciune, în aceste momente grele pentru întreaga voastră familie, împreună cu Preasfințitul Părinte Arhiereu Vicar, Atanasie de Bogdania, împreună cu clerul, monahii și credincioșii din întreaga Episcopie Ortodoxă Română a Italiei, ne rugăm pentru iertarea și odihna veșnică a sufletului roabei Sale, Elena, cerând Domnului să o sălășluiască acolo unde se vede lumina feței Sale.
Un gând de mângâiere și de compasiune îndreptăm către familia îndoliată, rugându-ne Domnului să o să o mângâie, întru nădejdea mântuirii roabei lui Dumnezeu, Elena.
Veșnica ei pomenire, din neam în neam!
Cu arhierească binecuvântare și cu părintească îmbrățișare,
† Episcopul Siluan
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei