Nepsis Rovigo – atelier de încondeiat ouă în cadrul Festivalului Bucuriei

Duminică, 25 mai 2025, cu prilejul Festivalului Bucuriei în Protopopiatul Triveneto 4, care a avut loc la Padova, tinerii Nepsis de la Școala Parohială din Rovigo, coordonați de doamna preoteasă Georgiana Budui și de doamna Tatiana Jandîc, au propus participanților un atelier de încondeiat ouă, dorind să îi inițieze pe aceștia în tainele acestui străvechi meșteșug popular. Invitația la acest atelier a fost primită cu multă bucurie de către cei peste 45 de copii, tineri și adulți care au dorit sã se înscrie, aceștia lucrând cu mult entuziasm la încondeierea și înroșirea oului ales, pe care ulterior au putut să îl ia acasă ca amintire.
Disponibili si răbdători, având o experiență adunată în mai bine de 7 ani la acest atelier, tinerii Nepsis Rovigo au explicat participanților fiecare etapă în parte, de la pregătirea oului pentru a fi scris cu ceară și apoi colorat, până la obținerea oului încondeiat. Fie că sunt realizate cu ceară în relief sau în baie de culoare, tehnica desenării ouălor are un numitor comun: chişiţa, condeiul care zugrăveşte pe coaja subţire tradiţia şi credinţa strămoşească.
Fiecare semn închistrat pe oul încondeiat are o semnificație bine definită, care amintește de legătura poporului nostru cu natura înconjurătoare și mai ales cu divinitatea. În același timp, prin acest atelier s-a realizat o punte de legătură între strămoșii noștri și generația de astăzi a copiilor și tinerilor români din afara granițelor.
Nimic întâmplător, nimic fără rost, nimic fără Dumnezeu.
Slujire arhierească în Parohia Lucca – 20 de ani de la înființare

În Duminica a șasea după Paști (Vindecarea orbului din naștere), 25 mai 2025, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”, din localitatea Lucca (Protopopiatul Toscana 2), încredințată, spre păstorire, Preacucernicului Părinte Liviu Marina-Fiţ. Vizita ierarhului marchează aniversarea a 20 de ani de la înființarea parohiei.
La momentul potrivit ipodiaconul Ciornovalic Marian a fost hirotonit diacon, pe seama parohiei cu hramul „Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona”, din localitatea Pisa.
Evenimentul a reunit nu doar credincioși din zonă ci și numeroase oficialități locale, reprezentând autoritățile italiene și române, evidențiind astfel legăturile și colaborarea instituțională dintre comunitatea românească și structurile administrative din Italia.
La slujbă au participat: profesoara Luisa Locorotondo, delegata regională și diecezană pentru dialogul ecumenic și interreligios, reprezentanta Excelenței Sale, Arhiepiscopul de Lucca, Paolo Giulietti; Stefano Baccelli, consilier regional pentru infrastructură, transporturi, urbanism și planificare, reprezentantul președintelui Regiunii Toscana, Eugenio Gianni; Patrizio Andreuccetti, primarul localității Borgo a Mozzano, reprezentantul președintelui Provinciei Lucca, Marcello Pierucci; Moreno Bruni, consilier pentru buget, reprezentantul primarului orașului Lucca, Mario Pardini; Excelența Sa, doamna consul Mioara Valentina Filip, reprezentanta Consulatului General al României la Bologna, condus de consulul general Laura-Nicoleta Nasta.
Cuvântul de învățătură al Preasfinției Sale poate fi ascultat accesând următorul link: https://youtu.be/degjKCSalQQ
Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” din Lucca, un oraș toscan cu bogată moștenire artistică și culturală, a fost înființată, la 1 iulie 2005, de către Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, preot paroh fiind numit părintele Liviu Marina-Fiț. Inițial, slujbele s-au săvârșit în biserica „San Cristoforo” din centrul orașului unde, la 24 aprilie 2005, s-a săvârșit prima Sfântă Liturghie în limba română. Printr-un contract de comodat semnat în iulie 2005 și reînnoit ulterior, parohiei i-a fost oferită ca și loc de slujire biserica „S. Anastasio”, un edificiu istoric situat lângă Torre Guinigi, în centrul vechi al orașului. Încredințarea oficială a avut loc pe 5 mai 2007. Comunitatea, prin eforturile credincioșilor, a înzestrat biserica cu o catapeteasmă din stejar, icoane bizantine, mobilier liturgic și sistem de încălzire modern. Începând cu 2011, s-a demarat un amplu proiect de pictare a bisericii în stil bizantin, realizat de maestrul Emil Stoica, încheiat în 2013. Biserica a devenit astfel prima biserică ortodoxă românească din Italia, în întregime pictată pe zid, în tehnica tempera grasă.
Pe 8 mai 2008, biserica a găzduit un moment de referință: întronizarea primului episcop ortodox român al Italiei, în persoana Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, în prezența a opt ierarhi și zeci de preoți și diaconi. Un eveniment de maximă importanță în viața parohiei a avut loc pe 2 iunie 2016, când a fost săvârșită slujba de târnosire (sfințire) a bisericii, săvârșită de un sobor de cinci ierarahi, între care Înaltpreasfințitul Părinte Iosif și Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, marcând astfel consacrarea deplină a bisericii ca lăcaș de închinare ortodox, pregătit spiritual și artistic pentru slujire. Pe lângă activitatea liturgică, parohia desfășoară constant programe catehetice pentru copii, organizează diferite serbări și alte activități comunitare, devenind un punct de referință spiritual și cultural pentru românii din Toscana. Adresa parohiei este: biserica S. Anastasio, via S. Anastasio 1 (lângă Torre Guinigi), 55100 Lucca (LU).
Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI
Târnosirea bisericii din Parohia Olbia – un moment de har și comuniune

În data de 24 mai 2025, comunitatea ortodoxă română din Olbia a trăit un moment de aleasă bucurie duhovnicească, prin târnosirea bisericii Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul”, păstorită de părintele Marian Găină.
Slujba de târnosire a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Atanasie al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Marii Britanii și Irlandei de Nord împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și Preasfințitul Părinte Episcop Ioan Casian al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei.
Cu acest prilej festiv, părintele paroh Marian Găină a fost hirotesit întru iconom stavrofor, ca semn de recunoaștere pentru devotamentul său pastoral și eforturile depuse în zidirea și organizarea comunității parohiale din Olbia.
Tot în cadrul acestei slujiri arhierești, domnul Dorneanu Valentin a fost binecuvântat ca paraclisier pe seama parohiei gazdă, iar domnul Florin Ploscaru a fost hirotesit întru citeț, pe seama Parohiei Cagliari, cu hramul „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul”.
Evenimentul a fost onorat de prezența unor invitați de seamă: părintele Costin Spiridon, consilier patriarhal, delegat din partea Patriarhiei Române, domnul Marian Popescu, Consulul General al României la Roma, din partea autorităților române, și domnul Settimo Nizzi, primarul orașului Olbia, din partea autorităților italiene.
Această zi de sărbătoare a reprezentat un moment de întărire a credinței, de comuniune frățească și de reafirmare a valorilor spirituale și identitare ale comunității românești din Insula Sardinia, sub binecuvântarea și ocrotirea Sfântului Ioan Botezătorul.
Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Olbia face parte din Protopopiatul Sardinia. Parohia a fost înființată în ianuarie 2011, preot paroh fiind numit Preacucernicul Părinte Cătălin Aftodor. Din anul 2019 parohia este păstorită de Preacucernicul Părinte Marian Găină. Comunitatea dispune de o biserică nou construită. Adresa bisericii: Via Marie Curie snc, Olbia.
Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI
Parohia Ragusa aniversează 15 ani de la înființare

Cu ocazia cinstirii Sfinților Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena și a aniversării a 15 ani de la înființarea parohiei, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfânta Melania Romana” din Ragusa/Vittoria, încredințată, spre păstorire, Preacucernicului Părinte Protopop Neculai Chilcos (Protopopiatul Sicilia).
Vizita ierarhului a început din seara zilei de marți, 20 mai, prin săvârșirea de către Preasfinția Sa, înconjurat de un sobor de clerici, a slujbei Vecerniei în cinstea Sfinților Împărați Constantin și Elena.
După slujbă, chiriarhul a binecuvântat troița din curtea bisericii parohiale și a așezat într-o raclă veșmintele care au împodobit moaștele Sfântului Paisie cel Mare, Sfântului Macarie cel Mare, Sfântului Onufrie cel Mare și ale Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat, primite în dar de către parohie.
În ziua cinstirii Sfinților Împărați, miercuri, 21 mai 2025, Preasfințitul Siluan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici din protopopiat.
Parohia din Ragusa a fost înființată în anul 2010, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, fiind rânduit ca paroh preotul Nicolae Chilcos. În anul 2020, parohia a achiziționat un teren de 3700 de metri pătrați împreună cu un imobil, în vederea amenajării unui ansamblu parohial. Parohia siciliană își propune să construiască o biserică, un centru social, săli pentru școala parohială și alte spații care să ajute la buna desfășurare a activităților din parohie: religioase, culturale, sociale. Adresa bisericii este: via del Tennis 23, Vittoria (RG), 97019.
Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI
Părintele arhimandrit Dionisie Ignat în Protopopiatul Emilia Romagna 1

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în perioada 16-20 mai 2025, părintele arhimandrit Dionisie Ignat, duhovnicul Mănăstirii ”Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” de la Albac (Alba) a slujit și conferențiat în trei parohii ale Protopopiatului Emilia Romagna 1.
În prima seară a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia ”Sf. Mc. Minodora, Mitrodora și Nimfodora” din orașul Imola păstorită de părintele Marius Coțe, a doua zi s-a oprit la Bologna Vest la Parohia ”Sf. Ap. Luca” păstorită de părintele Trandafir Vid - care este și protopopul Emiliei Romagna 1 - unde s-a întâlnit cu preoți și credincioși din mai multe parohii învecinate, iar la încheierea sejurului, sâmbătă seara, a avut o convorbire duhovnicească cu tineri din Parohia ”Sfintele Femei Mironosițe” din orașul Modena. Duminică 19 mai, duminica Samarinencei, părintele Dionisie a împreună-slujit Dumnezeiasca Liturghie cu părintele Constantin Totolici unde la final a rostit un cuvânt de învățătură pe tema ”Cărui Dumnezeu ne închinăm noi?”
Festivalul Bucuriei 2025 – Tradiție, credință și frumusețea românității în Protopopiatul Toscana 2

Duminică, 18 mai 2025, în lumina și bucuria prelungită a Sfintelor Paști, românii ortodocși din Protopopiatul Toscana 2 s-au reunit pentru a celebra împreună Festivalul Bucuriei, o sărbătoare a copilăriei și a tinereței, a tradiției și a credinței vii. Evenimentul a fost găzduit cu ospitalitate de Parohia „Sf. Proroc Isaia”, Viareggio, și a adunat împreună cu preoții, copiii, părinții și bunicii din Protopopiat.
Încărcat de culoare, voie bună și emoție curată, festivalul a adus în fața publicului un adevărat spectacol al sufletului românesc, în care muzica populară, dansurile tradiționale, gimnastica ritmică și portul național au fost expresii autentice ale bucuriei pascale și ale unității de neam și credință.
Copiii și tinerii parohiilor participante au pregătit cu migală momente artistice deosebite: suite de dansuri din diferite zone folclorice ale României, cântece populare și momente coregrafice de gimnastică ritmică, acompaniate de aplauzele și lacrimile de bucurie ale părinților și ale celor prezenți. Într-o atmosferă de comuniune și recunoștință, portul popular românesc a fost purtat cu mândrie, devenind o mărturie vie a identității noastre.
Evenimentul a fost mai mult decât o manifestare culturală – a fost un act de mărturisire și continuitate spirituală în diaspora, unde credința și tradiția nu se uită, ci se trăiesc și se transmit din generație în generație.
Organizat sub binecuvântarea și grija Protopopiatului Toscana 2, Festivalul Bucuriei a fost o celebrare a Învierii, dar și a bucuriei de a fi împreună, ca un singur trup, în Hristos, cu rădăcini adânci în spiritualitatea și cultura neamului românesc.
Cu inima plină, participanții s-au întors în parohiile lor întăriți, cu nădejde și recunoștință, păstrând în suflet lumina acestei zile de sărbătoare.
Felicităm Parohia Livorno, care va reprezenta Protopopiatul Toscana 2 la Etapa Eparhială a „Festivalului Bucuriei”, ce va avea loc anul acesta, pe 20 septembrie, la Chivasso.
Hristos a înviat! Și Bucuria merge mai departe!
Ziua Familiei la Parohia „Sfântul Sfințit Mucenic Pangratie” – O zi pentru suflet, o zi pentru familie

Duminică, 18 mai, Biserica Ortodoxă Română din Messina a devenit o adevărată casă pentru toate familiile parohiei – un loc plin de lumină, zâmbete, joacă și bucuria de a fi împreună. Ziua Familiei a adus în mijlocul comunității emoție, recunoștință și o reactualizare a trăirii că familia reprezintă un dar și o mare minune.
După Sfânta Liturghie, colinele Messinei au prins viață: părinți, copii, bunici – au stat toți împreună, ca o mare familie unită prin credință. În cadrul școlii catehetice, au învățat despre credință, dragoste, respect, iertare și răbdare – pietrele de temelie ale unei familii creștine. Copiii au desenat cu inimile lor, exprimând prin culori ce înseamnă „acasă”, iar părinții au redescoperit frumusețea vocației de a construi, zi de zi, un cămin în lumina neînserată a Sfintei Treimi.
Un gând aparte a fost dedicat Euharistiei – hrana duhovnicească care leagă sufletele în cea mai adâncă formă de comuniune. Nu în mod întâmplător Hristos săvârșește prima Sa minune la o nuntă; chiar „ospățul” Împărăției Sale este unul nupțial. Ospățul Domnului nostru începe odată cu Sfânta Liturghie, culminând cu momentul împărtășirii celor chemați de la „răspântiile drumurilor” (Mt. 22, 9) care, din clipa aceea, devin „mamă, tată, soră și frate” (cf. Mc. 3, 34-35) ai lui Hristos, în măsura în care împlinesc voia Tatălui ceresc. Familia devine astfel un mic altar, unde dragostea se împletește cu rugăciunea.
Un moment emoționant a fost oferirea diplomelor de recunoștință pentru fiecare familie – un gest simbolic, dar plin de însemnătate, care a întărit legătura dintre toți. S-au împărtășit povești, zâmbete, îmbrățișări și s-au legat multe noi prietenii, într-o atmosferă caldă și sinceră.
Ziua s-a încheiat cu binecuvântarea părintelui paroh asupra tuturor familiilor, ca semn al purtării de grijă din partea lui Dumnezeu. A fost o zi pe care participanții nu o vor uita curând – o sărbătoare a credinței, a nădejdii și a bucuriei simple de a fi împreună.
Acolo unde este iubire, este și Dumnezeu; iar familia, cu toate ale ei, rămâne cea mai frumoasă lucrare a Sa!
Diacon Dionisie
A treia ediție a festivalului EDUFEST

Între 16 și 18 mai a avut loc, în cadrul iconic al vilei Ghirlanda Silva, din Cinisello Balsamo, a treia ediție a Festivalului EDUFEST.
Această manifestare reunește profesioniști din domeniul educației din diferite zone ale Italiei. Au aderat de asemenea și membri ai comunităților ortodoxe și precalcedonieine din Milano. Din partea protopopiatului Lombardia II – Nord a participat părintele Claudiu Ioan Cocan, de la parohia Sfântului Cuvios și de Dumnezeu Purtător Părinte al nostru Paisie cel Nou, Aghioritul, din Cuggiono.
În alocuțiunea sa părintele a vorbit despre rolul educatorului de a-i conduce pe tineri la credință și despre calitatea acestuia de a fi un sprijin perpetuu pentru cei aflați în căutare.

Săptămâna familiei în Parohia Massa

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în seara zilei de sâmbătă, 17 mai 2025, în biserica parohială a Parohiei Ortodoxe Române „Învierea Domnului” din localitatea Massa, Protopopiatul Toscana 2, a avut loc o seară duhovnicească cu tema „Părinți și copii, ce (nu) facem bine?”.
Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă de rugăciune, deschidere și comuniune frățească, reunind un număr mare de credincioși – atât adulți, cât și tineri – care au venit cu dorința sinceră de a înțelege mai bine rolurile și responsabilitățile lor în familie și în Biserică.
În cadrul serii duhovnicești s-au abordat o serie de teme esențiale legate de viața de familie, din perspectivă scripturistică, patristică și practică:
Evenimentul a fost interactiv, participanții adresând întrebări, împărtășind experiențe și căutând sfat duhovnicesc.
A fost o seară de conștientizare, îndreptare și nădejde, în care s-a arătat că familia rămâne locul fundamental în care omul învață să iubească, să ierte și să trăiască în Hristos.
Hristos a înviat!
Ziua Familiei în Parohia Sfântul Proroc Ioan Botezătorul din Savona

Sâmbătă 17 mai sub coordonarea Părintelui Gheorghe Andronic și a doamnei preotese Iuliana, cu ocazia Zilei Familiei s-a organizat o excursie la Parcul Sigurtà, unul dintre cele mai renumite parcuri din Italia și Europa situat în localitatea Valeggio sul Mincio ( Verona). Scopul acestei excursii a fost deconectarea părinților din rutina ocupațiilor cotidiene și reunirea măcar pentru o singură zi cu proprii lor copii. Această excursie a avut un efect foarte pozitiv atât pentru părinți dar cu atât mai mult pentru copii, care după chipul lor se putea citi o mare bucurie. Cu dorința de a aduce pe credincioși în jurul valorilor autentice ale familiei creștine și reîntregirea lor, nădăjduim la Bunul Dumnezeu să binecuvânteze și să facă rodnică mica noastră strădanie. Mulțumim Domnului pentru această minunată zi!
Preot Gheorghe Andronic
Al 8-lea Hram al Parohiei Fossano/Mondovì

În anul 2017 luna iunie, Preasfințitul Siluan hotăra înființarea parohiei Ortodoxe Române Sfântul Ierarh Iacob Putneanul Mitropolitul Moldovei, cu data de prăznuire la 15 Mai. Cu ajutorul lui Dumnezeu, anul acesta am sărbătorit al 8-lea hram în cinstea Sfântului nostru ocrotitor. Sărbătoarea a adus laolaltă pe mulți fiii duhovnicești din orașele care alcătuiesc parohia, anume Fossano, Mondovì și împrejurimile lor. Mai întâi ne-am bucurat duhovnicește împărtășindu-ne la dumnezeiasca Liturghie de Hristos, iar mai apoi la Agapa frățească. Alături de noi s-a rugat părintele Diacon Constantin Rujuc de la parohia Nașterea Maicii Domnului din San Damiano d'Asti.
Bucuria a fost mare, voia-bună ne-a însoțit, iar binecuvântarea Sfântului s-a simțit și s-a văzut în inima și pe chipul tuturor celor prezenți.
Mulțumim bunului Dumnezeu și Sfântului nostru ocrotitor pentru toate darurile de care ne-au învrednicit!
Părintele Nicolae Pușcașu
În Parohia Ortodoxă Română Sfinții Mucenici Epicte și Astion din Monselice-Este, provincia Padova, Protopopiatul Triveneto IV urmează implementarea unui proiect finanțat prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni care are ca scop continuare lucrărilor la Biserica nou construită, mai excat următorele lucrări:
Acoperire scări, Completare pervazuri cu marmură, Creșterea arcurilor la geamuri, Acoperirea bordului fundației, Finisaje interioare, Schelă, Completare descărcări apă pluvială, Acoperire scări etajul 1, Scară retractabilă pentru clopotniță, Gemuri clopotniță, Amenajări exterioare cu beton și pavaj.
Lucrările urmează să fie demarate în cel mai scurt timp după ce se vor identifica furnizorii de materiale și manoperă.
Etapa finală a Concursului internațional „Împreună cu Hristos în viață”

Concursul online cu participare internațională „Împreună cu Hristos în viață”, ajuns la ediția a IX-a și având ca temă „Hristos, Taină și Pildă a vieții”, organizat de Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, în colaborare cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, s-a încheiat duminică, 11 mai 2025, cu premierea participanţilor.
La această a doua etapă internațională care s-a desfășurat tot în mediul online, au participat 24 echipe de copii și tineri formate din câte 6 participanți din diferite țări, cu vârste cuprinse între 11-19 ani.
Fiecare echipă a realizat la alegere un proiect multimedia, pornind de la Pildele Mântuitorului și care a fost adaptat realității contemporane. Proiectele au fost finalizate sub forma unor filmulețe superbe sau podcast-uri, reportaje, E-book-uri, sub forma unor benzi desenate cu text multimodal, documentare, filme de scurt metraj, utilizând resurse multimedia.
Acest concurs i-a unit pe copiii și tinerii din România și Diaspora, iar limba în care au vorbit, au scris, au comunicat, a fost limba română. Este impresionant să vezi copii născuți și crescuți în Diaspora, cum reușesc să vorbească și să se exprime în Limba Română, o limbă pe care doar o aud acasă și/sau la biserică. Unii dintre ei care sunt mai râvnitori, citesc și scriu chiar foarte bine în limba română.
La școală ei studiază limba maternă a țării în care s-au născut, precum și alte limbi străine, dar nu studiază limba română (!).
Această experiență plină de emoții pentru toți tinerii, dar mai ales pentru cei din Diaspora (Italia, Franța, Spania, Irlanda, Belgia, Canada, Scoția, Portugalia, Anglia, Republica Moldova, Germania, Australia, Suedia) a fost o oportunitate deosebită de lega prietenii, de a-și dezvolta competențele lingvistice și de a putea simți mai mult identitatea românească.
Emoțiile și bucuria copiilor participanți ne fac să ne dorim, sau mai bine zis, ne obligă să ne implicăm și pe viitor, pentru a le crea aceste oportunități de a cunoaște mai bine credința ortodoxă și prin intermediul Limbii Române, dar mai ales pentru a cunoaște și alți tineri din România și din Diaspora.
În data de 2 iunie 2025 va avea loc sesiunea concluzivă a acestui concurs, pe platforma online Zoom a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, prilej cu care se vor prezenta cele mai frumoase proiecte premiate la acest concurs, precum şi multe mărturii ale participanţilor şi coordonatorilor lor.
Acest concurs se va încheia cu o TABĂRĂ INTERNAȚIONALĂ, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, județul Brașov, unde se vor putea crea legături mai strânse între copiii români de pretutindeni.
Tabăra, intitulată LIMBĂ, CULTURĂ, CIVILIZAȚIE ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ se va desfășura în perioada 6-11 iulie 2025.
Dorim să aducem mulțumiri speciale doamnei Preotese Ionița Timiș, profesor de religie la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, inima și motorul acestui concurs
“Despre duhovnicie”- Seară Duhovnicească dedicată adulţilor în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, marți 13 mai 2025, a avut loc cea de-a treia Seară Duhovnicească cu tema Despre Duhovnicie organizată de Departamentul Catehetic şi Departamentul pentru Tineret.
Această întâlnire duhovnicească a fost susținută de Părintele Dragoș Pavel, de la Parohia "Învierea Domnului" din Massa, Protopopiatul Toscana II și moderată de Părintele Nicolae Budui, coordonatorul Departamentului Catehetic, de la parohia "Sfântul Cuvios loan lacob cel Nou de la Neamţ" din Rovigo, Protopopiatul Triveneto IV.
Enumerăm câteva idei prezentate în cadrul serii duhovnicești:
- Fundamentele scripturistice și patristice ale Sfintei Taine a Mărturisirii;
- Rolul Duhovnicului în viața duhovnicească a credincioșilor și modul în care aceasta se bazează pe adevărul Evangheliei şi lucrarea Duhului Sfânt.
„Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” (Ioan 20, 22-23)
- Punerea mâinilor prin succesiune apostolică neîntreruptă, prin care puterea de a ierta păcatele este transmisă de la apostoli, episcopilor și preoților.
- Nu preotul în mod personal iartă păcatele, ci Hristos prin preot, prin lucrarea directă a Duhului Sfânt.
- Duhovnicul este un părinte duhovnicesc care călăuzește credincioșii cu ajutorul harului Duhului Sfânt.
- Preotul nu este judecător, ci doctor duhovnicesc care îl îndrumă pe credincios spre pocăință și vindecare.
- A te spovedi înseamnă a te întoarce în brațele Tatălui, prin mâinile Bisericii.
- Rolul spovedaniei în pregătirea credincioșilor pentru nașterea din nou și pentru primirea Sfintei Împărtășanii.
- Necesitatea unei relații sănătoase cu duhovnicul.
- Ucenicul este cel care dă dimensiunea duhovnicului: ce i-a folosit lui Iuda că l-a avut de duhovnic pe Însuși Mântuitorul?
- Importanța alegerii unui duhovnic pe baza anumitor criterii, cum ar fi formarea spirituală și experiența sa.
- Duhovnicia nu este o metodă, ci un mod de viață în Hristos și trebuie abordată cu răbdare, lepădare de sine, pocăință și statornicie.
- Potențialele capcane și greșeli din procesul spovedaniei, cum ar fi formalismul și căutarea unui duhovnic "mai popular, mai aspru sau mai blând" .
- Îndemnul de a căuta un duhovnic care să le poată oferi har și creștere spirituală.
Spre finalul convorbirii Părintele Dragoș a subliniat legătura unică dintre duhovnic și ucenicii săi, comparând-o cu o relație medic-pacient, căci rolul duhovnicului nu este de a judeca, ci de a ajuta apropierea credincioșilor de Mântuitorul Hristos cu sinceritate și dorință de vindecare.
Părintele Nicolae Budui, a încheiat această Seară Duhovnicească îndemnându-i pe cei care au participat, să propună teme de interes pentru următoarele întâlniri, astfel încât aceste Seri Duhovnicești să răspundă cerințelor credincioșilor.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările Sale!
A consemnat Psb. Nicoleta Istina, Secretar al Departamentului pentru Tineret