Tabără de vară la Sampeyre (CN) - a cincea zi Tabără de vară la Sampeyre (CN) - protopopiatul Piemonte II - a cincea zi Ziua a șasea am făcut un traseu pe munte până la Podul Tibetan din localitatea Becetto si am vizitat o fermă de animale. Ziua s-a încheiat cu mult așteptatul foc de tabără
Tabăra Nepsis Junior a Parohiei Sf. Cruce Torino II, Susa 2019 - Protopopiatul Piemonte I - ultima zi Cu ajutorul lui Dumnezeu și a Sfinților lui: Sf. Ștefan cel Mare, Sf. Nectarie, Sf. Neagoe Basarab și Sf. Gheorghe, care au fost aleși ca ocrotitori ale celor 4 grupe de copii, astăzi s-a încheiat tabăra Nepsis Junior. Surprizele de astăzi pentru copii, au fost tricourile imprimate cu sigla Nepsis Junior, Ediția a VI-a, TABĂRA DE SPIRITUALITATE, CULTURĂ ȘI CREAȚIE, Susa 2019 și diplomele de participare. Mulțumim tuturor celor implicați în ...
Tabăra :"NU UITA CĂ EȘTI CREȘTIN". Cu ajutorul bunului Dumnezeu, în Protopopiatul Triveneto IV am organizat Tabăra Nepsis Junior care se va desfășura în perioada 16-22 iunie, în localitatea Cesuna di Roana - Asiago. În cadrul Taberei se vor întâlni copii cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani, proveniți din 4 parohii : Limena, Rovigo, Abano și Padova. Atelierele de Creație, Laboratoarele de Autocunoaștere, rugăciunea împreună și nu în ultimul rând - Joaca, sperăm să ofere copiilor și anul a...
Tabăra Nepsis Junior a Parohiei Sf. Cruce Torino II, Susa 2019 - Protopopiatul Piemonte I - A ȘASEA ZI În a șasea zi de tabără, s-au prezentat lucrările finisate, s-au continuat atelierele si jocurile. Noutatea a fost Testul de Cunoștințe Generale, unde au impresionat prin nivelul lor de cunoștințe, chiar dacă mulți dintre ei au vârste de 8-9 ani. Dar astăzi a fost o zi specială, căci timpul a permis să se facă și foc de tabără, în jurul căruia cu chitări, cântece și voie bună, glasurile copiilor răsuna...
Tabără de vară la Sampeyre (CN) - a patra zi Tabără de vară la Sampeyre (CN) - protopopiatul Piemonte II - a patra zi Ziua a patra a fost dedicată plimbarii prin padure, olimpiadelor sportive în aer liber și altor ateliere de comunicare
Tabăra NEPSIS TOSCANA II - Massa Marittima Fotografii - Tabăra NEPSIS TOSCANA II - Massa Marittima
Grupul NEPSIS al Parohiei Ciriè în tabăra de vară În perioada 9-15 iunie o parte dintre tinerii și copiii din Parohia "Sfântul Apostol și Evanghelist Matei" - Ciriè sunt în tabără în localitatea montană GISOLA. Vom reveni cu detalii în zilele următoare.
TABĂRA DE VARĂ „NU UITA CĂ EȘTI ROMÂN” PAROHIA ASOLO, A DOUA ZI Fotografii - TABĂRA DE VARĂ „NU UITA CĂ EȘTI ROMÂN” PAROHIA ASOLO, A DOUA ZI
A doua și a treia zi de tabără - Lazio - "Vacanța Bucuriei" Fotografii - A doua zi de tabără - Lazio - "Vacanța Bucuriei" Fotografii - A treia zi de tabără - Lazio - "Vacanța Bucuriei"
Încheierea anului catehetic la Școala Parohială din Rovigo Fotografii - Încheierea anului catehetic la Școala Parohială din Rovigo
Tabăra Nepsis Junior a Parohiei Sf. Cruce Torino II, Susa 2019 - Protopopiatul Piemonte I - A CINCEA ZI Veselia și Bucuria de pe fețele copiilor copleșesc și transmit o energie extraordinară, tuturor celor care au grijă de ei! Și în această zi, copiii au continuat laboratoarele de ceramică și decorarea candelelor, astfel încât fiecare copil să se întoarcă acasă cu lucrul mânuțelor lui și să le aibă ca amintire. Un laborator deosebit de dulce și la propriu și la figurat, a fost cel în care au făcut Biscuiți de casă!...
Tabără de vară la Sampeyre (CN) - a treia zi Tabără de vară la Sampeyre (CN) - protopopiatul Piemonte II - a treia zi Ziua a treia a fost dedicată olimpiadelor sportive în sala și atelierelor de comunicare și de dans.