Duminica a zecea după Rusalii la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

În duminica a zecea după Rusalii, când Biserica a rânduit să fie citită pericopa evanghelică care vorbește despre vindecarea lunaticului, la Paraclisul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Roma și sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de către Arhiereul Vicar al Episcopiei Italiei, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania.
In cadrul Sfintei Liturghii, Ps Atanasie de Bogdania le-a vorbit credincioșilor: "Biserica a rânduit ca această evanghelie să fie citită de trei ori pe an: de la Sf. Ev. Matei, Marcu și Luca. Desigur că Marcu este mult mai explicit privind această pericopă, fiind citită în Postul Mare, dar citind toate cele trei Evanghelii, înțelegem mai bine această pildă. Sf Marcu spune despre fiul tatălui că avea duh mut si surd, Părinții Bisericii spunând că nu doar fiul avea acest duh, dar toată omenirea o are: cu ochii nu-L putem vedea pe Dumnezeu, cu urechile nu putem auzi cuvintele Lui, iar cu gura nu putem aduce slavă lui Dumnezeu." De asemenea, Preasfintia Sa a spus faptul că Taina Sfântului Botez se află "ascunsă" în pericopa citită și ea face legătura cu Evanghelia Schimbării la Față a Domnului: "Această minune are loc după ce Mantuitorul s-a pogorât de pe Muntele Taborului, locul Schimbării Sale la Față înaintea lui Petru, Iacob și Ioan. Când au coborât, tatăl fiului lunatic îl întâmpină pe Domnul cu necredința sa, punând la îndoială puterea Mântuitorului de a-l vindeca pe fiu. Astfel Mântuitorul, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, dorește să-l mustre pe acest tată, dar ca să nu-i piardă credința puțină cât era, ceartă neamul iudeilor. Totodată , Mântuitorul preinchipuie Taina Sfântului Botez prin fiul lunatic. Trebuie să botezăm copiii de mici, să aibă părinți credincioși, care merg la Biserică și țin rânduielile Bisericii. Evanghelia începe cu un exorcism, ca la Botez. Ne lepădăm de satana, ca mai apoi să ne unim cu Dumnezeu. De aceea Botezul se numește Taină."







