Pentru cei mai mici ai Domnului...continuă! Cu ajutorul lui Dumnezeu, parohia “ Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare” din Venaria Reale, continuă susținut activitatea social-misionară de distribuire a alimentelor de primă necesitate, celor care au nevoie. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Hristos a înviat!
"Cămara Dragostei" - Parohia Sfânta Cruce- Torino Cu ajutorul Lui Dumnezeu, la Parohia Înălțarea Sfintei Cruci, Torino II, prin Asociația Sfântul Laurențiu al românilor, filiala Torino, continua acțiunea de întrajutorare a persoanelor bolnave sau afectate de situația de urgenta creata de COVID 19. În felul acesta, voluntarii asociației, au dus ajutoare la domiciliu și în această săptămână (27aprilie- 1 mai) la 26 de familii (43 adulți și 31 copii) însumând 650 kg de alimente și 650 euro pent...
Lumina nădejdii oferită de Episcopia noastră celor nevoiași ”Facerea de bine și întrajutorarea nu le dați uitări, căci astfel de jertfe sunt bineplăcute lui Dumnezeu” (Evrei 13, 16) Grija pentru cei săraci, bolnavi, închiși și bribegi a fost o preocupare permanentă a Episcopiei noastre, iar îndemnul Preasfințitului Părinte Episcop Siluan a fost mereu ca ”facerea de bine și întrajutorarea” să nu le dăm uitării (cf. Evrei 13, 16). Cu atât mai mult în această perioad...
„Ale Tale dintru ale Tale, oferite celor pe care Tu îi iubeşti” În condițiile vitrige ale pandemiei covid 19, în care familiile au rămas închise în casele lor, multe dintre ele fără un venit sigur care să le permită cele necesare traiului de zi cu zi, obștea de la Paraclisul Centrului Eparhial de la Roma a continuat lucrarea evanghelică de întrajutorare atât a familiilor aflate în dificultate materială, cât şi cea a românilor pribegi care trăiesc în aceste vremuri în cetatea Romei, făr...
Dăruind vei dobândi – parohia din San Bonifacio Pandemia de Coronavirus a adus multă suferință în lume însă această suferință ne-a învățat încă o dată că trebuie să ne deschidem inima și mai mult către cei din jur, aflați in dificultate, dar și către tot omul, care este chip al lui Dumnezeu. În acest sens, Parohia Sfântul Mucenic Bonifatie din San Bonifacio a sprijinit 20 de familii aflate în nevoi, oferind de la începutul lunii martie și până în prezent pachete alimentare în valoare ...
Caravana Dăruirii, Reggio Emilia Prin colaborarea cu diferite instituții din Provincia Reggio Emilia, mai intensă în această perioadă, de a fi alături de "tot sufletul necăjit și întristat" în Parohia Sfântului Spiridon de la Reggio Emilia, în ziua da 28 aprilie 2020, a fost distribuită cantitatea de 1800kg. alimente de primă necesitate. De la începutul situație de criza Covid-19, au fost distribuite prin cele cinci acțiuni, "la ușa fiecăruia", cantitatea aproximativă de 7000kg de alimente. ...
Dar din dar se face rai - Parohia Massa Hristos a înviat! Cu îngăduința Domnului și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în perioada 8 martie - 22 aprilie s-au desfășurat mai multe activități sociale în cuprinsul Parohiei Ortodoxe Române „Învierea Domnului” din localitatea Massa. În Joia Mare, s-au împărțit credincioșilor Paștile la care, din dragostea oamenilor, s-au adăugat câte un ou roșu și cozonac, numărând peste...
Uniți în rugăciune și în fapte în ajutorul aproapelui | Colaborare între Parohia „Sfântul Ilie Tesviteanul” de la Rignano-Flaminio și Crucea Roșie (filiala Orte) Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în această perioadă de grea încercare pentru întreaga lume și, mai cu seamă, pentru Italia, grav afectată de criza epidemiologică covid-19, Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Rignano-Fla...
Parohia Montecatini Terme continuă să fie aproape de cei aflați în neputință! Hristos a Înviat! Cu ajutorul Măicuței Domnului, Parohia Montecatini Terme a continuat să fie aproape de cei aflați în neputință prin distribuirea de alimente și cele necesare traiului zilnic! Bucuria a fost mai mare, când au gustat din produsele tradiționale românești, respectiv cozonac și ouă roșii. Mulțumim celor care au făcut posibilă continuarea acestei lucrări duhovnicești, prin dărnicia și smerenia arătată, au reușit&nb...
Parohia Moncalieri continuă ajutorarea celor aflați în nevoi La parohia Moncalieri se continuă proiectul de ajutorare al celor aflați în nevoi, inițiat de Sfânta noastră Episcopie. Săptămâna aceasta încă 20 de familii vor beneficia de ajutoarele oferite de către credincioșii noștri.
Activitate socială în Parohia Pinerolo În perioada 29.03- 27.04.2020, prin proiectul "Bilet pentru Împărăție” au fost împărțite la 29 familii (82 persoane) 1230 kg alimente și 1035 euro.
Voluntarii de la Parohia Carrara Voluntarii de la Parohia Carrara au continuat în perioada carantinei demersul lor de a-i bucura pe cei aflați în suferință și nevoi.