Seleziona la tua lingua

Cerca

Sfânta Muceniță "IUSTINA Fecioara",  sărbătorită la CARIGNANO

 Parohia Ortodoxă Română Sfântul Ierarh "Iosif cel Milostiv", Mitropolitul Moldovei CARIGNANO,  Piemonte 3 și-a sărbătorit cel de-al doilea hram al comunității, " Sfânta Muceniță IUSTINA fecioara",ale cărei Sfinte Moaște se află în Biserica noastră. În ajunul sărbătorii joi 1-10-2020 sa săvârșit Taina Sfântului Maslu la care au participat alături de Părintele paroh Ioan Sfirnaciuc, Părinții; Pr. Nicolae Vasilescu- Chivasso, Pr. Timotei Asandei- Giaveno și Pr. Livius Todirașcu- Giaveno, care a ținut un cuvânt de învățătură.

În ziua praznicului, Vineri 2 octombrie sa săvârșit Sfânta Liturghie în sobor, avândul în frunte pe Preacucernicul Părinte Protopop Marius Floricu, alături de Părintele Nicolae Vasilescu- Chivasso,  Părintele Alexandru Lincinschi- Rivarolo, Părintele Vasile David-  Novara.  Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Părintele Paroh Ioan Sfirnaciuc, amintind de viața Sfintei Iustina, iar la sfârșitul Sfintei Liturghii Părintele Protopop a felicitat pe toți cei prezenți pentru dragostea și jertfa depusă pentru Casa Lui Dumnezeu. Ne-a onorat cu prezența domnul primar al orașului CARIGNANO, dl. Giorgio Albertino, care a adus un cuvânt de laudă comunității românești. Dăm slavă Domnului pentru toate!

 

A consemnat, prezbitera, Daniela Mariana Sfirnaci