Ziua Recoltei - motiv de mulțumire lui Dumnezeu Duminica 29 octombrie 2023, cu ajutorul lui Dumnezeu, după Sfânta Liturghie am organizat în Parohia "Sfântul Sfințit Mucenic Ipatie Episcopul Gangrei" din Civita Castellana prima ediție a Zilei Recoltei, încercând să preluăm și să înduhovnicim tradiția de toamnă din Patrie. Inițiativa Părintelui paroh Cristian Liahu a fost primită cu multă deschidere și a fost motiv de adunare într-un suflet românesc și de reamintire, fiind un succes, având în vedere...
Achiziționarea și montare acoperișul lui Bisericii din Monselice Parohia Ortodoxă Română „Sfinți Mucenici Epictet și Astion” din Monselice -Este (Episcopia Ortodoxă Română a Italiei – Protopopiatul Triveneto IV) s-a achiziționat și montat acoperișul bisericii parohiale, implementându-se astfel proiect finanțat prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Biserica parohială este un punct de referință important pentru românii stabiliți sau veniți la muncă în sudul provinciei Pado...
Prima conferință duhovnicească în Piemonte- Venaria Reale Cu binecuvântarea Preasfințitului nostru Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a avut loc în Piemonte, parohia “ Sf. Cuv. Ilarion cel Mare” din Venaria Reale, prima conferință duhovnicească cu titlul “ Muzica Bisericească- rolul duhovnicesc în viața creștinului” . Conferința susținută de Părintele Protopsalt Marian Preda, a fost de un real folos pentru cei interesați de creșterea duhovnicească personală, de înțelegerea cu...
Procesiune şi inaugurarea noului locaș de cult al Parohiei Venezia Mestre În ziua de 29 octombrie 2023, în comunitatea Parohiei Sfânta Muceniță Agata din Venezia-Mestre au avut loc o serie de evenimente memorabile pentru toți credincioșii. Ziua a început cu Slujba Acatistului Sfintei Mucenițe Agata urmat de Sfânta Liturghie. După Sfânta Liturghie, credincioșii împreună cu un sobor de preoți au pornit în procesiune pe jos cu Icoana Sfintei Agata de la Biserica veche la noul locas de cult al Parohiei, care a fost achi...
Lucrări de restaurare în Parohia Roma-Prima Porta Cu ajutorul lui Dumnezeu, prin binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și cu sprijinul Departamentului românilor de pretutindeni, în Parohia Ortodoxă ”Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Roma-Prima Porta, în perioada Iulie Octombrie 2023, s-au desfășurat ample lucrări de restaurare în interiorul bisericii parohiale. Astfel pe parcursul a patru luni, s-au înfăptuit următoarele lucrări -restaurare...
Zi de bucurie la parohia Borghesiana | PS Siluan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie În Duminica a 24-a după Pogorârea Sfântului Duh (Învierea fiicei lui Iair), 29 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi” din Roma – Borghesiana, păstorită de Preacucernicul Părinte Nicolae Strugaru. Vizita Preasfinției Sale încununează zilele dedicate cinstirii ocroti...
Festivalul Din Inimă de Român în parohia Enna – Sicilia În duminica a XXIV - a în parohia Enna din protopopiatul Sicilia a avut loc festivalul din Inimă de Român în prezența unui număr mare de credincioși veniți din tot cuprinsul parohiei și nu numai. Această binecuvântată zi s-a desfășurat sub entitatea portului popular și a tradițiilor populare discutate. Aceste valori ale poporului nostru sunt folosite pentru a ne apropia mai mult de Sfânta Biserică și de Dumnezeu.
Liturghie arhierească la parohia „Sfântul Alexie, Omul lui Dumnezeu” din Roma Duminică, 29 octombrie 2023, a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair), Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la parohia „Sfântul Alexie, Omul lui Dumnezeu” din Roma – Torre Spaccata, păstorită de Preacucernicul Părinte Gabriel Popescu. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre faptul că, suferința ...
Festivalul " Din Inimă de Român" Fiumicino Fotografii - Festivalul " Din Inimă de Român" Fiumicino
Nepsis Roma III - Pe urmele Sfinților la Napoli Sâmbătă, 28 octombrie 2023, grupul de tineri Nepsis al parohiei Înălțarea Sfintei Cruci din Roma a organizat o excursie la Napoli. Traseul de vizitare al orașului a inclus pe lângă obiectivele principale, religioase și turistice, și vizita la Parohia Ortodoxă Română "Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava" din Napoli. Intrând în biserica parohiei dinspre agitația orașului plin de turiști, tinerii au găsit o oază de liniște și de lumină în tumultul...
Hramul din filia Trapani, parohia Alcamo Zi de sărbătoare în parohia Alcamo, filia Trapani cu ocazia hramului. După ce am îmbrăcat costumele noastre populare am pornit sfioși spre Sfânta Biserică am început slujba Utreniei apoi a urmat Dumnezeiasca Liturghie unde am văzut îndrăzneala și răbdarea femeii din Evanghelie care arată faptul că bolile trupului și ale sufletului nostru nu sunt incurabile, indiferent cât de grave sau de îndelungate ar fi. Chiar și atunci când putem vorbi despre o „moarte spirituală”,...
Atelier creativ-educativ la parohia Verona 1 În cadrul atelierelor creativ-educative de sâmbătă, care fac parte din Proiectul activităților timpului liber, copiii Școlii Parohiale Verona 1 au început atelierul cu tema: “Culorile toamnei”. Sub atenta îndrumare și coordonare a doamnei preotese și a unor mame, copiii își exprimă creativitatea și imaginația, construind obiecte din resturi de materiale găsite acasă. Atelierul este un instrument catehetic modern, agreat de copii, care îmbină în mod armonios activ...