Seleziona la tua lingua

Cerca

Proiecte filantropice la  BOLZANO

Pentru a veni în sprijinul persoanelor defavorizate (copii, adulţi şi persoane ȋn vârstǎ ) parohia IZVORUL TĂMĂDUIRII din BOLZANO a organizat o nouă colectǎ umanitarǎ. Aproape 600 kg.de obiecte de ȋmbrǎcaminte, încălțăminte, produse de igienă intimǎ,  alimente neperisabile, au fost trimise Asociaţiei creştine şi de Caritate “OVIDENIA“ din oraşul BACĂU, al cǎrei preşedinte este inimosul pǎrinte Ovidiu Radu. Produsele au fost distribuite persoanelor nevoiaşe din oraşul Bacǎu dar şi ȋn localitǎţile ȋnvecinate.

Mulţumim tuturor credincioşilor noştri  care au fost şi de aceastǎ datǎ alǎturi de noi, rǎspunzând pozitiv solicitǎrilor noastre de a ajuta pe cei care care au mai puţin decât noi.

Preot Lucian Milasan, BOLZANO