Acolo unde „nu se naște nimeni, ci unde oamenii vin să moară, să moară păcatului, patimilor, poftelor, ambițiilor și tulburărilor lumii acesteia înșelătoare” și să se nască pe ei înșiși¹ pentru Împărăția lui Dumnezeu, acolo a mers să se înveșnicească și Sfântul Preacuvios Părinte Dionisie Ignat care a văzut lumina acestei lumi în 1909 și a trecut la Domnul în 2002 pe 11 mai, după o viețuire de 78 de ani între atoniți. Ucenicii săi l-au cunoscut ca pe un ieromonah care „a dobândit virtutea nerăutății, că în sufletul său nu-și mai putea afla loc niciun gând viclean cu referire la aproapele”². A mai fost dăruit cu harismele vederii înainte, „a mângâierii sufletelor, știind cum să înmoaie cele mai împietrite inimi și să le întoarcă spre Dumnezeu”³, și cel a cunoașterii tainelor ascunse din inimile oamenilor. Era căutat și pentru darul discernământului. Între sintagmele care-l pot caracteriza enumerăm: „Smeritu-m-am și m-am mântuit”, „Fraților, păziți dragostea, că Dumnezeu dragoste este”.

Cei care au realizat volumul pe care-l prezentăm au extras din dialogurile Sfântului cu diferiți creștini fărâme din experiența vieții sale personale și le-au așezat în capitole cum ar fi: Dragostea, Mirenii, Modernism, Ortodoxie, Ecumenism, Patimi, etc. Stilul cărții este foarte accesibil întrucât conținutul ni se prezintă sub forme de întrebări, răspunsuri și maxime. Citând din Sfântul Pavel locul „De-aș împărți toate avuțiile mele și de-aș da trupul meu să-l ardă, iară dragoste nu am, niciun folos nu-mi este” (1 Cor. 13,3), el susține: „Dacă nu este dragoste, nu e niciun folos. Toate faptele bune sunt bune - și postul, și metaniile și toate celelalte fapte bune - dar dacă nu e dragoste [...]”⁴. Sfântul înțelegea importanța ascultării și a răbdării ca și virtuți esențiale oricărui tip de viață, atât monahală, cât și familială: „Dacă fiecare vrea să-și facă voia, n-o să ajungem bine. Ispitele sunt multe și noi, dacă căutăm să ne facem voia noastră, suntem dărâmați”. Lipsa acestei virtuți atât de mari în viața adulților este explicată așa: „Nu a avut cine să ne sfătuiască de mici copii, ca să se osârduiască omul să facă numai cele bune. Nu! Vezi numai răutate, <<că așa mi-a zis cutare! Stai că-i dau eu lui, îi dau cu ciomagul [...]>>”⁵.

Unul dintre sfaturile date mirenilor este de a fi atenți la lupta duhovnicească: „Știi prea bine, ca și creștin, lucrurile care te vatămă, nu-i așa? Ei, să te osârduiești să nu le faci. Știi foarte bine și faptele care te pot ajuta, faptele bune. Fă-le și te mântuiești cu ele. De aceea, să te consideri ca și cum ai fi într-un război, ca și cum ai fi un soldat care te lupți și în dreapta și în stânga să-l omori pe dușmanul tău, să nu-l lași să înainteze/ așa și noi creștinii să luptăm cu patimile care ne vatămă [...]”⁶.

Cu referire la timpii spovedaniei, el zicea: „Cât de des? Cât de des, fiindcă alunecăm des. Să nu treacă mult între spovedanii, pentru că de multe ori uităm necazurile faptelor celor rele. Să ne spovedim cât mai des, ca să fim cât mai apropiați de Dumnezeu [...], să ne osândim, să n-ascundem nimic, că dacă ascunzi ceva, nici cele care le-ai mărturisit nu se iartă”⁷. După cum era firesc omului înduhovnicit avea o mare încredere în mila divină: „Ori de câte ori cade omul, să nu se deznădăjduiască, să aibă mare credință la Dumnezeu și cu smerita cugetare, să-și plece genunchii în fața duhovnicului - pentru că fiecare dintre noi trebuie să avem duhovnic -, iar Dumnezeu tot atunci îl binecuvântează și îi iartă cele făcute și îl ajută să-și îndrepte viața [...]”⁸.

Cu privire la îndemnul către rugăciune, spunea: „Și cel care are familie e dator să se scoale noaptea și să facă canon, să aibă o rânduială duhovnicească. Nu așa stau lucrurile, că dacă nu ești călugăr trebuie să dormi 8-9 ceasuri. Nu! Să te scoli, să te împaci, să dai slavă lui Dumnezeu”⁹. Tot în această direcție să evidențiem zelul său către rugăciunea scurtă: „În orice secundă și în orice minut să spui <<Doamne ajută>> și tot în momentul acela El te ajută, că Dumnezeu nu-i departe, e pretutindenea și veșnic”¹⁰. Iată și importanța smereniei cu referire la asimilarea și rostirea rugăciunii inimii: „Nu este lucru mai bun ca acesta. Dar vă trebuie pregătire ca să puteți câștiga rugăciunea inimii. Nu-i cu neputință, dar trebuie răbdare multă. Dumnezeu ajută, <<Împărăția lui Dumnezeu se silește și silitorii o dobândesc pe ea>>”. Prima dată să scoatem din inima și din cugetul nostru ideea că suntem cineva, egoismul. Și după ce-l scoatem din noi, să ne socotim înaintea lui Dumnezeu cel mai păcătos om de pe pământ. Atunci să știi că o să ai mari ajutoare și mari progrese”¹¹.

Era categoric cu privire la judecarea aproapelui: „De aceea, nu ne permit Sfinții Părinți, sub niciun motiv, dacă vezi pe cineva păcătuind,, să-l judeci sau să-l blestemi. Sub niciun motiv nu ne dau voie! Tu nu-i știi viața, nu-i știi gândul, nu-i știi înclinarea. Poate acela a greșit, dar s-a dus noaptea și s-a pocăit înaintea lui Dumnezeu și Dumnezeu l-a iertat și tu ai rămas că l-ai judecat”¹².

Despre însemnarea chipului nostru cu Sfânta Cruce, Preacuviosul ne învață: „Că vezi, ne spun Sfinții Părinți, o sfântă cruce dacă ai făcut-o cu frica lui Dumnezeu și cu smerita cugetare, e scrisă în ceruri. Dar de ce e scrisă așa, o sfântă cruce? Fiindcă vrăjmașul, diavolul, veșnic scrie și el toate nepotrivirile, toate relele pe care le facem noi. Așa și Dumnezeu, și sfânt îngerul nostru păzitor scrie tot ce facem, o cât de mică faptă bună [...]”¹³.

Toată fapta bună și rugăciunea acum să le facem: „Niciodată să nu zici că <<voi face mâine>>, fiindcă secunda pe care o trăim, aceea-i a noastră. Altă secundă, alt minut mai încolo nu-i a nostru, nu știm dacă-l ajungem [...]”¹⁴.

Educația copiilor se cere să fie făcută la vârstă fragedă: „Datoria părinților, cât sunt copiii mici, este să le arate adevărul, că noi suntem creștini ortodocși. Că după ce copiii merg la studii și fac tovărășii cu alte persoane mai rele decât ei, cu mare greutate poți să-i mai întărești în bine, după cum scrie și ne învață veșnic Sfânta Scriptură și Biserica”¹⁵. Tot în această direcție ni se amintește că „datoria părinților nu-i atât de a aduce om pe lume, cât de a-l face să fie om”¹⁶.

Se înțelege că Preacuviosul a fost întrebat cu privire la adevărul de credință despre care a răspuns așa: „Odată ce ne-a binecuvântat Dumnezeu cu cea mai mare binecuvântare și suntem în credința ortodoxă, aceasta este Adevărul. Alt adevăr pe fața pământului nu este decât credința noastră. Dacă vrem să urmăm învățăturile Bisericii, să nu ne îndepărtăm de Biserică sub niciun motiv și atunci suntem cu Dumnezeu. Ăsta-i adevărul”¹⁷.

În scrierea sa găsim o atenționare cu privire la păcatele trupești, precum: malahia, fumatul, pierderea nopților cu distracțiile și a electronicei rău întrebuințate¹⁸, etc. De asemenea, se arată cum se cuvine să trăiască tinerii până la căsătorie, care să fie jertfa capului femeii în recuperarea acesteia.

Știindu-se importanța Sfintei Liturghii, ieromonahul recomandă „să-i pomenim pe toți pe care-i cunoaștem și să scoatem părticele expres pentru fiecare, și harul Sfântului Duh o să lucreze și o să-i înțelepțească”¹⁹.

Sfântul spune că „postul e har dumnezeiesc”, iar dacă nu postim ne întreabă: „Ce fel de creștin ești dacă nu respecți posturile? Atunci nu faci nimica. Zici că ești creștin, dar dacă nu postești, ce te deosebește de păgâni? Vezi cum progresează răutatea?”²⁰, pentru că „postind se micșorează răutatea”. Postul face parte din pregătirea pentru împărtășire, iar dacă nu suntem opriți de la Cele Sfinte, atunci „poți să te împărtășești și mai des, nu-i niciun păcat, din contră e Trupul și Sângele lui Hristos”²¹.

Iată și câteva maxime: „Drepturile omului sunt satanicești, pentru că sunt drepturile omului după trup, ca să-și satisfacă omul toate patimile sale. Nu sunt drepturile acelui om care vrea să trăiască după Dumnezeu [...]²². Mântuirea atâtâ-i de ușoară dacă suntem noi sinceri; dar dacă suntem vicleni, vai de capul nostru”²³. „Totul trebuie clădit - sufletul, omul cel nou - pe o temelie durabilă, de piatră, încă de la început. Asta pentru a nu lăsa patimi ascunse și înălțarea minții și întărirea în părerea proprie, care pot risipi până aproape de sfârșit, aproape de moarte, toată casa sufletului”²⁴.

După cum se vede doar din cele sintetizate aici fiecare din noi avem folos lecturând cartea de prezentat motiv pentru care v-o recomandăm.

Preot Cristian Prilipceanu

Note

1. Starețul Dionisie de la Colciu, Cuvinte din Sfântul Munte Athos, Editura Predania, București, s.a., p. 7. ↩
2. Ibidem, p. 14. ↩
3. Ibidem, p. 15. ↩
4. Ibidem, p. 28. ↩
5. Ibidem, p. 33. ↩
6. Ibidem, p. 37. ↩
7. Ibidem, pp. 37-38. ↩
8. Ibidem, pp. 38, 59. ↩
9. Ibidem, pp. 44-45. ↩
10. Ibidem, pp. 49, 57. ↩
11. Ibidem, p. 53. ↩
12. Ibidem, p. 47. ↩
13. Ibidem, p. 53. ↩
14. Ibidem, p. 55. ↩
15. Ibidem, p. 67. ↩
16. Ibidem, p. 166. ↩
17. Ibidem, p. 89. ↩
18. Ibidem, pp. 139, 140, 171. ↩
19. Ibidem, p. 171. ↩
20. Ibidem, pp. 175-176. ↩
21. Ibidem, p. 192. ↩
22. Ibidem, p. 285. ↩
23. Ibidem, p. 289. ↩
24. Ibidem, p. 289. ↩