
Oct
Cucernică Doamnă Preoteasă,
Preacucernice Părinte,
Îndoliată familie,
Am aflat cu întristare de trecerea la Domnul a roabei lui Dumnezeu Monica, mama doamnei preotese Ioana și rudenia dumneavoastră.
Pentru fiecare dintre noi, mama rămâne prima icoană vie a iubirii jertfelnice, a grijii necondiționate și a răbdării statornice, care nu așteaptă nimic în schimb. În ființa ei se întâlnesc blândețea și tăria, dăruirea de sine și discreția, trăite nu ca virtuți declarate, ci ca un mod firesc de a fi. Prin nașterea trupească, mama devine împreună-lucrătoare cu Dumnezeu la aducerea unei vieți în lume, iar prin dragostea sa neobosită, prin mângâiere, sfat și rugăciune tainică, ia parte și la formarea lăuntrică a copilului, la modelarea conștiinței și la cultivarea virtuților care îi vor călăuzi pașii în viață.
Să nu uităm, însă, că această despărțire nu este una definitivă, ci doar vremelnică, iar durerea prezentului este luminată de făgăduința veșniciei. Creștinul nu privește moartea ca pe un sfârșit lipsit de sens, ci ca pe o trecere, ca pe o adormire întru nădejdea învierii. De aceea, Sfântul Apostol Petru ne îndeamnă, în a doua sa epistolă, să creștem în har și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să umblăm întru viață sfântă și cu cucernicie, să așteptăm și să grăbim venirea zilei Domnului. Să trăim, așadar, urmând acest îndemn, cu nădejdea reîntâlnirii, întru bucurie, cu roaba lui Dumnezeu Monica, atunci când Domnul va rândui aceasta.
În aceste momente de durere pentru întreaga voastră familie, ne rugăm, împreună cu Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Maxim Danubianul, alături de clerul, monahii și credincioșii din întreaga Episcopie Ortodoxă Română a Italiei, pentru iertarea și odihna veșnică a sufletului roabei lui Dumnezeu Monica, cerând Domnului să o sălășluiască unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.
Transmitem condoleanțele noastre întregii familii, precum și tuturor celor care sunt întristați de plecarea surorii noastre întru Hristos, Monica, din viața aceasta.
Cu arhierească binecuvântare și părintească îmbrățișare,
† Siluan
Episcopul Ortodox Român al Italiei

Oct