Selectați limba dvs

Caută

Preacucernice Părinte Cristian,

Cucernică doamnă Preoteasă,

Îndoliată Familie,

Am aflat, cu profundă întristare, de trecerea în veșnicie a robului lui Dumnezeu Gheorghe, bunicul părintelui Cristian și rudenia dragă vouă.

Despărțirea de cei dragi aduce întotdeauna multă durere în suflet, dar ne rămân, ca mângâiere, momentele binecuvântate petrecute alături de ei și speranța sfântă a revederii în veșnicia Domnului. De la bunicul Gheorghe rămân nu doar amintiri prețioase, ci mai ales o moștenire spirituală deosebită: comoara credinței, a iubirii jertfelnice, a blândeții și a înțelepciunii sale. Toate acestea vor străbate timpul și vor dăinui vii în inimile celor care îl vor pomeni cu evlavie.

Împreună cu toți clericii, monahii și credincioșii din eparhia noastră, ne rugăm Mântuitorului Hristos, Cel înviat din morți, să ierte sufletul robului Său, Gheorghe, să-l așeze în corturile drepților și să-l odihnească în lumina cea neînserată a Împărăției Sale.

Adresăm condoleanțele noastre și gândul nostru de mângâiere întregii familii îndoliate, punându-vă la suflet cuvintele pline de nădejde ale Domnului, Care ne întăresc: „Eu sunt învierea și viața; cel care crede în Mine, chiar de va muri, viu va fi” (Ioan 11, 25).

Cu arhierească binecuvântare și cu părintească îmbrățișare pentru familia îndoliată,

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei