Selectați limba dvs

Caută

Mesaj de condoleanţe cu ocazia decesului fratelui Părintelui Ioan Botea (Latina)

Preacucernice Părinte Ioan,

Stimată Doamnă Preoteasă,

Îndoliată Familie,

 

Am aflat, cu întristare, despre trecerea la cele veșnice a robului lui Dumnezeu Gheorghe, fratele părintelui Ioan.

La acest moment de încercare pentru întreaga voastră familie, ne rugăm, împreună cu Preasfințitul Părinte Arhiereu Vicar, Atanasie de Bogdania, cu clerul, monahii și credincioșii din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pentru iertarea și veșnica odihnă a sufletului robului lui Dumnezeu Gheorghe, acolo unde strălucește lumina Feței Mântuitorului Hristos Cel Înviat. Ne rugăm, de asemenea, pentru familia îndoliată, ca Mântuitorul Hristos să o mângâie și să o întărească, în nădejdea mântuirii robului lui Dumnezeu Gheorghe.

Cu arhierească binecuvântare și cu părintească îmbrățișare,

 

† Episcopul Siluan

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei