A apărut calendarul bilingv „Sfaturi pentru tine!ri” – un cuvânt de folos pentru fiecare zi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, a apărut calendarul bilingv român–italian „Sfaturi pentru tine!ri”, o invitație adresată tinerilor și familiilor de a începe fiecare zi cu un cuvânt de fo…
Aug
Comunicat: Îndemn la respectarea disciplinei canonice în cazurile abaterilor clericale grave
Patriarhia Română face un apel către toate eparhiile să respecte cu strictețe disciplina canonică în situațiile în care clericii comit abateri grave de la conduita morală și viața eclezială.
În situațiile în care există probe concrete de abateri grave, sancțiunile prevăzute de Sfintele Canoane, de dispoziţiile statutare şi regulamentare în vigoare trebuie aplicate cu celeritate.
Aug
Lectura lunii - „Adolescentul în familie și în Biserică Depășirea zonelor neîncrederii”
Protoiereul Alexei Uminski s-a născut în anul 1960 la Moscova. A terminat Facultatea de Limbi Romano-Germanice a Institutului Pedagogic. În studenție, s-a întors la Dumnezeu și a primit Sfântul Botez. Timp de opt ani a lucrat ca profesor de limba franceză la o școală de cultură generală. În anul 1990, cu binecuvântarea arhimandritului Ioan Krestiankin, a devenit preot. În scurt timp a fost numit paroh la catedrala cu hramul Adormirii Maicii Domnului din orașul Kașira. Mai târziu a fost transferat la Moscova, iar din anul 1994 este paroh la biserica Sfânta Treime.
Din carte. Despre adolescență.
Vârsta tranzitorie a copilului este o încercare pentru părinți. Uneori destul de severă. Aceasta este o probă de rezistență a relațiilor din cardul familiei, a tradițiilor și a regulilor. Într-un anumit sens – este o încercare a credinței. Prin dramatismul ei, criza adolescenței se poate compara numai cu criza vârstei de mijloc: căci dezamăgirea față de valorile anterioare și dorința chinuitoare de a dobândi altele noi – sunt baza ambelor stări.
Aug
Mesaj de condoleanțe cu ocazia mutării la Domnul a tatălui Doamnei Preotese Simona Bucurenciu (Rimini – Parohia „Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț”)
Cucernică Doamnă Preoteasă,
Preacucernice Părinte,
Îndoliată Familie,
Am aflat, cu întristare, de trecerea în veșnicie a robului lui Dumnezeu Dorel-Vasile, tatăl doamnei preotese Simona și rudenia voastră.
Oricât am încerca să ne pregătim, momentul despărțirii de cei dragi vine mereu cu multă întristare, cu atât mai mult când ne despărțim de părinții noștri. Tatăl este un sprijin pentru familie, un model de viață, un izvor de iubire și de înțelepciune, virtuți de care a dat dovadă și fratele nostru în Domnul, Dorel-Vasile.
Aug
Comunicat - Ajutor pentru copiii afectați de inundații: Episcopia Ortodoxă Română a Italiei organizează o colectă
În urma inundațiilor devastatoare din România, care au lăsat numeroase familii fără case și bunuri în județele Suceava, Neamț și Botoșani, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei anunță organizarea unei colecte în toate parohiile și mănăstirile din Episcopia Italiei. Evenimentul caritabil va avea loc duminică, 10 august, și se va desfășura la nivel eparhial, cu scopul de a oferi sprijin copiilor din zonele sinistrate.
Toate fondurile colectate vor fi depuse în contul Social al Episcopiei Italiei, iar ulterior, întreaga sumă va fi direcționată către Arhiepiscopia Iașilor și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, pentru a ajunge direct la cei aflați în nevoie.
Aug
Mesaj de condoleanțe cu ocazia mutării la Domnul a tatălui Părintelui Vasile Apostol (Parohia „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” – Santa Marinella)
Preacucernice Părinte Vasile,
Cucernică Doamnă Preoteasă,
Îndoliată Familie,
Am aflat, cu întristare, de trecerea în veșnicie a robului lui Dumnezeu Stelian, tatăl părintelui Vasile și rudenia voastră.
Despărțirea de cei dragi vine mereu cu multă întristare, cu atât mai mult când ne despărțim de părinții noștri. Tatăl este un sprijin pentru familie, un izvor de iubire, de dăruire, virtuți de care a dat dovadă și fratele nostru, Stelian.
PELLEGRINAGGI
Pelerinaj la Venezia de la Centrul de Pelerinaje din Roma
În ziua de 12 septembrie mai mulți credincioși din Roma și împrejurimi au luat parte la un pelerinaj organizat de Centrul de pelerinaje al Episcopiei Italiei în…






