A apărut calendarul bilingv „Sfaturi pentru tine!ri” – un cuvânt de folos pentru fiecare zi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, a apărut calendarul bilingv român–italian „Sfaturi pentru tine!ri”, o invitație adresată tinerilor și familiilor de a începe fiecare zi cu un cuvânt de fo…
Noi
Mesaj de condoleanțe cu ocazia mutării la Domnul a bunicii Părintelui Alexandru Popescu (Malta–Parohia “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”)
Preacucernice Părinte Alexandru,
Cucernică Doamnă Preoteasă,
Îndoliată Familie,
Am aflat, cu întristare, de trecerea în veșnicie a roabei lui Dumnezeu Florica, bunica părintelui Alexandru și rudenia voastră.
Despărțirea de cei dragi aduce întristare, dar rămân momentele petrecute alături de ei și speranța revederii, în veșnicia Domnului. De la bunica Florica rămân, celor ce au cunoscut-o și îndrăgit-o, nu doar amintiri, ci comoara iubirii, a blândeții și a înțelepciunii ei, ce va străbate timpul și va dăinui în inimile celor ce o vor pomeni.
Sfântul Apostol Pavel ne întărește, amintindu-ne că moartea nu mai are ultimul cuvânt: „Căci, precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia” (I Corinteni 15, 22). Domnul Însuși S-a făcut înaintemergător al nostru, trecând dincolo de catapeteasmă și biruind moartea prin iubirea și jertfa Sa. Astfel, sfârșitul existenței pământești devine pentru noi o naștere în viața cea veșnică.
Noi
Mesaj de condoleanțe cu ocazia decesului conaționalului nostru, Octav Stroici
Îndoliată familie,
Am aflat, cu întristare, despre decesul conaționalului nostru, Octav Stroici, în urma tragicului eveniment petrecut la turnul medieval - Torre dei Conti din Roma.
În aceste momente de încercare, împreună cu toți clericii, monahii și credincioșii din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, ne alăturăm familiei îndurerate, și tuturor celor care-l iubesc și l-au cunoscut pe Octav, și ne rugăm Mântuitorului Hristos, Cel înviat din morți, să-i ierte păcatele cele cu voia și cele fără de voie și să-i odihnească sufletul în lumina cea veșnică a Împărăției Sale.
Adresăm condoleanțele noastre și gândul nostru de compasiune întregii familii îndoliate, împreună cu cuvintele pline de mângâiere ale Mântuitorul Hristos Cel înviat din morți, Care spune: „Eu sunt învierea și viața; cel care crede în Mine, chiar de va muri, viu va fi” (Ioan 11, 25).
Noi
O apariție editorială remarcabilă în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei: un volum de cercetare dedicat conservării patrimoniului cultural imaterial al românilor din Peninsulă
Volumul „Identitate și patrimoniu cultural imaterial românesc. Cultură și tradiții la românii din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei”, reunește contribuțiile unui colectiv de autori și cercetători preocupați de conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial al românilor din diaspora, punând accent pe păstrarea acestor elemente în cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Prin bogăția tematică, volumul se constituie într-un reper și o mărturie vie a modului în care patrimoniul cultural imaterial contribuie la menținerea identității și a legăturii românilor cu propriile rădăcini, fiind totodată un omagiu adus vitalității și rezilienței comunităților românești din Italia. Lucrarea, care beneficiază de un cuvânt-înainte semnat de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și de o prefață realizată de cercetătorul Antonio Ricci de la IDOS [Centro Studi e Ricerche din Roma], a prins contur sub coordonarea dr. Maria Șpan de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și contribuția redactorilor pr. Florin Haniș, Ionela Ivan, pr. dr. Pompiliu Nacu, dr. Maria Șpan, Andreea Tatiana Stângă și dr. Violeta Popescu.
Oct
Mesaj de condoleanțe cu ocazia mutării la Domnul a mamei Părintelui Marius Kociorva (Parohia „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” - Treviso)
Preacucernice Părinte,
Cucernică Doamnă Preoteasă,
Îndoliată Familie,
Am aflat, cu întristare, de trecerea în veșnicie, după o lungă suferință, a roabei lui Dumnezeu Viorica, mama părintelui Marius, soacra, bunica și rudenia voastră.
Despărțirea de cei dragi aduce multă întristare, cu atât mai mult când cea de care ne despărțim e mama. Rugăciunea este una dintre cele mai frumoase expresii ale iubirii. Ea unește nu doar sufletul celui ce se roagă cu Hristos, ea unește cele cerești cu cele pământești, astfel că prin rugăciune putem păstra o legătură vie cu cei dragi, chiar și cu cei trecuți la viața veșnică.
Oct
Mesaj de condoleanțe cu ocazia mutării la Domnul a tatălui Părintelui Daniel Mangilovschi (Parohia „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” - Moncalieri)
Preacucernice Părinte Daniel,
Cucernică Doamnă Preoteasă,
Îndoliată Familie,
Am aflat, cu întristare, de trecerea în veșnicie a robului lui Dumnezeu Liviu, tatăl părintelui Daniel și rudenia voastră.
Despărțirea de cei dragi vine mereu cu multă întristare, cu atât mai mult când ne despărțim de părinții noștri. Tatăl este un sprijin pentru familie, un izvor de iubire, de dăruire, virtuți de care a dat dovadă și fratele nostru, Liviu.
Sfântul Apostol Pavel ne amintește că moartea nu mai trebuie să ne înspăimânte: „Căci, precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia”(I Corinteni 15,22). Domnul ni s-a făcut înaintemergător, intrând dincolo de catapeteasmă, biruind moartea prin iubirea și jertfa Lui. Moartea, ca sfârșitul existenței noastre pe pământ, nu mai este moarte, ci o naștere în viața veșnică.
PELLEGRINAGGI
Pelerinaj la Venezia de la Centrul de Pelerinaje din Roma
În ziua de 12 septembrie mai mulți credincioși din Roma și împrejurimi au luat parte la un pelerinaj organizat de Centrul de pelerinaje al Episcopiei Italiei în…






