Seleziona la tua lingua

Cerca

Mesaj de condoleanţe cu ocazia decesului bunicii părintelui Vasile Doroftei (Bra)

 

Preacucernice Părinte Vasile,

Cucernică doamnă Preoteasă,

Îndoliată Familie,

 

Am aflat, cu duioasă întristare, vestea trecerii în veșnicie, în aceste zile de Praznic, a bunicii părintelui Vasile. Adormirea bunicilor noștri marchează un moment aparte din viața noastră, trezind frumoase amintiri, ce ne readuc în vremea copilăriei.

Împreună cu Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar, Atanasie de Bogdania, cu clerul, monahii și credincioșii din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, dorim să vă adresăm gândul nostru de împreună-rugăciune și de condoleanțe, în aceste momente de încercare, și, totodată, să aducem mărturia noastră de credință și de nădejde creștinească, încredințați fiind că Mântuitorul Hristos, a Cărui Arătare încă o prăznuim, a redeschis porțile Raiului pentru tot sufletul care crede în El și Îi urmează.

Rugăciunea noastră se îndreaptă, în aceste momente, către Hristos Domnul, cerându-I să ierte roabei Sale Adela, toată greșeala, cea cu voia și cea fără de voie, și să-i odihnească sufletul în Împărăția Sa, acolo unde nu mai este durere, nici întristare, nici suspin. Ne rugăm, de asemenea, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să  mângâie întreaga familie îndoliată, prin mijlocirea sa înaintea iubitului său Fiu.

Veșnică să fie pomenirea roabei lui Dumnezeu Adela, din neam în neam!

Cu părintească îmbrățișare familiei îndoliate și cu arhierească binecuvântare,

 

+ Episcopul Siluan

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei