Mesaj de condoleanţe cu ocazia decesului bunicii părintelui Marius Bogățoiu (Avellino)

Preacucernice Părinte Marius,
Cucernică Doamnă Preoteasă,
Îndoliată Familie,
Am aflat, cu întristare, de trecerea la Domnul a roabei lui Dumnezeu Sevasta, bunica, străbunica și rudenia voastră.
Dorin să adresăm condoleanțele noastre familiei îndoliate, rugându-L pe Domnul iubirii nemărginite să pogoare mângâierea Sa peste toți cei care sunt îndurerați de adormirea roabei Sale Sevasta.
Împreună cu Preasfințitul Atanasie, cu toţi membrii clerului, monahii şi cu credincioşii din Eparhia noastră, Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos Cel înviat din morţi să dăruiască iertare roabei Sale Sevasta și să-i odihnească sufletul în lumina cea neînserată a Împărăţiei Sale, unde drepţii ca luminătorii strălucesc,
Veşnica ei pomenire, din neam în neam!
Cu arhierească binecuvântare familiei îndoliate,
† Episcopul SILUAN
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei







