Seleziona la tua lingua

Cerca

Mesaj de condoleanțe la trecerea în veșnicie a robului lui Dumnezeu Nicolae, tatăl Pr. Protopop Nicolae Cazacu - Lodi

Preacucernice Părinte Protopop Nicolae Cazacu,

Îndoliată Familie,

Distinsă asistență,

 

Am aflat, cu întristare, vestea trecerii în veșnicie a robului lui Dumnezeu Nicolae, tată, bunic sau rudenia voastră, a celor care faceți parte din familia sa.

Perioada de așteptare a Praznicului Nașterii Domnului face ca plecarea fratelui nostru Nicolae din această lume să aibă o semnificație mai aparte, dat fiind faptul că atmosfera postului și colindele ce încep să se cânte evocă trăiri și amintiri ale copilăriei noastre, în al cărui univers părinții ocupă un loc de seamă. Dorul după cei dragi și după căldura momentelor copilăriei se împletește cu dorul după cei dragi care deja au plecat dintre noi și, nu în ultimul rând, după tărâmul “de dincolo”, al Împărăției Cerurilor, unde toți Sfinții, ca luminătorii strălucesc.

În aceste momente de duioasă întristare, la adormirea tatălui fratelui nostru împreună-slujitor, Părintele Nicolae Cazacu de la Lodi, Protopopul nostru pentru Regiunea Lombardia, dorim să transmitem, împreună cu Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar, Atanasie de Bogdania, cu clerul, monahii și credincioșii din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, gândul nostru de rugăciune, pentru iertarea și odihna sufletului noului răposat, Nicolae, precum și condoleanțele noastre întregii familii îndoliate.

Veșnică să fie pomenirea robului lui Dumnezeu, Nicolae, din neam în neam!

Cu părintească îmbrățișare familiei îndoliate și cu arhierească binecuvântare,

 

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei