Mesaj de condoleanțe la trecerea în veșnicie a roabei lui Dumnezeu preoteasa Georgeta, mama părintelui Claudiu Costache (Ascoli Piceno) și a părintelui Laurentiu Costache (Teramo)

Preacucernice Părinte Claudiu,
Preacucernice Părinte Laurențiu,
Îndoliată Familie,
Fiind deja intrați în atmosfera Postului Nașterii Domnului, am aflat vestea trecerii în veșnicie a roabei lui Dumnezeu preoteasa Georgeta, mama, bunica sau rudenia voastră, a celor care faceți parte din familia sa.
Perioada acestui post face ca plecarea sorei noastre Georgeta din această lume să aibă o semnificație aparte, dat fiind faptul că pregătirea pentru prăznuirea Nașterii Domnului ne readuce pe toți la trăirile și amintirile copilăriei noastre, în al cărui univers mama ocupa un loc de seamă. Dar dorul după cei dragi și după căldura momentelor copilăriei nu sunt decât un ecou a ceea ce este dorul după cei dragi care deja au plecat dintre noi și, în cele din urmă, după tărâmul “de dincolo”, al Împărăției Cerurilor.
În aceste momente de duioasă întristare, la pierderea mamei fraților noștri împreună-slujitori, părintele Claudiu și părintele Laurențiu, dorim să transmitem, împreună cu Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar, Atanasie de Bogdania, cu clerul, monahii și credincioșii din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, gândul nostru de rugăciune pentru iertarea și odihna sufletului nou răposatei, Georgeta, precum și condoleanțele noastre întregii familii îndoliate.
Veșnică să fie pomenirea roabei lui Dumnezeu Georgeta, din neam în neam!
Cu părintească îmbrățișare familiei îndoliate și cu arhierească binecuvântare,
† Episcopul SILUAN
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei







