Seleziona la tua lingua

Cerca

Mesaj de condoleanţe cu ocazia decesului tatălui Părintelui Nicușor Secita – Padova Vest - Mestrino

 

Preacucernice Părinte Nicușor,

Stimată Doamnă Preoteasă,

Îndoliată Familie,

 

Am aflat cu întristare de trecerea întru veșnicie a robului lui Dumnezeu Gheorghe, tatăl părintelui Nicușor Secita – Padova Vest - Mestrino, Italia

Împreună cu Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar, Atanasie de Bogdania, cu clericii, monahii și credincioşii din eparhia noastră, Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos Cel înviat din morți să odihnească sufletul robului Său, Gheorghe, în lumina cea neînserată a împărăţiei Sale, unde drepţii ca luminătorii strălucesc, şi să mângâie familia îndoliată şi pe toţi cei care azi sunt întristaţi de plecarea sa dintre noi.

Veşnică odihnă robului lui Dumnezeu, Gheorghe, și pomenirea lui din neam în neam!

Cu arhierească binecuvântare și cu părintească îmbrățișare pentru familia îndoliată,

 

 

 

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei