Mesaj de condoleanțe cu ocazia decesului tatălui Preotesei Elena Bratu, de la Carrara

Cucernică Doamnă Preoteasă Elena,
Preacucernice Părinte Armand,
Îndoliată familie,
Am aflat cu întristare de trecerea la cele veșnice a robului lui Dumnezeu Nicolae, tatăl, socrul și bunicul vostru.
Unind condoleanțele noastre la doliul familiei voastre, Îl rugăm pe Domnul iubirii nemărginite, împreună cu toţi membrii clerului, monahii şi cu credincioşii din eparhia noastră, să dăruiască robului Său, Nicolae, iertare, pace și odihnă în veșnicia Sa, iar tuturor celor care sunteți întristaţi de plecarea sa din viața aceasta să vă dăruiască mângâiere.
Veşnică pomenire robului lui Dumnezeu Nicolae, din neam în neam!
Cu părintească îmbrățișare și binecuvântare,
† Episcopul SILUAN
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei







