Mesaj de condoleanțe cu ocazia decesului fratelui părintelui Gheorghe Vasilescu (Torino) și a părintelui Nicolae Vasilescu (Chivasso)
Preacucernici Părinți Gheorghe și Nicolae,
Stimate Doamne Preotese ,
Îndoliată Familie,
Am aflat cu întristare despre trecerea la cele veșnice, la vârsta de 69 de ani, a robului lui Dumnezeu Ioan, fratele cel mare al părintelui Gheorghe Vasilescu (Torino) și al părintelui Nicolae Vasilescu (Chivasso) și soț, tată, socru, unchi și bunic pentru cei care faceți parte din familia sa.
Dacă primul simțământ care ne încearcă la moartea celor apropiați este întristarea, îndreptându-ne spre Domnul Hristos, biruitorul morții, întristarea noastră se preface în mângâiere, dispunându-ne inima să primească cuvântul psalmistului care zice: "Fericită este calea în care mergi astăzi suflete, că s-a gătit ție loc de odihnă".
La acest moment de încercare pentru întreaga voastră familie, mă rog, împreună cu clerul și cu credincioșii din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pentru iertarea și veșnica odihnă a sufletului robului Său Ioan, acolo unde toți drepții se odihnesc, iar pe cei rămași Domnul milei să-i mângâie și să-i întărească cu Harul Său.
Pomenire veșnică sufletului robului lui Dumnezeu Ioan!
Cu părintească binecuvântare și îmbrățișare,
† Episcopul Siluan
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei







