Preacucernice Părinte Mihai,
Preacuvioși și Preacucernici Preoți și Diaconi,
Cucernice Preotese și Diaconițe,
Îndurerată familie,
În această dimineață am aflat de trecerea la cele veșnice, după o lungă și grea suferință, la doar 33 de ani, a surorii noastre, Preoteasa Ștefania Mogoșescu.
Taina plecării sale premature dintre noi este de nepătruns, însă rostul dumnezeiesc care se ascunde în această taină nu poate să fie decât unul mântuitor, dându-ne nădejde să credem că Arhiereul cel veșnic, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a socotit potrivit să o mute de la noi și s-o așeze întru Împărăția Sa cea veșnică, acolo unde nu este durere nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.
Pe aceste gânduri se întemeiază mângâierea pe care o cerem astăzi cu toții, în rugăciune, pentru pruncul Pavel care abia a împlinit doi anișori, pentru fratele nostru împreună-slujitor preotul Mihai și pentru întreaga familie îndurerată.
Credința noastră în Hristos Cel înviat din morți este singurul nostru refugiu în aceste momente și rugăciunea către Preacurata Maica Sa care L-a însoțit în momentele cele mai grele, de pe Golgotha, cerându-i mijlocirea sa cea mângâietoare de suflete care s-a revărsat și peste ea, la răstignirea Fiului Său Celui iubit.
Fie ca Harul dumnezeiesc ce se pogoară de la Părintele nostru Cel ceresc să se reverse peste toți cei care în aceste momente suferă pentru pierderea celei mai dragi ființe și să prefacă întristarea de acum în bucurie nădăjduitoare întru viața veșnică.
Să o pomenim cu toții, rugând pe Părintele îndurărilor să o ierte și s-o odihnească în veșnica Sa Împărăție, întru Hristos Cel înviat din morți!
Veșnică pomenire și odihnă sufletului roabei lui Dumnezeu Ștefania preoteasa!
† Episcopul SILUAN
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei







