Mesaj de condoleanțe cu ocazia decesului tatălui Doamnei Preotese Daniela Maria Olteanu de la Fiumicino
Stimată Doamnă Preotesă,
Preacucernice Părinte,
Îndoliată Familie,
Am aflat cu întristare despre trecerea la cele veșnice a robului lui Dumnezeu Radu Ștefan, soț, tată, socru și bunic pentru cei care faceți parte din familia sa.
Dacă primul simțământ care ne încearcă la moartea celor apropiați este întristarea, îndreptându-ne spre Domnul Hristos, biruitorul morții, întristarea noastră se preface în mângâiere, dispunându-ne inima să primească cuvântul psalmistului care zice: "Fericită este calea în care mergi astăzi suflete, că s-a gătit ție loc de odihnă".
La acest moment de încercare pentru întreaga voastră familie, mă rog, împreună cu clerul și cu credincioșii din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pentru iertarea și veșnica odihnă a sufletului robului Său Ștefan, acolo unde toți drepții se odihnesc, iar pe cei rămași Domnul milei să-i mângâie și să-i întărească cu Harul Său.
Pomenire veșnică sufletului robului lui Dumnezeu Ștefan!
Cu părintească binecuvântare și îmbrățișare,
† Episcopul Siluan
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei







