Seleziona la tua lingua

Cerca

Comunicat de presă

nr. 1/ 2022

Sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, avându-l alături pe Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania, în cursul zilei de joi, 3 februarie 2022, vor avea loc lucrările Adunării Eparhiale și ale Congresului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (EORI). Datorită restricțiilor impuse de autoritățile sanitare, cauzate de pandemia Covid-19, și anul acesta evenimentul se va desfășura în regim on-line.

 

Programul zilei va debuta cu un moment de rugăciune, după care Preasfințitul Părinte Episcop Siluan va adresa, celor prezenți, un cuvânt de binecuvântare.

 

În prima parte a evenimentului, vor avea loc lucrările Sesiunii Ordinare a Adunării Eparhiale. În cadrul lucrărilor Adunării Eparhiale, vor fi prezentate atât rapoartele sectoarelor de activitate ale EORI, aferente anului 2021 („Anul omagial al pastorației românilor din afara României” şi „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”), cât și perspectivele pastoral - misionare, social - filantropice și culturale pentru anul 2022 (“Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț”).

 

În cea de-a doua parte a zilei, va avea loc Congresul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Acesta va fi inaugurat prin cuvântul Preasfințitului Părinte Episcop Siluan. Apoi, cei prezenți vor avea posibilitatea să vizioneze un trailer (teaser) în vederea anticipării apariției noului film documentar despre Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.

 

În continuare, părintele Arhimandrit Antonie (Pința), starețul Mănăstirii “Nașterea Maicii Domnului”, de la Spilimbergo, va aduce o mărturie duhovnicească, ce va avea ca temă: „Rugăciunea monahilor pentru lume - semn al iubirii Dumnezeiești”. Apoi, Pr. Saul Șoptică Vid parohul Parohiei „Sfântul Dimitrie Basarabov” din localitatea Budrio, le va vorbi celor prezenți despre: „Rugăciunea personală, familială și comunitară – temelia vieții creștinului”. Va urma o sesiune de dialog pe seama mărturiilor, apoi se va prezenta un scurt material video, cu intenția de a se promova o campanie de cooptare de noi voluntari pentru asociația social-filantropică a episcopiei, „San Lorenzo dei Romeni ETS”.

 

Ziua se va încheia cu un cuvânt conclusiv, rostit de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, urmat de rugăciunea de închidere a lucrărilor Congresului Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

 


 

Ce este Adunarea Eparhială?

 

Potrivit Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, cât și Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (art. 13-16), Adunarea Eparhială este: „organism deliberativ pentru toate problemele cu caracter administrativ, cultural, social, filantropic, economic și patrimonial ale Episcopiei”. Președintele Adunării Eparhiale este Chiriarhul Episcopiei. Adunarea Eparhială se compune din toți clericii din parohiile și mănăstirile Episcopiei, din stareții și starețele mănăstirilor Eparhiei și din câte doi reprezentanți mireni din fiecare parohie a Episcopiei.

 

Ce este Congresul Episcopiei?

 

Congresul Episcopiei este organizat întotdeauna în aceeași zi cu Adunarea Eparhială a EORI. La eveniment participă, în afara membrilor Adunării Eparhiale, preotesele și diaconițele din Eparhie, precum și toți monahii și mirenii implicați în mod activ în proiectele și activitățile propuse de Centrul Eparhial. Întâlnirea este organizată cu scopul de a-i ajuta pe clericii și mirenii Episcopiei să fie cât mai ancorați în realitatea societății de astăzi și în proiectele desfășurate de Eparhie pe parcursul întregului an.

 

Congresul este instituit ca un organism consultativ, ce are la bază ideea ca preoții și credincioșii din parohii să se întâlnească și să-și împărtășească experiențele și problemele care îi preocupă. El urmărește scopul de a-i face pe clerici să câștige o înțelegere mai deplină a realității din teren, iar pe mireni să fie cât mai implicați în proiectele pastorale, misionar, sociale și culturale ale Eparhiei.

 

Aceasta este cea de-a opta ediție a Congresului EORI.