Seleziona la tua lingua

Cerca

UN EDIFICIU MONASTIC BIZANTIN

ÎNCREDINŢAT EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A ITALIEI

 

 

În data de 18 iulie 2008, Episcopia Ortodoxă a Italiei a primit spre folosinţă şi conservare, în persoana Prea Sfințitului Episcop Siluan, Monumentul Național "Sf. Ioan Theristis", din partea primăriei orașului Bivongi (Calabria, Italia).

Acest monument cuprinde un complex monastic de origine bizantină care are o biserică în stil bazilical din secolul al XI-lea și câteva corpuri de chilii.

Duminică, 20 iulie, la Praznicul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, P.S. Sa, împreună cu P.Cuv. Pr. Nicodim (Burcea), Stareţul Mănăstirii „Buna-Vestire” de la Benevento (Italia) şi Exarhul mănăstirilor din Episcopia Italiei şi cu P.Cuv. Pr. Melchisedec (Ungureanu), Stareţul Mănăstirii Lupşa (Arhiepiscopia Alba-Iuliei), a săvârşit prima Sfântă Liturghie în biserica Sfântului Ioan „Secerătorul” (gr. Theristis), în prezenţa mai multor monahi şi monahii şi a unui grup de credincioşi veniţi din împrejurimi.

Monumentul a fost cedat Episcopiei Italiei în comodat gratuit pe o perioadă de 99 de ani și este situat în Insula Bizantină din Valea Stilarului, declarată "Zona Sacra", fiind primul restaurat dintre cele peste 40 de edificii monastice care existau la începuturile celui de-al doilea mileniu creștin în această parte a Italiei Meridionale.

Monumentul urmează să funcționeze ca mănăstire de monahi, înscriindu-se astfel în continuitate vie cu ceea ce a reprezentat el până în urmă cu mai bine de 300 de ani. 

 

 

DEPARTAMENTUL DE INFORMARE, MASS MEDIA ȘI RELAȚII PUBLICE AL

EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A ITALIEI