Alege limba:

    Select your language

COMUNICAT

Apel la coresponsabilitate și solidaritate

Urmare a decretării noului DPCM de către Consiliul de Miniștri al Republicii Italiene, în data de 13 octombrie 2020, prin care au fost hotărâte noi măsuri de protecție împotriva răspândirii virusului covid-19, reînnoim tuturor clericilor, preoților și credincioșilor Episcopiei noastre îndemnul la maximă responsabilitate și la respectarea tuturor măsurilor de protecție impuse de Statul Italian în această perioadă. Noul decret reiterează, în mod particular, respectarea, în cadrul lăcașurilor de cult, a distanței interpersonale de 1 metru și a utilizării măștii de protecție.

De asemenea, reamintim că persoanele care nu respectă carantina obligatorie, odată cu sosirea lor în Italia, și sunt purtătoare ale noului coronavirus, îi pun în pericol pe cei din preajma lor. De aceea, îi îndemnăm pe toți clerici i și credincioșii parohiilor noastre, care revin din România, să respecte prevederile Statului Italian cu privire la autoizolarea lor, rămânând acasă până la terminarea perioadei de carantină.

Să nu-i uităm pe cei aflați în suferință sau în lipsuri, nici în rugăciunile noastre și nici în facerea de bine, știind că binele pe care-l facem aproapelui nostru îl facem Mântuitorului Hristos Însuși!

Reamintim tuturor faptul că Protocolul de redeschidere a bisericilor ortodoxe în Italia este în vigoare în continuare, iar regulile asumate la nivel instituțional trebuie respectate întocmai de către noi, toți!

Sănătatea este darul de mare preț al lui Dumnezeu, să-l apărăm și să-l păstrăm așa cum se cuvine atât în ce ne privește pe noi înșine, cât și în ce îi privește pe cei din jurul nostru!

Să ne rugăm, cu toții, în continuare, Mântuitorului Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și tuturor Sfinților, pentru însănătoșirea celor bolnavi și pentru toți cei implicați în îngrijirea și ajutorarea lor, pentru iertarea și veșnica odihnă a celor decedați și pentru mângâierea familiilor lor, precum și pentru paza și apărarea noastră, a tuturor, și pentru grabnica încetare a molimei ce a cuprins întreaga lume. 


 

 

RESURSE

PORTALUL THEOFANIA

 

5 x 1000

 

 

TELEGRAM

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

FONDUL SOLIDARITATEA

 
 

ȘTIRILE CELE MAI CITITE

SAN LORENZO DEI ROMENI

 

Asociația San Lorenzo dei Romeni ONLUS este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2009.

 
 

FTOUB ROMA

 
 

MISIUNEA SFÂNTUL IERARH NICOLAE

 

 
 

FACEBOOK

 

ULTIMELE PUBLICAȚII

ȘTIRI DIN VIAȚA EPARHIEI

 

NEPSIS

 
 

CENTRUL DE PELERINAJE

VĂ RECOMANDĂM

NUMĂRUL TOTAL DE VIZITATORI

14325356