Selectați limba dvs

Caută

Comunitatea ortodoxă românească din Settimo Torinese a trăit zile de mare bucurie și împlinire duhovnicească cu prilejul inaugurării noii biserici parohiale și a binecuvântării lucrărilor realizate aici, un moment istoric pentru românii din această parte a Italiei.

Evenimentul, desfășurat pe parcursul mai multor zile, s-a bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a subliniat în cuvântul său importanța ridicării acestui sfânt lăcaș pentru viața spirituală și pentru păstrarea identității comunității românești din diaspora.

Ridicarea și amenajarea noului lăcaș de slujire au fost posibile cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, prin jertfa și implicarea credincioșilor, precum și datorită contribuției substanțiale oferite de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care a susținut acest proiect important pentru comunitatea românească din Italia.

De asemenea, a fost evidențiată susținerea constantă a Consulatului General al României la Torino, prin domnul Dr. Cosmin Dumitrescu, Consulul General al României la Torino, care a fost alături de comunitatea românească în demersurile sale și a sprijinit proiectele culturale și spirituale desfășurate aici.

În cadrul acestor manifestări, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a oferit, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, distincții patriarhale unor reprezentanți ai autorităților locale, ca semn de recunoștință pentru sprijinul acordat comunității românești și Bisericii.

Astfel, doamna Elena Piastra, primarul orașului Settimo Torinese, a primit Ordinul „Maica Domnului Oranta”, iar Consiliul Local al orașului Settimo Torinese a fost distins cu Diploma de Onoare „Sfântul Apostol Andrei – Ocrotitorul României”, acordate de Patriarhia Română pentru activitatea rodnică și sprijinul constant oferit comunității ortodoxe române.

De asemenea, domnul Dr. Cosmin Dumitrescu, Consulul General al României la Torino, a primit Gramata de recunoștință, în semn de apreciere pentru sprijinul și implicarea constantă în susținerea comunității românești din Settimo Torinese.

Totodată, Părintele Paroh Paul Porcescu a primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru clerici, iar doamna preoteasă Luiza Daniela Porcescu a fost distinsă cu Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni, în semn de apreciere pentru slujirea, implicarea și contribuția lor la ridicarea și dezvoltarea acestei comunități parohiale.

În cuvântul rostit cu acest prilej, ierarhul a subliniat bucuria de a avea la conducerea comunității locale oameni deschiși și binevoitori, care înțeleg importanța credinței, a dialogului și a bunei conviețuiri între popoare.

La aceste momente festive au fost prezenți P.C. Vicar Administrativ Gheorghe Militaru, P.Cuv. Părinte Consilier Maxim Drăguț, P.C. Părinte Protopop Cristian Ștefan, precum și un numeros sobor de preoți, alături de reprezentanți ai autorităților consulare române și ai administrației locale.

Cu acest prilej, Consiliul Parohial al parohiei din Settimo Torinese, precum și ctitorii și binefăcătorii acestui sfânt lăcaș, au primit Gramate de recunoștință, în semn de apreciere pentru jertfa și implicarea lor în ridicarea și susținerea lucrării bisericești.

La manifestările din aceste zile a participat și primarul orașului Borșa (România), domnul Timiș Ion Sorin, prezent la Settimo Torinese în contextul procesului de înfrățire (gemellaggio) dintre cele două comunități.

Aceste momente au evidențiat încă o dată frumoasa colaborare dintre Biserică, comunitatea românească, autoritățile locale și instituțiile statului român, colaborare care contribuie la integrarea armonioasă a românilor și la promovarea valorilor credinței, culturii și solidarității.

Preot Paroh,

Pr. Paul Porcescu

 

 

Foto credit: Episcopia Italiei