Copiii înscriși la cursurile Școlii Parohiale din Roma - Torre Angela au participat la Festivitatea de încheiere a anului școlar catehetic în cadrul căreia a fost apreciat efortul depus prin prezența constantă și activă la orele de cateheză, la atelierele de lucru manual din Proiectul Solidaritatea copiilor în sprijinul celor bolnavi, la programele artistice desfășurate cu ocazia Nașterii Domnului, la Buna Vestire în cinstea Maicii Domnului și a mamei creștine, la Festivalul Bucuria Învierii, precum și la Festivalul Bucuriei din pragul Zilei copilului.
Bucuria comuniunii a continuat cu o întâlnire interparohială cu familii din Parohia "Sf. Cuv. Mărt. Arsenie de la Prislop" din Monterossi. În cadrul întâlnirii PC Părinte Gabriel Apopei și PC Părinte Iulian Cărăușu au încurajat o mai bună cunoaștere între credincioșii celor două parohii și au subliniat importanța relației apropiate a părinților cu proprii copii.
Duminică, 7 iunie 2026, a avut loc serbarea de sfârșit de an catehetic a școlii parohiale. Copiii și tinerii parohiei au participat la Sfânta Liturghie, oferind răspunsurile la strană și primind Sfânta Împărtășanie. După încheierea Sfintei Liturghii, festivitatea a continuat cu un program de cântece și poezii, urmat de acordarea diplomelor și a premiilor pentru fiecare copil și tânăr participant.
Doamna profesoară Maria Magdalena Primicheru, împreună cu domnișoara studentă Andra Elena Docan și domnul citeț Constantin Daniel Teleucă, au coordonat activitatea copiilor și a tinerilor din parohia noastră pe parcursul întregului an școlar. În semn de apreciere, și aceștia au fost premiați și au primit daruri.
„Bucurați-vă pururea întru Domnul. Și iarăși zic: Bucurați-vă!” (Filipeni 4,4)
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, duminică, 7 iunie, în Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah” din Lanciano s-a desfășurat etapa protopopială a Festivalului Bucuriei, eveniment dedicat copiilor, tinerilor și familiilor din parohiile Protopopiatului Abruzzo-Molise.
După participarea la Dumnezeiasca Liturghie, tinerii, împreună cu părinții și coordonatorii lor, s-au reunit la Lanciano pentru a petrece o după-amiază plină de bucurie, comuniune și prietenie. Deși proveniți din parohii diferite, participanții au trăit împreună sentimentul apartenenței la aceeași mare familie creștină, unită prin credință și dragoste față de Hristos.
Duminică 7 iunie 2026, Duminica Tuturor Sfinților, grupul Nepsis de la Parohia Sf. Ierarh Nicolae - Bologna 1, a organizat o acțiune de binefacere pentru ajutorarea copiilor aflați în suferință, sprijiniți de Casa Sfânta Anastasia de la Roma ce aparține Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Această inițiativă face parte din proiectul "Un dar de la copii pentru copii" prin care se încearcă sensibilizarea și implicarea copiilor și tinerilor Nepsis în sprijinirea celor de-o vârstă cu ei aflați pentru tratament la spitalele din Roma.
Duminică, 7 iunie, Duminica întâi după Rusalii, Parohia „Sfântul Nicodim de la Tismana" din Ferrara, păstorită de pr. protoiereu Vasile Jora, a marcat încheierea anului școlar parohial printr-o festivitate care a reunit membrii comunității parohiale, într-o după-amiază de bucurie și mulțumire.
La eveniment a participat și doamna Laura Nasta, Consul General al României la Bologna, care a apreciat grija comunității parohiale pentru educația copiilor în credință și pentru păstrarea identității românești în diaspora.
Pe parcursul programului au fost trecute în revistă activitățile anului 2025–2026: cateheze, ateliere, activități culturale și momente recreative prin care copiii și tinerii au avut ocazia să crească împreună în credință și în prietenii. A fost un prilej de a privi în urmă la ce s-a întâmplat, la cine a crescut, la ce a prins rădăcini. Copiii și tinerii au primit diplome de participare, prin care au fost apreciate consecvența, răbdarea și implicarea lor de-a lungul întregului an școlar.
Duminică, 7 iunie, după-amiază, Parohia Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop din localitatea Marcellina a fost gazda Festivalului Bucuriei 2026 organizat de Protopopiatul Ortodox Român Lazio 2, din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Evenimentul a adus împreună comunitățile românești din întreg protopopiatul, într-o zi în care credința și tradiția s-au împletit firesc cu zâmbetele copiilor și mirosul de sarmale și bucate tradiționale.
În cuvântul său de deschidere, părintele gazdă Lucian Vasilache, a subliniat rolul Bisericii de a păstra vie flacăra credinței și a unității între românii din diaspora.
Invitatul special al zilei a fost domnul Marian Popescu, Consul General al României la Roma, care a transmis un mesaj de apreciere pentru efortul preoților și al credincioșilor de a organiza un eveniment care ține vie legătura cu țara și cu valorile neamului.
Duminică, 7 iunie 2026 — Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Doctori fără de Arginți Chir și Ioan” din Camposampiero a organizat premierea copiilor care au participat la Concursul „Împreună cu Hristos în viață”.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul comunității parohiale, într-o atmosferă de bucurie, recunoștință și comuniune. Copiii participanți au fost apreciați pentru implicarea, seriozitatea și dragostea cu care s-au pregătit, mărturisind prin munca lor dorința de a rămâne aproape de Hristos și de Biserică.
În cadrul momentului festiv, participanții au primit diplome și premii, ca semn de prețuire pentru efortul depus. Premierea a fost totodată un prilej de încurajare pentru cei mici, dar și de mulțumire pentru părinții care îi sprijină în formarea lor creștină.
Pentru comunitatea noastră, zilele trecute (5-7 iunie) au fost zile intense, pline de bucurie și de har întrucât parohia noastră a găzduit mai multe evenimente.
În seara zilei de 5 iunie, am împreună-slujit cu PC Părinte Protopop și preoții din Protopopiatul Triveneto 2 la Slujba Vecerniei Mari, în cinstea Sf. Sfințit Mucenic Bonifatie, al doilea ocrotitor al parohiei noastre.
De asemenea, la strană, ne-au bucurat prin cântare doi psalți români, veniți special din Grecia pentru acest eveniment.
La sfârșitul slujbei, subsemnatul a susținut o scurtă prelegere Despre lucrarea Bisericii Ortodoxe Române privind pastorația și sprijinirea familiei creștine, în societatea contemporană.
Iată, fiii sunt moștenirea Domnului, răsplata rodului pântecelui.
(Psalmul 126, 3)
Duminică, 7 iunie 2026, când prăznuim Duminica Tuturor Sfinților, în Parohia Ortodoxă Română Sfânta Muceniță Anisia din Empoli–San Miniato, Protopopiatul Toscana I, a avut loc Festivalul Bucuriei, eveniment dedicat copiilor și familiilor din cadrul comunității parohiale.
Ziua a început cu săvârșirea Acatistului Tuturor Sfinților, urmat de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia credincioșii prezenți s-au rugat împreună și s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, trăind astfel bucuria comuniunii euharistice și a unității în Biserică. Totodată, această duminică a fost și Lăsatul secului pentru Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, constituind un nou prilej de întărire duhovnicească pentru toți cei prezenți.
În prima Duminică după Rusalii (a Tuturor Sfinților), 7 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Chiril al Alexandriei” din localitatea La Spezia (Protopopiatul Liguria), păstorită de Preacucernicul Părinte Daniel Codiță. Vizita ierarhului încununează zilele dedicate ocrotitorului parohiei, Sfântul Ierarh Chiril al Alexandriei, cinstit, în fiecare an, la data de 9 iunie.
La momentul potrivit, chiriarhul l-a hirotonit întru diacon pe ipodiaconul Daniel Filip pe seama Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul” din Novara, iar Constantin Angheluță a fost hirotesit citeț pe seama Parohiei „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” din Siena.
Vineri 5 iunie 2026, la Parohia Bologna Vest păstorită de către părintele Trandafir Vid, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, s-a sărbătorit cel de-al doilea hram al parohiei, respectiv Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea, canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în data de 1 iulie 2025.
Programul sărbătorii a început cu slujirea Acatistului Sfintei Cuvioase Elisabeta și a continuat cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la care au participat numeroși preoți din protopopiatul amintit. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Saul Șoptică-Vid de la Budrio, care a evocat momentele cele mai însemnate și de suflet ziditoare din întâlnirea cu maica trecută în rândul Sfinților.
În ziua de 2 iunie, parohiile din Milano Nord - Monza și Sesto San Giovanni au organizat la Monza „Festivalul Bucuriei”. A fost un eveniment plin de emoție, în cadrul căruia fiecare parohie a prezentat cântece și poezii dedicate celor mici.
Copiii sunt speranța vieții noastre, un simbol al unității și al bucuriei pure. Faptul că sunt în permanență alături de noi ne dă forță și ne demonstrează că avem continuitate și un viitor binecuvântat.
Aducem calde mulțumiri preotesei Agnesa pentru frumoasele cântece pregătite cu multă dăruire alături de copii, dar și pentru decoruri, afișe și cadouri. De asemenea, mulțumim din suflet preoteselor Ingrid Iolanda și Vasilea pentru toată dragostea și implicarea cu care au organizat acest festival minunat.
Miercuri, 03 iunie 2026, am avut bucuria de a primi în biserica parohiei noastre două clase din anul 3 de la Liceul științific Vallisneri din Lucca, în cadrul unei vizite educative și culturale. Cu această întâlnire se încheie ciclul de vizite desfășurate în cursul acestui an școlar cu elevii din diferite școli ale provinciei.
Pe parcursul întâlnirii, le-am prezentat elevilor istoria bisericii, semnificația picturilor și a elementelor artistice care împodobesc lăcașul de cult, precum și rolul pe care comunitatea parohială îl are în viața locală. De asemenea, am vorbit despre relația de comuniune și colaborare dintre parohia noastră și Arhiepiscopia Romano-Catolică locală, evidențiind importanța dialogului și a cunoașterii reciproce.
Elevii au participat cu interes și atenție, adresând întrebări și manifestând curiozitate față de patrimoniul spiritual, istoric și cultural al comunității noastre.
Marți, 2 iunie 2026, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, preoții din cadrul Protopopiatului Lazio I s-au reunit în Malta, la Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Valletta, cea mai îndepărtată parohie a protopopiatului și, totodată, cea mai sudică parohie românească din Europa.
Întâlnirea a avut loc la inițiativa Părintelui Protopop Cristian Alin Olteanu, parohul Parohiei „Sfântul Dionisie Exiguul” din Fiumicino, care a propus ca una dintre ședințele Protopopiatului Lazio I să fie organizată în Malta. Alegerea nu a fost întâmplătoare, ci a avut ca scop apropierea dintre clericii protopopiatului și cunoașterea mai profundă a realităților pastorale ale comunităților românești aflate la mari distanțe de centrul administrativ al protopopiatului.
După săvârșirea rugăciunii de început, au fost abordate temele obișnuite ale unei ședințe protopopești, fiind prezentate comunicări și informații administrative privind activitatea pastorală, misionară și socială desfășurată în parohiile Protopopiatului Lazio I.