În perioada 19 iulie-19 octombrie 2025 au avut loc cinci ateliere de Dezvoltare personală și de comunicare eficientă și non violentă la Școala Parohială „Sfântul Stelian” a Bisericii Sfânta Parascheva, Torino 1, din Corso Vercelli 481/9.
Temele întâlnirilor au fost Comunicarea Nonviolentă – arta de a fi în relație fără a răni, comunicarea interpersonală și competențele de comunicare, creșterea stimei de sine și consolidarea încrederii în propriile capacități/abilități.
Participanții au descoperit împreună stilurile de comunicare, canalele prin care transmitem mesaje, ascultarea activă, comunicarea asertivă și barierele care pot bloca comunicarea.
Ei au înțeles cum tradițiile, gastronomia, performanțele sportivilor români, arta, muzica, dansul și cultura devin forme vii de comunicare a identității noastre.
Luni, 20 octombrie 2025, clerici și credincioși s-au adunat, de la primele ore ale dimineții, pentru a participa la slujba de înmormântare a părintelui Horia Grădinaru, care păstorea Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Roma-Monte Sacro, mutat la cele veșnice în urma unui grav accident de circulație.
Slujba de prohodire a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord și de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurați de un numeros sobor de clerici din Eparhie.
Ierarhii au adresat un gând de mângâiere și nădejde familiei îndoliate, credincioșilor parohiei și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit pe vrednicul lor părinte duhovnicesc. Totodată, i-au îndemnat pe toți membrii comunității să păstreze unitatea, rugăciunea și dragostea frățească, ca semne vii ale lucrării duhovnicești începute de părintele Horia, și să o continue cu aceeași credință și dăruire în slujirea lui Dumnezeu și a semenilor.
Festivalul Bucuriei, Fiumicino
Foto credit: Episcopia Italiei
În Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain), 19 octombrie 2025, credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Roma – Monte Sacro au trăit momente de adâncă emoție și mângâiere duhovnicească, prin slujirea Dumnezeieștii Liturghii arhierești de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de clerici.
Slujba a fost săvârșită în biserica parohială, într-o atmosferă de rugăciune și liniște duhovnicească, la scurt timp după trecerea la cele veșnice, în urma unui tragic accident rutier, a părintelui paroh Horia Grădinaru.
În cuvântul de învățătură, rostit la finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Siluan a transmis mângâiere și nădejde familiei îndoliate, enoriașilor și tuturor celor care l-au cunoscut și iubit pe părintele lor duhovnicesc. Preasfinția Sa a îndemnat comunitatea să rămână unită în rugăciune și dragoste frățească, continuând lucrarea pastorală începută de părintele lor.
Zilele portului popular la parohia Saluzzo
Foto credit: Episcopia Italiei
Duminică, 19 octombrie 2025, în parohia Înălțarea Sfintei Cruci din Roma a avut loc parastasul întemeietorului parohiei, vrednicul de pomenire părinte Nicu Voinea.
Jertfelnic slujitor al Sfântului Altar, părintele Nicolae a iubit Dumnezeiasca Liturghie pe care o săvârșea cu multă evlavie și dragoste.
Călăuzea pe toți creștinii cu multă dragoste, îndemnându-i să fie iubitori de cele sfinte și transmitea prin fiecare gest sau cuvânt evlavie și seriozitate, ce îl caracterizau în misiunea sa preoțească.
Cu toate că era tânăr ca vârstă (a trecut la cele veșnice la doar 45 de ani), cei care l-au cunoscut îl percepeau ca pe un adevărat părinte și îndrumător duhovnicesc.
La 12 ani de la plecarea sa în veșnicie un număr mare de credincioși, familia trupească și duhovnicească a părintelui, i-a săvârșit pomenirea cu multă recunoștință pentru tot ceea ce dânsul a însemnat în viața fiecăruia dintre noi.
Parohia Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Cremona, Italia a finalizat proiectul Restaurarea patrimoniului național prin fidelitate față de tradiții și credință, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
În cadrul acestui proiect, a fost restructurat acoperișul și a fost montată o popă de încălzire/răcire ce va ajuta la folosirea bisericii în condiții optime și cu o eficiența energetică redusă.
Finalizarea reabilitării acoperișului: toate lucrările de consolidare și înlocuire a acoperișului au fost încheiate cu succes, iar structura este acum sigură și durabilă.
Montarea echipamentelor de climă cu pompe de căldură: aceste echipamente au fost instalate complet, fiind testate și puse în funcțiune, asigurând un sistem eficient de încălzire și răcire.
Recepția lucrărilor s-a încheiat cu verificările și inspecțiile tehnice, fiind obținute toate avizele.
În parohia “Zămislirea Maicii Domnului” din Roma s-a desfășurat un curs de acordare a primului ajutor, Corso BLSA e P-BLSD.
Cursul, organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, a fost susținut în baza protocolului de colaborare al Episcopiei noastre cu Asociația pentru donare de sânge “La Rete per Tutti”. Participanții la acest curs au fost, în majoritate, tineri de la parohia gazdă, parohia Torre Angela / Roma, parohia Lucio Sesto / Roma și parohia Tivoli. Cursanții au învățat cum se acordă primul ajutor în caz de stop cardiac, cum să facă o reanimare cardio-pulmonară pentru adulți și pentru copii, cum să folosească defibrilatorul semi-automat, ș.a.. Pe lângă competențele dobândite, fiecare dintre ei vor primi materiale didactice în domeniu, precum și un Atestat (Certificate di operatore laico BLSD), înscris în registrul ARES 118 Lazio (Azienda Regionale Emergenza Sanitaria).
Este îmbucurător interesul tinerilor de a se pregăti pentru a fi de folos altora, chiar pentru a salva viața cuiva la nevoie.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, sâmbătă 18 octombrie 2025, Parohia "Sfântul Apostol și Evanghelist Luca" din orașul Bologna și-a sărbătorit ocrotitorul.
Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de un impresionant sobor de preoți și diacon din Protopopiatul Emilia Romagna 1, reuniți în jurul părintelui Trandafir Vid, protopop și paroh la Bologna Vest. Invitatul special al acestei sărbători a fost părintele Profesor Ioan Chirilă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă al Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca care a rostit un frumos și bogat cuvânt de învățătură!
Joi, 16 octombrie 2025, Parohia Ortodoxă Română „Învierea Domnului” din Massa, Protopopiatul Toscana 2, a trăit un moment de aleasă bucurie și mare binecuvântare, prilejuit de oficierea unei Sfinte Liturghii Arhierești în sobor de preoți, săvârșită de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Evenimentul a fost marcat de o dublă sărbătoare: împlinirea a 25 de ani de căsătorie (Nunta de Argint) a Părintelui paroh Dragoș Pavel și a doamnei preotese Loredana Pavel, binecuvântați de Dumnezeu cu patru copii, și totodată, o ocazie de recunoștință și binecuvântare în jurul altarului, pentru toate binefacerile revărsate asupra familiei preotului și a întregii comunități parohiale.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Siluan a adresat un cuvânt de învățătură plin de profunzime duhovnicească, subliniind valoarea familiei creștine ca „mică biserică”, loc al jertfei, al iubirii și al binecuvântării.
În urmă cu 9 ani la cinstirea Cuvioasei Parascheva am săvârșit prima Sfânta Liturghie în locul care urma să devină pentru noi toți ACASĂ.
Au fost ani grei, cu multă muncă și trudă din partea persoanelor binevoitoare dar am reușit să ne construim locul nostru în care ne simțim sub ocrotirea Domnului cu persoane dragi!
Domnul să ne călăuzească și să ne dăruiască sănătate și pace să mergem pe calea mântuirii!
A început seria de evenimente organizate în jurul sărbătorii Sfântului Cuvios Ilarion cel Mare, care este ocrotitorul parohiei ortodoxe române din Venaria Reale și care se prăznuiește în data de 21 octombrie.
Astfel, cu Binecuvântarea Preasfințitului Părintelui nostru Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Parohia Ortodoxă Română “Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare” din Venaria Reale a fost gazda autorităților locale ale orașelor înfrățite Venaria Reale și Sinaia, autorități conduse de domnul primar Fabio Giulivi și de domnul primar Vasile Gheorghe.
Parte a proiectului “Castles” organizat între cele două orașe înfrățite, 11 elevi au Școlii Gimnaziale “ George Enescu” din Sinaia au locuit în familiile a 11 elevi de gimnaziu italieni din Venaria Reale, împărtășindu-și momente de experiență unice, bucurie și de multă diversitate într-ale culturii proprii.
Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
În perioada 1 martie – 31 decembrie 2025, Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” implementează proiectul „Restructurarea noului Centru comunitar și școală românească la Tivoli”, proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Lucrările de amenajare la Centrul comunitar și școala parohială din Tivoli sunt esențiale pentru a răspunde nevoilor multiple ale comunității locale românești, oferind un spațiu vital pentru desfășurarea slujbelor religioase, a activităților educative, culturale și recreative.
Marți, 14 septembrie 2025, la parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Torino 1, cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de nouă preoți, avându-l ca Protos pe Părintele Arhimandrit Maxim Drăguț. La slujbă au participat domnul Cosmin Dumitrescu Consul General al României la Torino, alături de soția sa, doamna Mirela Dumitrescu, precum și domnul Paolo Chiavarino, în calitate de reprezentant al Primăriei, în funcția de Assesore.
Cinstirea Sfintei Ocrotitoare a început Duminică, 12 octombrie 2025, într-un cadru festiv și de comuniune, pentru a permite participarea credincioșilor care, în timpul săptămânii, se află la locul de muncă.
Activitățile dedicate sărbătorii au debutat sâmbătă 11 octombrie, când tinerii și copiii de la Școala de Cateheză au participat la un atelier culinar, pregătind prăjituri pe care le-au oferit ulterior enoriașilor prezenți la slujba de duminică. De asemenea, copiii și adolescenții au realizat panouri tematice ilustrând viața Sfintei Parascheva, completate de desene dedicate acesteia, expuse cu emoție și entuziasm în curtea bisericii.