Selectați limba dvs

Caută

Sărbătoarea hramului, Taina Sfântului Maslu și concert de colinde la Parohia Sfânta Cecilia din Ardea

 

Pentru enoriașii comunității ortodoxe românești din Ardea, ziua de duminică, 27 noiembrie, a fost o zi de aleasă sărbătoare, a cinstirii ocrotitoarei lor, Sfânta Muceniță Cecilia (22 noiembrie).

Încă de dimineață, programul hramului a început prin săvârșirea Sfintei Liturghii și apoi, după amiază, a continuat cu slujba Tainei Sfântului Maslu și cu un concert de colinde al Coralei Sf. Roman Melodul al Episcopiei noastre, din care fac parte preoți și psalți ai Parohiilor din regiunea Lazio, sub bagheta Părintelui Gavril Popa, Parohul Parohiei Sfânta Cecilia din Ardea, concert susținut în biserica Parohiei Catolice.

La slujba Sfântului Maslu au luat parte Părintele Protopop Răzvan Săvescu (Parohia Genzano) care a rostit și un cuvânt de învățătură, Părintele Cristian Olteanu (Parohia Fiumicino), Părintele Gabriel Apopei (Parohia Rocca di Papa), Părintele Marius Dumbravă (Parohia Ciampino), Părintele Benedict Firulescu (Parohia Lunghezza), Părintele Daniel Surubaru (Parohia Pavona), Părintele Horia Grădinaru (Centrul Eparhial) și Părintele Diacon Gheorghe Zavate (Paraclisul Episcopal Roma Torrespacata).

După concert, toți cei prezenți, preoți și enoriași, au gustat din bucatele pregătite cu dăruire de Consiliul și Comitetul Parohial, dând slavă lui Dumnezeu pentru frumoasa zi.

 

 

Mai multe fotografii găsiți aici