Sărbătoarea hramului în Parohia Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcii din Anzio - Lavinio
Ziua de duminică, 20 noiembrie, a reprezentat pentru enoriașii Parohiei din Anzio - Lavinio un prilej de bucurie duhovnicească prin sărbătorirea ocrotitorului lor spiritual, pe Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcii.
Astfel, programul liturgic s-a desfășurat in două etape: în prima parte a zilei Duminicii a 26-a după Rusalii s-a săvârșit Sfânta Liturghie, urmată de agapa creștinească de hram, iar seara, de la orele 20.00, s-a săvârșit slujba Privegherii (Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie) pentru sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică, la care s-a adăugat anticipat slujba Sfântului Antonie.
Au participat la slujbă, alături de Părintele Paroh Marian Jianu, Părintele Protopop Răzvan Săvescu (Parohia Genzano), Părintele Daniel Bageac - Secretar Eparhial (Parohia Nettuno), Părintele Lucian Barzu (Parohia Ladispoli) și Părintele Gabriel Apopei (Parohia Rocca di Papa).
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!








