Selectați limba dvs

Caută

Hram Crotone 2017

Cu ajutorul lui Dumnezeu, ziua de 7 mai a fost o zi de o importanță deosebită pentru credincioșii din parohia Crotone cu ocazia sărbătoririi hramului Sfântul Mucenic Acachie unde s-a săvârșit Sfânta Liturghie, la care au luat parte Pr. Costica Prisicariu din parohia Regio Calabria și Pr. Constantin Ghimişi din parohia Lamezia Terme.

Dat fiind faptul că invitația la hram le-a fost adresata totodată și credincioșilor din parohiile dânșilor, ei ne-au răspuns pozitiv la invitație, bucurându-ne de un număr mare de credincioși. Le mulțumim pentru aceasta experiență deosebita, nădăjduind că se va repeta.

După încheierea Sfintei Liturghii și săvârșirea slujbei pentru cei adormiți, toți credincioșii au luat parte la o agapă frățească organizata cu mare drag de membrii parohiei.

Slavă lui Dumnezeu și a Sfântului Mucenic Acachie pentru binecuvântările primite în aceasta zi!