Selectați limba dvs

Caută

Bucurie duhovnicească la sărbătorirea hramului Sfântului Mucenic Dasie în parohia ortodoxă română din Ancona

 

 Cu voia Lui Dumnezeu si binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, sărbătoarea hramul „Sfântului Mucenic Dasie de la Durostorum” a fost marcată de prezența Preacuviosul Părinte Arhimandrit Atanasie, Vicar Eparhial, care a oficiat Sfânta Liturghie, a sfințit Iconostasul, icoanele si celelalte obiecte cu care a fost înfrumusețată biserica.

Ne-am bucurat si de vizita Eminentei Sale Cardinalul Edoardo Menichelli, Arhiepiscopul de Ancona și Osimo, care ne-a vorbit despre relația de stimă reciprocă, respect, ospitalitate și de credința creștină care ne unește. Părintele Ionel a dăruit Eminentei Sale o icoană cu Maica Domnului.

 Mulțumim lui Dumnezeu pentru ziua de astăzi, pentru frumusețea creației acestei lumi, pentru toate darurile, pentru privilegiul de a trăi, de a simți, a gândi si de a acționa liberi pe cărarea acestei vieți. Ne bucurăm si de prezenta binefăcătoare a sfinților care se roagă neîncetat pentru noi si cărora le aducem cinstea cuvenită, pentru că sunt modele de credință arzătoare si împlinitori a poruncilor dumnezeiești.

 Pe lângă moaștele sfântului mucenic Dasie, ocrotitorul parohiei noastre, ne-am închinat în fata raclei cu cele 33 de moaște ale sfinților Cuvioși de la Lavra Peșterilor din Kiev, aduse datorită bunăvoinței părintelui Oleg de la Macerata, si la icoana cu o bucățică din moaștele cuviosului Ignatie, arhimandritul Lavrei Pecerska.

Preotul Ionel Barbărasă, din partea comunității ortodoxe din Ancona, a dăruit Preacuviosul Părinte Arhimandrit Atanasie o icoană cu sfântul Atanasie, iar pentru Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, o Evanghelie. Din partea episcopului Siluan, părintele Ionel a primit icoana cu domnul Iisus Hristos si cei 12 Apostoli si o diplomă pentru cei 25 de ani de activitate preoțească.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, credincioșii parohiei au participat la agapa frățească pregătită de gospodinele parohiei, iar cei care au avut plăcerea au mers la restaurant împreună cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit Atanasie si cu familiile preoților din protopopiatul Umbria-Marche.

Mulţumim Mântuitorului Iisus Hristos pentru Întruparea, Răstignirea, Moartea şi Învierea Sa prin care a spălat păcatele noastre și a întemeiat Biserica, izvorul mântuirii noastre.

Toată recunoștința pentru preoții si mai marii bisericii care, prin Duhul Sfânt, ne arată calea Împărăției cerești si ne deschid mintea pentru a dobândi adevărata cunoaștere cultivată prin spiritualitatea ortodoxă.

 

„Cât aveți Lumină, credeți in Lumină, ca să fiți fii ai Luminii.” (Ioan 12:36)

Slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile și bucuriile!

Consilier de imagine - Elena Veghes

 

 

Mai multe fotografii găsiți aici