Al nouălea hram al Paraclisului Sf. Mc. Filofteia și inaugurarea sediului celor două asociații de la Biserica Sf. Cruce, Torino 2

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, sâmbătă 7 Decembrie 2019, la Parohia Înălțarea Sfintei Cruci, Torino 2, s-a prăznuit cel de-al nouălea hram al Paraclisului Sf. Mucenițe Filofteia.
În cuvântul de învățătură, părintele Vasile Istina, a vorbit credincioșilor despre viața mucenicească a Sfintei Filofteia și despre iubirea ei față de aproapele. "Sfânta Filofteia a fost o fecioară înțeleaptă, fragedă ca vârstă, care prin viețuirea sa, împletind fecioria cu milostenia, a știut să-și umple candela sufletului cu uleiul faptelor bune, astfel împlinind cuvântul evangheliei."
La sfârșitul slujbei, credincioșii au primit binecuvântarea Sfintei, prin închinarea la racla cu veșmântul acesteia, primit în parohia noastră în anul 2008, de la Curtea de Argeş de la Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.
În partea a doua a zilei, s-a inaugurat o parte din sediul celor două Asociații, Centrul de Ascultare sub ocrotirea Sfântului Arhid. Laurențiu și Centrul de Ajutorare a Vieții (CAV) care de 11 ani de la înființare, se află sub ocrotirea Sf. Mucenițe Filofteia.
După slujba de binecuvântare, părintele paroh Lucian Roșu, a vorbit despre Sf. Filofteia, cea care ocrotește mamele și copiii din acest Centru de Ajutorare a Vieții.
Sf. Filofteia, spunea părintele Lucian, "a trăit ca o fecioară și a murit ca muceniță, ea, fără să știe, instinctiv sau cu descoperire mare de la Dumnezeu, avea grijă de cei săraci." Sfânta "nu ajută doar trupește pe cei săraci, ci și sufletește, mijlocind la Dumnezeu pentru noi toți. Nu își astupă urechile, ci ascultă pe fiecare."
Îndemnul părintelui a fost să ne punem nădejdea în această Sfântă Muceniță și să fim atenți căci, "uităm să zâmbim, uităm să iubim pe cel care vine să ne ceară ceva... facem un pic, apoi o mai lăsăm deoparte... uităm să fim constanți."
Să nu uitați că "sfinții ne aud, ne simt, ne înțeleg și de fiecare dată când stai lângă un sfânt, câștigi timp."
Slavă lui Dumnezeu pentru toate lucrările Lui!







