PELERINAJ LA SFÂNTUL NICOLAE Din rânduiala lui Dumnezeu şi cu bunăvoința Sfântului Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, în ziua de Vineri 8.12.2017 o parte din credincioşii parohiei ,,Sf. M. Mc. Anastasia Romana" - Prato au mers pentru rugăciune, bucurie şi alinare la moaştele Sfântului Ierarh Nicolae ce sunt păstrate în cripta catedralei ,,Domo di San Nicola" de la Bari. Cei 80 de pelerini au avut de străbătut un drum lung şi obositor, astfel că, pentru a parcurge cei aproximativ 700 de kilometri de distanţă, s-a p...
Hramul parohiei Zămislrea Maicii Domnului din Roma Sunt unsprezece ani de când Preasfințitul Printe Episcop Siluan ne-a încredințat pe noi, parohia Roma 9, La Rustica, purtării de grijă a Maicii Domnului, binecuvântându-ne să cinstim Zămislirea Maicii Domnului de către Sf. Ana, 9 decembrie, ca sărbătoare de hram. Sărbătoare care ne ajută să înțelegem mai mult taina zămislirii ca rod al rugăciunii, taina încrederii în Dumnezeu și a promisiunii împlinite. Și anul acesta, în duh de liniste și aleasă simțir...
Hram la Lamezia Terme Duminică, 03 decembrie 2017, parohia din Lamezia Terme și-a sărbătorit hramul. Invitatul special a fost Preacuviosul Părinte Atanasie, Vicar Eparhial.
Sfântul Maslu Parohia Tortona Vineri 8 decembrie am avut bucuria să săvârșim Taina Sfântului Maslu cu preoții din protopopiatul Piemonte II împreună cu părintele protopop Cătălin Zaharia, la Parohia Tortona. Cuvântul de învățătură a fost ținut de părintele inspector Ciprian Ghizila după care a urmat agapă pregătită de gospodinele parohiei. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate !
Parohia Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie din Palermo în vizita duhovniceasca la Manastirea din Bivongi Parohia Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie din palermo în vizita duhovniceasca la Manastirea din Bivongi - Fotografii
Hramul paraclisului Parohiei „Sfânta Cruce” – Torino II Sfânta Muceniţă Filoteia de la Curtea de Argeş, unul dintre cei trei ocrotitori ai paraclisului Parohiei „Sfânta Cruce” – Torino II şi sprijinitoarea Centrului de Ajutor dedicat Vieţii (CAV) „Sfânta Filoteia”, a fost prăznuită începând de miercuri seara, când a fost săvârşită Vecernia Mare cu Litie. În ziua praznicului, pe 7 decembrie, 2017 Utrenia şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de părintel...
Sfântul Maslu la Cosenza Fotografii de la Sfântul Maslu de la parohia Sf. Prooroc Daniil și Sfinții trei tineri din Cosenza
Taina Sfântului Maslu la Filia Vasto Cu ajutorul bunului Dumnezeu, joi, 7 decembrie, la pomenirea Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș s-a savârșit la filia Vasto a parohiei din Termoli Taina Sfantului Maslu. Sub ocrotirea Sfântului Ioanichie cel nou de la Muscel, ocrotitorul credincioșilor ortodocși romani din Vasto, alături de părintele paroh Petru Bogdan Voicu au slujit Parintele Protopop Alin Iarca de la parohia Pescara si părintele Marian Micu de la parohia Cerignola, împreuna cu diaconul Constantin Alin Bolohan de la parohia Lan...
1 Decembrie în Parohia „Sfântul Prooroc Moise” Asolo Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, al treilea an cosecutiv, în ziua de 07 decembrie, copiii parohiei „Sfântul Prooroc Moise” din Asolo, deschid concertul organizat de Excelența Sa Consulul Onorific al României în Asolo, Mario Moretti Polegato cu ocazia Zilei Naționale a României. La serbare au fost prezenți și Consulul General de la Trieste, Excelența Sa Cosmin Victor Lotreanu, primarul comunei de Asolo, Mauro Migliorini și viceprima...
Taina Sfântului Maslu-Parohia Verbania-7 decembrie 2017 Fotografii de la Taina Sfântului Maslu-Parohia Verbania-7 decembrie 2017
Activități în parohiile EORI în perioada 04-10 decembrie 2017 PROTOPOPIATUL LAZIO II 1. Parohia „Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeş” – Riano și-a cinstit joi, 7 decembrie, hramul. Spre seară, clericii din protopopiat au participat la Ședința preoțească pe luna decembrie, după care împreună cu pr. arhim. Atanasie Rusnac, vicar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, au oficiat Taina Sfântului Maslu. PROTOPOPIATUL LOMBARDIA II 2. Parohia „Sfântul Ier...
“Sfinte Ierarhe Nicolae și Sfântă Muceniţă Filofteia rugați-vă pentru noi” Întru atmosfera de mare sărbătoare Parohia Canicatti din Protopopiatul Misionar Sicilia a trăit două zile de mare bucurie duhovnicească. Zilele de 6 și 7 Decembrie însemnează în fiecare an îmbrăcarea veşmântului sărbătoresc al hramului. Anul acesta, sărbătoarea a debutat cu slujirea Vecerniei în ajunul zilei Sfântului Nicolae, urmată a doua zi de Utrenie și Liturghie. La Vecernia Sfintei Mucenițe Filofteia, peste treizeci d...