Adunare protopopială a preoților din zona B a Protopopiatului Lazio III Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pe data de 15 octombrie 2018 a avut loc, la parohia „Sf. Policarp al Smirnei” – Cisterna di Latina, întâlnirea protopopială lunară a clericilor din zona B (de munte) a Protopopiatului Lazio III. Ședința administrativă a fost precedată de săvârșirea slujbei de Te Deum pentru Făuritorii Marii Uniri, în mijlocul comunității din Cisterna di...
Examen de capacitate preoțească în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei - sesiunea octombrie 2018 - Fiii duhovnicești ai Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, au susținut marți, 16 octombrie 2018, examenul de capacitate preoțească. Acesta a avut loc la Roma, la Centrul Eparhial, unde cei șapte candidați au susținut o probă scrisă și una orală. La ambele probe, aceștia au fost examinați din toate disciplinele teologice...
Prima Liturghie în noul locaș, Brescia I Duminică, 14 octombrie 2018, cu ajutorul necontenit a Bunului Dumnezeu, credincioșii Parohiei Ortodoxe Romane "Sfinții Constantin si Elena" din Brescia I, au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în noul locaș din Brescia-San Polino, via Lucio Fiorentini.
Ziua Portului Popular Românesc - Parohia Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Cagliari Fotografii - Ziua Portului Popular Românesc - Parohia Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Cagliari
Scoala de sâmbata - Parohia Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Cagliari Fotografii - Scoala de sâmbata - Parohia Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Cagliari
Cuvioasa Parascheva de la Iași | Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Sf. Arhidiacon Laurențiu” din Pavona Cu ajutorul Domnului și cu Binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în Duminica a 21-a după Rusalii, 14 octombrie 2018, la sărbătoarea Cuvioasei Parascheva de la Iași, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie &...
Activități în parohiile EORI în perioada 08 - 14 octombrie 2018 PROTOPOPIATUL PIEMONTE I 1. Parohia “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Torino și-a cinstit duminică, 14 octombrie, ocrotitoarea. PROTOPOPIATUL TOSCANA I 2. Parohia “Sfânta Mucenita Anisia” - Empoli a găzduit joi, 11 octombrie, conferința: “Credința creștină în lumea contemporană. Moduri de mărturisire și modele de mărturisitori”. Aceasta a fost susținută de către Pr. Viorel Matei, de la Parohia “Sf&a...
"Sărbătoarea Portului Tradițional" în parohia "Nașterea Maicii Domnului" din San Damiano d'Asti Fotografii - "Sărbătoarea Portului Tradițional" în parohia "Nașterea Maicii Domnului" din San Damiano d'Asti
Prăznuirea Sfintei Preacuvioase Parascheva de la Iași în parohia Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah din Lanciano. Cu ajutorul bunului Dumnezeu, am sărbătorit pe Sfânta Preacuvioasă Parascheva de la Iași săvârșind Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica din Lanciano, iar după amiază Acatistul Preacuvioasei, la biserica din Campobasso. Dăm slavă bunului Dumnezeu pentru toate... Preot Constantin Bolohan, Lanciano
Prima vizită a Președintelui României, Excelența Sa Domnul Klaus Werner Iohannis, la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în cadrul primei vizite de stat în Republica Italiană În perioada 14-17 octombrie 2018, Președintele României, Excelența Sa Domnul Klaus Werner Iohannis, efectuează o vizită de stat în Republica Italiană. Vizita Domniei Sale are loc în cadrul Centenarului Marii Uniri și al aniversării a 10 ani de Parteneriat Strategic Consolidat între România și Republica It...
Adunarea preoților din protopopiatul Piemonte II Sud În data de 14/19/2018 a avut loc la parohia Alba ședința semestrială a Protoieriei Piemonte II Sud. În cadrul acesteia s-au dezbătut probleme pastorale, misionare și administrative, precum și ultimele îndrumări primite de la Centrul Eparhial.
Hramul parohiei "Sfânta Parascheva" de la Torino I Fotografii - Hramul parohiei "Sfânta Parascheva" de la Torino I