Taina Sfântului Maslu in parohia Ortodoxă Română Sfinții Ermil și Stratonic din orașul Marino Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, duminică, 9 decembrie 2018, în parohia "Sfinții Mucenici ERMIL și STRATONIC" din orașul Marino, s-a săvârșit, pentru prima dată, Taina Sfântului Maslu în sobor de șase preoți, alături de credincioși din orașul Marino, dar și din împrejurimi. Au participat, pe lângă preotul paroh Ioan Coforea, părintele Răzvan Săvescu de la Centrul Eparhial de la Roma, părintele Vasile Radu de la p...
Concert de colinde la Trieste Mulțumim Domnului Dumnezeului nostru pentru tot ajutorul pe care l-a dăruit nouă în această Duminică a Vindecării Femeii Gârbove, când împreună cu zece din Parohiile Protopopiatului nostru și Corurile lor, I-am cântat Domnului, L-am lăudat și L-am mărit, pe Hristos Domnul, care a venit astfel să se nască în Betleemul sufletelor noastre! Ca în fiecare an, acest Concert, dorește să ne deschidă sufletele și să ne încălzească inimile în întâmpi...
FESTIVAL DE COLINDE LA VIENA În zilele de 9 și 10 decembrie 2018, a avut loc a treia ediție a Festivalului de colinde, promovat de Mitropoliile noastre din Europa, de data aceasta, organizat de Parohiile din Viena, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim. Prima ediție s-a desfășurat la Paris, în anul 2016 iar a doua ediție, anul trecut, la Torino. Au fost prezente șapte coruri: două din Franța (Corul Catedralei din Paris și al Parohiei din Strasbourg), două din Germania (Corurile Parohiilor din Nürnberg și S...
Conferințe - Mestrino Padova-Vest Cu binecuvântarea Preasfințitului Părintele nostru, Episcopul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în parohia ,,Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici" din Mestrino Padova Vest s-au susținut doua conferințe de către Pr. Conf. Dr. Jan Nicolae, profesor de Omiletică-Catehetică la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Prima conferință pentru laici cu tema ,,Nașterea lui Dumnezeu înnoiește firile, o teologie patristică a Crăciunului" a fost susținută...
Sfântul Nicolae a venit duminică 09 decembrie, la Catania în Sicilia! Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Ca în fiecare an, părintele Mihai Gabriel Ichim, păstorul credincioșilor din parohia ”Sfânta Muceniță Agata”, l-a adus pe Sfântul Nicolae în mijlocul enoriașilor. Dacă în alți ani la sărbătoarea închinată lui Sân Nicoară, elevii de la școala parohială au recitat poezii, au interpretat roluri în sceneta ”Sfântul Nico...
Comunitatea românească din Lamezia Terme a sărbătorit Hramul de iarnă - Sfântul ierarh Nicolae Îmbrăcați în straie populare, cu toții cu mic cu mare credincioşi din toată Calabria, (Cosenza, Rende, Catanzaro, Reggio Calabria, Vibo Valentia), au participat la Sfânta Liturghie, împreună cu oaspeți de vază - o delegație de la Consulatul General al României la Bari, în frunte cu Doamna Consul General Lucreția Tănase . La finalul slujbei Doamna Consul a adresat un salut călduros întregii Comunități și &ic...
Bucurii duhovniceşti Mare a fost bucuria creştinilor din parohia noastră, când prin orânduirea Bunului Dumnezeu, am primit spre închinare şi păstrare a câtorva Sfinte Moaşte a diferitor Sfinţi. Citește mai departe >>>
Momente aniversare la Sanremo Începutul lunii decembrie în Parohia San Remo reunește întreaga comunitate la un șir de festivități cu caracter aniversar. Astfel cu ocazia zilei Naționale a României a avut loc la Biserica parohială un Concert de colinde susținut de Corul Parohiei bucurându-se şi participarea extraordinarã a corului madrigal" Fuori Tempo" care a interpretat piese în limba italiană din perioada anilor 1500-1600 La acest eveniment a fost prezent episcopul romano catolic Mons. Antonio Suetta înso...
Parohia Ortodoxă Română ”Sfântul Ioan Damaschin” Città di Castello În cadrul Anului Omagial al unității de credință și de neam, a Anului comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918 și cu ocazia hramului, Parohia ”Sfântul Ioan Damaschin” a organizat, cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Siluan, un eveniment prin care am mulțumit lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care poporul român le-a primit pe parcursul celor 100 de ani de la Marea Unire și care a avut ca scop cunoașterea cultur...
Ediția a treia a Festivalului de Colinde COLINDUL SFÂNT ȘI BUN din protopopiatul Toscana 2 - VIAREGGIO 2018 Duminică 9 decembrie a avut loc la Parohia Ortodoxă Română Sfântul Proroc Isaia din Viareggio a treia ediția a Festivalui de colinde COLINDUL SFÂNT ȘI BUN, din cadrul protopopiatului Toscana 2. Ne-au încântat auzul și vederea grupuri de colindători din parohiile: Siena, Pisa, Grosseto, Lucca, Massa, Livorno, Carrara și Viareggio. Grupul coral al preoților din protopopiat au colindat la rândul lor pe cei prezenți, iar toat...
Serbarea copiilor şi Concert de colinde în Parohia „Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia”- Collegno Duminică, 9 decembrie 2018, după Sfânta Liturghie , a avut loc în Parohia „Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia”, din Collegno, serbarea copiilor şi concertul de colinde susţinut de cele două coruri , coordonate de părintele Iustin – Iulian Androne: Grupul psaltic Dynamis şi Corala polifonică mixtă Anghelos. Ca nişte mici ucenici ai Pruncului Sfânt, copiii de la catehism au cântat, cu duioşie &ici...
Sărbătoare Nepsis la Prima Porta Ca ecou al frumuseții şi al profunzimii de suflet şi simţire română care au strălucit la Festivalul Nepsis organizat de Episcopia Ortodoxă Română la Roma în data de 8 decembrie 2018, şi la Parohia ortodoxă Roma VII-Prima Porta tinerii şi copii fraţiei Nepsis au prezentat un program artistic dedicat împlinirii a 10 ani de când această frăție a tinerilor îşi desfășoară activitatea şi în parohia noastră. Au participat peste 45 de copii şi tineri care au declamat î...