Atelierul - Cultivarea atenției, dedicat tinerilor – Roma II Sâmbătă, 9 noiembrie la Parohia “Nașterea Maicii Domnului”, Roma II, s-a desfășurat Atelierul - Cultivarea atenției, dedicat tinerilor, organizat de către Nepsis Roma în colaborare cu Departamentul de Misiune, susținut de arhidiaconul Sorin Mihalache, lector la Facultatea de Teologie din Iași, cu studii în matematică și fizică și doctor în filosofie. La atelier au fost prezenți 24 de tineri din Roma și din zona Lazio, cu vârsta cuprinsă între 14 și 23...
PINO TORINESE – SĂPTĂMÂNA MISIUNII, ÎNCHEIERE Duminică 10 noiembrie 2019, în incheierea săptămînii misiunii in EORI, la Paraclisul Episcopal din Pino Torinese, PC Pr Dr Liviu Barbu (Norwich- Anglia) a împreună slujit Dumnezeiasca Liturghie cu PC Pr Sorin Petre iar la final a vorbit credincioşilor prezenţi încheind astfel şirul conferinţelor susţinute în Piemonte. Dorind a se repeta aceste frumoase experienţe duhovniceşti, mulţumim tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment.
,,Oaspeți cerești"- la școala parohială din Catania ,,Îngerule cel sfânt al lui Hristos, către tine cad și mă rog, păzitorul meu cel sfânt, care ești dat mie de la Sfântul Botez, spre păzirea sufletului și a păcătosului meu trup...." ,,Înger îngerașul meu Ce mi te a dat Dumnezeu.... În tot locul mă-nsotește și de rele mă ferește". Duminică 10 noiembrie, după sărbătoarea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, între praznicul sfântului Nectarie și cel al Sf&ac...
Încheierea Săptămânii Misiunii în Protopopiatele din Lazio și Campania Evenimentele care au marcat Săptămâna Misiunii în Protopopiatele din Lazio și Campania s-au încheiat Duminică, 10 noiembrie, cu o ultimă Conferință susținută de părintele arhidiacon Sorin Mihalache cu tema: „Viața interioară și bruiajele lumii de astăzi. O radiografie științifică și spirituală despre zgomotele vieții cotidiene.” Conferința a avut loc la Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Roma și a reunit preoți ...
Nou slujitor al Altarului lui Hristos hirotonit de PS Atanasie de Bogdania Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, duminică, 10 noiembrie 2019, a 25-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial, alături de un sobor de preoți și diaconi. În această Duminică, Preasfințitul Atanasie le-a vorbit credincioșilor despre înțelesul duhovnicesc al pildei Sam...
Săptămâna Misiuni în Protopopiatul Sicilia Cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în Protopopiatul Sicilia în perioada 04-08 noiembrie 2019 s-a desfășurat Săptămâna Misiunii. Protopopiatul nostru a avut bucuria de a-l găzdui pe părintele Vasile Pop, consilier eparhial al departamentului de misiune din Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei. Tema conferințelor susținute de părintele Vasile Pop s-a intitulat "Familia creștină - imperativ misionar al bisericii în societatea contemporană. Accente...
Parohia "Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic" din Marino Laziale a sărbătorit un an de la înfiinţare Parohia Ortodoxă română cu hramul "Sfinţii Ermil şi Stratonic" din oraşul Marino (protopopiatul Lazio 3), păstorită de părintele Ioan Coforea, a aniversat în data de 8 noiembrie 2019, 1 an de la înfiinţare. Evenimentul a fost marcat în preziua...
Activități în parohiile EORI în perioada 4 - 10 noiembrie 2019 PROTOPOPIATELE LAZIO I, II, III ȘI CAMPANIA 1. Parohiile: Civita Castellana, Roma Borghesiana, Roma Montesacro, Roma II, Roma III, Avellino și Salerno au găzduit seminarii și conferințe cu ocazia săptămânii dedicate misiunii în EORI. Invitatul prelegerilor a fost Arhid. Adrian – Sorin Mihalache. Temele întâlnirilor au fost: Viața în captivitatea ecranelor, Mamă, tată, eu cresc, voi ce faceți?, Ești ceea ce trăiești și Viața inter...
Taina Sfântului Maslu la parohia din Jesi, 08.11.2019 Fotografii - Taina Sfântului Maslu la parohia din Jesi, 08.11.2019
Săptămâna Misiunii în parohia Verona 1 În cadrul Săptămânii Misiunii în Episcopia Italiei, cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Atanasie de Bogdania, parohia “Sfântul Proroc Ilie și Sfântul Ierarh Zenon” din Verona a avut bucuria de a-l avea ca oaspete pe Părintele Arhimandrit Nicodim Petre, Consilierul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor și stareț al Mănăstirii Bucium. Duminică, după S...
Sfințirea lăcașului de cult de la Vincenza Duminică 10 noiembrie s-a săvârşit prima slujire de binecuvântare şi sfinţire a noului lăcaş al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” în oraşul Vicenza. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru această minunată lucrare şi nou început în viaţa parohiei noastre, mulţumind preoţilor prezenţi împreună cu părintele Protopop Gabor Gabriel, alături de oaspeţii catolici şi autorităţile locale.
Săptămâna de misiune în Protopopiatul Misionar Puglia-Basilicata 2019 Fotografii - Saptamâna de misiune în Protopopiatul Misionar Puglia-Basilicata 2019