Ședința Centrului de Studii Teologice Sfântul Dionisie Exiguul al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei Joi, 29 septembrie, în biserica Parohiei Sfintele Femei Mironosițe din Modena s-au întrunit în ședința ordinară membrii Centrului de Studii Teologice Sfântul Dionisie Exiguul. Discuțiile s-au axat pe analiza implicării tuturor membrilor Centrului în activitatea de formare permanentă a clerului Eparhiei, atât în cadrul Cursurilor on-line cât și în cadrul celei de a VI-a ediții a Universității de...
ADUNAREA PROTOPOPIATULUI LOMBARDIA 3 Joi, 29 septembrie, a avut loc întâlnirea preoților Protopopiatului Lombardia 3. Gazda adunării protopopiale a fost Parohia “Sfântul Apostol Toma “ din Bergamo păstorită de Părintele Gheorghe Veleșcu. Ca de obicei întâlnirea s-a desfășurat pe două coordonate, spirituală și administrativă, fiind condusă de Părintele Protopop Gabriel Pandrea. În prima parte a serii s-a oficiat Taina Sfântului Maslu în sobor pentru enoriașii Parohiei Bergamo, la sfârșitul acesteia lu&...
Întâlnire Protopopială și Conferință Preoțească în protopopiatul Lombardia I În seara zilei de marți, 27 septembrie 2022, a avut loc la parohia Stradella - Pavia, protopopiatul Lombardia I, Întâlnirea Protopopială și Conferința Preoțească din această lună. Părintele Dimitrie Botlung de la parohia Rozzano - Milano a ținut o conferință în care a vorbit celor prezenți despre puterea și frumusețea rugăciunii. După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu și după conferință, atât preoții, cât și cr...
Ajutoare umanitare de la Bolzano la Iași Parohia Ortodoxǎ Românǎ “ Izvorul Tǎmǎduirii “ din Bolzano, la solicitarea “ Asociaţiei pentru mame şi copii defavorizaţi “ din Iaşi, a reuşit sǎ organizeze o nouǎ acţiune caritativǎ. Ajutoarele trimise conţineau lapte praf pentru noi nǎscuţi, pampers şi ȋmbrǎcǎminte pentru copii, cantitatea depǎşind 150 kg. Asociaţia sprijinǎ tinerele mame care nu au posibilitǎţi materiale şi oferǎ soluţii practice femeilor ȋnsǎrcinate, aflate sub atenţia asistenţilor sociali,&nbs...
Întâlnirea preoților din Protopopiatul Misionar Campania Cu ajutorul Domnului, miercuri, 27 septembrie, a avut loc întâlnirea preoților din protopopiatul misionar Campania, gazdă fiind parohia „Sfântul Sfințit Mucenic Ianuarie, episcop de Benevento” din Avellino. Și această întâlnire a noastră s-a desfășurat ținând cont de tema duhovnicească a acestui an: isihasmul. Am încercat să stabilim motivele pentru care avem și astăzi nevoie (cu toții) de această practică duhovnicească, specifică &i...
Sfântu Maslu la Reggio Calabria Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, în seara zilei de 27 septembrie a avut loc Slujba Sfântului Maslu în Parohia "Sfântul Grigorie Decapolitul" din Reggio Calabria, cu participarea preoților din Protopopiatul Misionar Calabria. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Sfântul Efisie, Apostolul Sardegniei. Din mila lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Arhiereu Vicar Atanasie și ajutorul Părintelui Cristian Puricescu de la Parohia Sfântul Onufrie de la Vorona din Orașul Pisa, astăzi am primit o părticică din Sfintele Moaște ale Sfântului Efisie Apostolul Sardegniei, cel de-al doilea Ocrotitor al Parohiei din Orașul Olbia. Aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra Parohiei noastre. ...
Sărbătoarea praznicului Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, în Parohia Cagliari. Dăm slavă Bunului Dumnezeu, pentru bucuria împreunei slujiri, a Sfintei şi Dumnezeieştei Liturghii, la praznicul sărbătorii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. A consemnat, preoteasa Rodica Agape.
Apocalipsa – între descoperire și diversiune Serate duhovnicești în Parohia Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia – Collegno Cu ajutorul lui Dumnezeu , continuă în Parohia Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia șirul de serate duhovnicești cu care credincioșii acestei comunități au fost obișnuiți încă de anul trecut. Întâlnirile de anul acesta, care au loc în fiecare sâmbătă seara, sunt o încercare de a parcurge cartea Apocalipsei , o carte mult prea des interpretată, de unii oameni cu imagin...
Întâlnire cu domnul Secretar de Stat domnul Gheorghe Florin Cârciu În cursul zilei de marți, 27 septembrie 2022, Pc. Pr. Alin Iarca, Protopop al protopopiatului Abruzzo-Molise a fost primit de către domnul Secretar de stat Gheorghe Cârciu din cadrul Departamentului Românilor de Pretutindeni. Citește mai departe >>>
Biserica românească din Potenza-Picena va fi sfințită de ierarhii Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Sâmbătă, 1 octombrie 2022, în ziua cinstirii Acoperământului Maicii Domnului, Parohia Ortodoxă Română cu hramul „Sfântul Ierarh Chiril al Ierusalimului” din localitatea italiană Potenza-Picena, provincia Macerata, va îmbrăca haine de sărbătoare. Biserica parohiei va fi târnosită de cei doi ierarhi ai Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei: Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și Preasfințitul P...
Școala Duminicală - Verona 1 În Duminica a 18-a după Rusalii, la Școala Duminicală Verona 1, în cadrul cursurilor de cultură și civilizație românească a început ciclul de lecții despre cărțile de căpătâi ale literaturii române, ținute de doamnele profesoare Patricia Codrea și Elena Tărâță. Dată fiind apropiata prăznuire a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, s-a prezentat elevilor personalitatea “celui mai de seamă mitropolit al Țării Românești din toate timpurile” și rol...