Taina Sfântului Maslu la Cosenza Joi 17 noiembrie, în Biserica Parohiei ”Sfântul Prooroc Daniel și sfinții trei tineri” din Cosenza, a avut loc Taina Sfântului Maslu.Ne-am bucurat de împreuna slujire cu părintele Protopop Ivan Dobroțchi de la Parohia Crotone, care ne-a adus spre mângâiere și spre întărire în credință, o raclă cu părticele din Sfinte Moaște de la 8 sfinți și anume: Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Arhidiacon Ștefan, Sfântul Pantelimon, Sfântul Serafim de Sarov, Sf&...
Zidirea Bisericii din Monselice Continuă lucrările la înălțarea Bisericii din Parohia Monselice. Cei care doresc să sprijine lucrările o pot face, lăsăm aici coordonatele bancare. Beneficiario: Parrocchia Ortodossa Romena Santi Epiteto ed Astione martiri IBAN: IT58R0306909606100000171629
Conferința tematică semestrială cu protopopiatele din nordul Italiei. Joi, 17 noiembrie 2022, la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca” din Bologna a avut loc Conferința Semestrială de toamnă la care au participat preoții și diaconii din protopopiatele din zona de nord a Italiei. Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a deschis întâlnirea, care în cuvântul adresat participanților a vorbit despre învățătura celor trei mari sfinți isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Pai...
Hramul Parohiei “Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” – Cirie’ (2022) Credincioșii parohiei din Cirie’ au îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Matei, ocrotitorul parohiei. Programul liturgic a debutat cu oficierea Vecerniei mari, marți seara, după care miercuri s-a slujit Utrenia și Sfânta Liturghie. La acest eveniment din viața comunității s-au alăturat clerici din protopopiatele Piemonte 1 și 3. În cuvântul de î...
Hramul Parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din Salerno Preoții din Protopopiatul misionar Campania s-au întâlnit în rugăciune la Salerno. Credincioșii parohiei ortodoxe române din Salerno și-au serbat miercuri, 16 noiembrie, ocrotitorul, Sfântul Apostol și Evanghelist Matei. După săvârșirea Sfintei Liturghii s-a pornit în pelerinaj către Catedrala din Salerno, care adăpostește moaștele Sfântului Evanghelist Matei, unde ne-am unit sufletele și cugetele într-un nou moment de rug...
Centrul Eparhial de la Roma va beneficia de lucrări de amenajare susținute financiar de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni Cu ajutorul Domnului și prin contribuția directă și concretă a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Centrul Eparhial de la Roma, va beneficia de lucrări de amenajare la sala de întâlniri și de protocol a reședinței episcopale, prin achiziționarea unor noi ferestre panoramice. Centrul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, situat în partea de sud a Romei, consti...
Săptămâna Misiunii – Conferința PS Episcop Siluan: „La ce misiune ne trimite/cheamă Domnul astăzi?” În seara zilei de marți, 15 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a susținut, în regim on-line, conferința cu titlul „La ce misiune ne trimite/cheamă Domnul astăzi?”, ultima dintre cele prezentate în cadrul proiectului pastoral-misionar intitulat: Săptămânile Misiunii 2022 în Episcopia Ortodoxă Româ...
HRAMUL PAROHIEI DIN SAN DONA’ DI PIAVE - TRIVENETO 3 Cu ajutorul Lui Dumnezeu, cu binecuvântarea PS Părinte Siluan și cu purtarea de grijă a PS Părinte Vicar Atanasie de Bogdania, în parohia San Donà di Piave a fost prăznuit Sf. Ioan Cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, ocrotitorul acesteia. Sfântul a fost cinstit prin Slujba Vecerniei din ajunul sărbătorii, cu Dumnezeiasca Liturghie din ziua de prăznuire, la care au participat șapte preoți din protopopiatele Triveneto 3 și 1. Bucuria prăznuirii a continuat duminică cu Sf. Liturg...
Congresul Nepsis Italia va avea loc la începutul lunii decembrie Tinerii ortodocşi din Italia (Nepsis) se vor întâlni sâmbătă, 10 decembrie 2022 în localitatea Sampeyre, în apropierea orașului Cuneo. Congresul Nepsis ajunge anul acesta la cea de-a 14-a ediţie. Congresul se va desfăşura la Casa Diocesana Azione Cattolica di Alba (Località Forte di Becetto, nr. 1 – Sampeyre, 12020, CN). Cei doi ierarhi ai Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și Preasfin...
Hramul Parohiei Livorno Astăzi, 15 noiembrie 2022, Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț”, din localitatea Livorno, și-a prăznuit ocrotitorul. Slujba de prăznuire a Sfântului Paisie, a început încă de luni de la orele 22:00 cu slujba Privegherii care a constat în Vecernia cu Litie, Utrenia și Sfânta și dumnezeiasca Liturghie și s-a încheiat cu Taina Sfântului Maslu de Obște în sobor. În cuvântul de învățătură, Părintele Protoi...
Sfântul Maslu în Parohia "Sfânta Muceniță Agata" din Catania - la praznicul sfântului Grigorie Palama, în pragul Postului Nașterii Domnului "Binecuvântati părinți sfințiți și ne iertați pe noi păcătoșii!" "Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozeste și se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morții i-ai sculat și moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale și Învierii" Așa au c&...
Adunarea protopopială a preoților din Protopopiatul Lazio I Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, luni, 14 noiembrie 2022, a avut loc întâlnirea protopopială a preoților din Protopopiatul Lazio I, găzduită de către Preacucernicul Părinte Paroh Marius Dumbravă la parohia „Sfântul Sfințit Mucenic Ipolit al Romei” din Ciampino. Ședința protopopială a început printr-o rugăciune în bucuria întâmpinării perioadei duhovnicești a Nașterii Dom...