Parohia Înălțarea Sfintei Cruci din Roma - Ziua Mamei și Femeii creștine Ziua mamei și femeii creștine este sărbătorită în fiecare an de Buna Vestire, atunci când „Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face și Gavriil Harul Îl binevestește”, zi în care „este începutul mântuirii noastre și arătarea Tainei celei din veac”. De asemenea, în fiecare an Duminica Mironosițelor, a treia Duminică după Învierea Domnului, este dedicată sărbătoririi femeilor creștine, cele care dis-de-dimineață, în fiecare Duminică, precum femeile purtătoare de mir Îl cinstesc p...
Formare animatori de tabere în Protopopiatul Triveneto IV Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, duminică 17 martie 2024, Departamentul de Tineret a organizat prima întâlnire din anul acesta dedicată formării de voluntari și animatori pentru taberele și școlile de vară. Aceasta a avut loc în Parohia Camposampiero și a întrunit, pe lângă parohia gazdă, parohiile Mestrino și Rovigo din Protopopiatul Triveneto IV. La formare au participat 40 de persoane: tineri din Asociația Nepsis, preoți și preotese. Întâlnirea a fost coordonată de părintele Ionuț Das...
Protopopiatul Lazio III are un nou protopop În seara zilei de vineri, 15 martie 2024, la Parohia „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” din localitatea Aprilia, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a instalat pe noul protopop al Protoieriei Lazio III, în persoana părintelui Ștefan Nanu, preot paroh la parohia sus-amintită. Preasfințitul Siluan a adresat un cuvânt de felicitare noului protopop, îndemnându-i pe cei prezenți, preoți și credincioși, la rugăciune și la viețuire bineplăcută lui Dumnezeu. De asemenea, ...
Școala Duminicală - Verona 1 În Duminica Lăsatului sec de brânză, copiii Școlii Parohiale Verona 1 au participat la o lecție despre Postul Mare și despre Taina Spovedaniei. În cadrul lecției, doamna profesoară Patricia Codrea, plecând de la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, a vorbit copiilor despre răul pe care-l fac excesele de orice tip, despre importanța pocăinței, nejudecării aproapelui și despre pregătirea pentru Taina Spovedaniei. Exercițiul de comunicare în limba română scrisă și vorbită a constat în citirea și explicarea rugăciunilor dinaintea Spove...
Liturghie arhierească și Taina Botezului în Parohia Roma-Torre Angela Sâmbătă, 16 martie 2024 (Sâmbăta Sfinților Cuvioși), a fost zi de mare bucurie pentru enoriașii Parohiei „Sfântul Ierarh Grigorie cel Mare al Romei” din Roma-Torre Angela. Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei s-a aflat în mijlocul comunității încredințată, spre păstorire, Preacucernicului Părinte Consilier Gabriel Apopei. Cu această ocazie, chiriarhul, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie și a botezat pe pru...
Taina Sfântului Maslu și Adunare Protopopială Toscana I Vineri, 15 martie 2024, a avut loc la Parohia ”Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana” din Prato Taina Sfântului Maslu și a treia Adunare Protopopială a Protopopiatului Toscana I. Cu această ocazie, părintele paroh Mihai Anton a adresat câteva cuvinte legate de tema ”Hristos este cu omul în suferința bolii” spre ajutorul și mângâierea credincioșilor prezenți. De asemenea, părintele protopop Ioan Trandafir Bobîrnea a adresat un cuvânt de învățătură și a condus lucrările ședinței protopopiale....
Taina sfântului Maslu și întrunire protopopială la Stradella – PV Joi, 14 martie, la parohia din Stradella – PV, după întrunirea protopopială și discuțiile legate de misiunea în teritoriu, spre bucuria preotului paroh, a numeroșilor credincioși dar şi a părinților din protopopiatul Lombardia I, de la ora 18.30 s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu, urmată de o agapă frățească”. Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate.
Adunarea Protopopială -Triveneto 2 Miercuri, 13 martie 2024, în parohia “Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Verona a avut loc Adunarea Protopopială a preoților din Protopopiatul Triveneto 2. Ședința a fost condusă de către părintele Protopop Gabor Codrea. În cadrul adunării s-au discutat probleme administrative, de organizare a etapei protopopiale a “Festivalului bucuriei” și a Taberelor și Școlilor de vară. La sfârșit, părintele Mihail Ursachi a ținut conferința: “Lucrarea pastorală a bisericii...
Întâlnire Protopopiatul Campania Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în zilele de 11-12 martie 2024, Preacucernicul Părinte Gheorghe Militaru, vicarul eparhial al EORI a participat la întrunirile preoților din Protopopiatul Campania. După ce a vizitat fiecare parohie în parte, în ziua de 12 martie a avut loc Adunarea de Protopopiat a preoților din Regiunea Campania, la biserica ortodoxă română, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, din Napoli. Dup...
Slujire în sobor și adunarea protopopială a preoților din Protopopiatul Lazio I Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, marți, 12 martie 2024, cu ocazia sărbătoririi Sfântului Ierarh Grigorie cel Mare al Romei, la parohia din Roma, cartierul Torre Angela, cea care-l are ca ocrotitor, s-a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie sub protia Preacucernicului Părinte Paroh Gabriel Apopei înconjurat de un sobor frumos de preoți și diaconi. Astfel, în bucuria sărbătoririi hramului p...
Continuă lucrările pe șantierul Parohiei Padova Nord Limena Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, continuă lucrările de construcție a bisericii Parohiei Sfântul Evanghelist Luca din localitatea Limena, Protopopiatul Triveneto IV, provincia Padova. Lucrările se concentrează pe finisajele și elementele ornamentale ale acoperișului. Mulțumim tuturor ostenitorilor! Celor care doresc să sprijine financiar construcția noii biserici le stă la dispoziție contul bancar al Parohiei: Parrocchia Ortodossa Romena San Luca Evangelista Padova Nord Limena Banca Prossima (G...
Întâlnirea preoților și Conferință Preoțească în cadrul Protopopiatului Toscana II Preoții din Protopopiatul Ortodox Român Toscana II, au participat marți, 12 martie 2024, la Adunarea Protopopială și Conferința Preoțească din această lună. Evenimentul a avut loc la Parohia „Învierea Domnului” din localitatea Massa și a reunit pe cei 8 preoți parohi din cadrul protoieriei. După săvârșirea Slujbei Acatistului Sfântului Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni, Preacucernicul Părinte Dragoș Pavel, gazdă a evenimentului, a susținut confer...