Seleziona la tua lingua

Cerca

ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI ÎN PAROHIA ASOLO

 

 

În seara de 9 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României, Consulul General Onorific al României pentru partea de Nord-Est a Italiei cu sediul la Asolo, Treviso, Mario Moretti Polegato a invitat toți românii la un spectacol cu artiști renumiți.

 După cuvântul de salut al oficialităților, cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, tradițional, copiii parohiei Sfântul Proroc Moise din Asolo dau startul acestui spectacol cu un colaj de colinde, poezie și joc strămoșesc.

 La biserică, grupul de copiii se organizează cu binecuvântarea Părintelui Iulian Munteanu, grija doamnei preotese Doina Dimcea și efortul părinților și tinerilor din parohie, dar mai ales în acest an, mămicile: Sabina, Andreea, Maria, Firuța, Florica, Paula, Veronica, Elena și Simona care au vegheat neobosit la buna desfășurare.

 Doamna profesoara Adriana Gligor, a coordonat cu sârguință repetițiile alături de tinerii Iliuța, ce a pornit pașii de dans și Valeriu care a asigurat muzica.

 O bună parte din cei de pe scenă au fost îmbrăcați cu haine autentice vechi de la Muzeul Tradițional Românesc al doamnei Angelica Graziottin. Decorul scenei cu obiecte artizanale l-a aranjat ca de obicei doamna Anuța Timiș-Horj.

 La spectacol Mioara Velicu, cea mai "tânără" dintre artiști, a sedus publicul prin vocea frumos lucrată, prin impresionanta carieră scenică, dar mai ales prin cei șapte ani de acasă 71+7 cei mai importanți, cum a spus dânsa.

  Maramureșeanca Voichița Nemeș Andreica ne-a încântat cu cântecul cu care au crescut mulți dintre cei prezenți în sală.

Dinu Iancu Sălăjeanul a făcut spectacol chemând întreaga sală să cânte versuri cunoscute în toate regiunile țării, iar dânsul cu vocea inconfundabilă și profesionist lucrată ținea ritmul.

 Tinerii instrumentiști ne-au încântat sufletul cu îndrăgite balade românești.

 Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile.